Zece minute de provocare pentru creier (joc de memorie)

Publicat in 4 octombrie 2019

A trecut ceva vreme de când nu v-am recomandat niciun joc şi sper să vă fie de folos recomandarea mea de astăzi.

Jocul acesta, „Primele mele imagini”, Antonia l-a primit de curând. Face parte din categoria jocurilor de care mă bucur atunci când le primeşte. Da, eu mă bucur înaintea ei, pentru că apreciez jocurile educative. Norocul face că i-a plăcut şi ei, aşa că feedback-ul primit de la cel mai mic membru al familiei noastre mă face să vă povestesc astăzi despre jocul cu pricina.

 

Marca: BrainBox
Vârsta recomandată de producător: de la 4 ani

Descriere şi observaţii

„Primele mele imagini” este un joc care se adresează copiilor mai mari de 4 ani. Ar putea fi potrivit şi pentru copii cu vârstă mai mică, însă nu ştiu câtă răbdare ori atenţie ar reuşi să îi acorde. Depinde de copil. Până la urmă, nici copiii de 4 ani nu au toţi acelaşi nivel când vine vorba de concentrare, fapt pentru care 10 minute de antrenament pentru creier pot reprezenta un timp rezonabil pentru aceştia. De fapt, producătorul descrie jocul chiar aşa: „Zece minute de provocare pentru creier”.

Jocul conţine o cutie, 55 de cartonaşe cu imagini, 1 cartonaş cu reguli, o clepsidră şi un zar. Zarul este numerotat, cifrele fiind mai uşor de recunoscut de cei mici.

 

 

Acest joc poate fi jucat de unul sau mai mulţi jucători. Noi am optat pentru a doua variantă şi l-am testat în formulă completă, de 3 jucători. Regulile jocului sunt simple, uşor de înţeles de către cei mici:

  1. Cel mai tânăr jucător trage un cartonaş din cutie şi întoarce clepsidra. Până se scurge nisipul din clepsidră (10 secunde), are timp să studieze imaginea.
  2. Apoi, întoarce cartonaşul, dă cu zarul şi răspunde la întrebarea cu numărul indicat pe zar. Fiecare cartonaş are, pe spate, 6 întrebări, fiecare cu numărul aferent.
  3. Având în vedere că un copil de 4 ani nu ştie să citească, un alt jucător îi citeşte întrebarea şi se verifică împreună răspunsul. Dacă răspunsul este corect, primul jucător îşi păstrează cartonaşul. Dacă răspunsul este greşit, cartonaşul se pune înapoi în cutie.
  4. Apoi, este rândul următorului/următorilor jucători să aleagă un cartonaş din cutie şi să treacă prin aceleaşi etape. Fiecare jucător „se luptă” pentru a aduna cât mai multe cartonaşe.

Cartonaşele sunt solide, de foarte bună calitate, nu se îndoaie şi nu se pot rupe, cel puţin nu cu uşurinţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cutie. De asemenea, dimensiunea şi structura cutiei fac jocul uşor de transportat, de luat în deplasări.

Jocurile BrainBox au diferite tematici (animale, opoziţii, oraşele lumii, invenţii, etc.), în funcţie de vârsta copilului şi sunt un prilej de a petrece timp de calitate în familie. Merită menţionat faptul că ele sunt fabricate din materiale reciclate şi materiale reciclabile.

Cum vă spuneam, jocul l-am primit (de la prietena mea cea mai bună) însă, pentru a vă oferi informaţiile complete, am căutat jocul pe internet pentru a vedea unde se situează la nivel de preţ. Preţul cel mai avantajos, din cercetările mele, îl are aici, pe Best Kids (60 ron).

 

Cum contribuie la dezvoltarea copilului?

 

  • dezvoltă concentrarea şi atenţia.
  • îmbunătăţeşte capacitatea de memorare.
  • dezvoltă spiritul de observaţie şi gândirea logică.

 

Îl jucăm în familie, aşa că îl putem considera un joc de societate. Să nu uităm că acestea îi ajută pe copii să înveţe rezistenţa la frustrare, să se bucure de mici reuşite, să descopere plăcerea jocurilui, dar şi să integreze mai uşor, la o scară mai mică, principii pe care le regăsim în viaţa de zi cu zi, cel de reuşită şi de eşec, de exemplu.

 

 

Care sunt jocurile preferate ale copiilor voştri?

 

 

Alte jocuri pe care vi le recomand: 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *