Vreau să mă întorc!

Publicat in 1 februarie 2017

Romania in doliu

 

Anul ăsta este anul marilor schimbări pentru noi. V-am povestit aici că vrem să ne întoarcem în România. Însă, astăzi nu mai ştiu ce vreau. Azi noapte stăteam sub plapumă, la căldură, plângeam de nervi. Mi s-a frânt entuziasmul. Mi-aş fi dorit să fiu în stradă. Mă despart 1600 de kilometri de strada pe care îmi doream să fiu. Mă despart câteva luni de întoarcerea definitivă acasă. Şi, inevitabil, au început să curgă întrebările. Unde îi va fi mai bine copilului meu? Aici unde, de fapt, eu nu sunt fericită ori acasă în sânul familiei? Dacă eu nu sunt fericită, oare ea va putea fi? Şi dacă pământul românesc mă face fericită, oare ajunge fericirea aia care numai căldura familiei mi-o poate oferi? Am să găsesc eu în fericire explicaţiile necesare să justific hoţia, minciuna, şmecheria, mârlănia şi toate celelalte conexe lor?

Mi dor de România din prima zi în care am plecat. N-aş zice că am plecat de nevoie, ci din dragoste pentru omul care astăzi îmi este soţ. Nu sunt ipocrită şi recunosc că în aceşti ani am realizat ceea ce acasă nu aş fi putut să fac într-un timp atât de scurt. Totuşi, teancul de bani nu a astupat dorul şi lipsurile de ordin sentimental. Ştiam că ne vom întoarce, dar nu ştiam exact când. Ne motivau schimbările în bine care se întâmplau în România. Astăzi mă motivează oamenii care luptă pentru ţara lor, pentru valori şi pentru principii. Să nu credeţi că dau în romantisme ieftine! Sunt vorbele care îmi curg pe fondul frustrării, revoltei, siderării. Din păcate, asist neputincioasă la o reprezentaţie de artă dramatică ori cred că mai bine o încadrez într-un SF cu accente foarte horror.

Mulţi nu înţeleg că ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este despre politică. Este mai mult decât atât! Este o lovitură direct în moalele capului (cel puţin) dată statului de drept, începutul sfârşitului democraţiei, o bătaie de joc colectivă. Da, aleşii îşi bat joc de un popor întreg. Am văzut comentarii legate de toleranţă, empatie şi manipulare. Nu trebuie să fii foarte inteligent să înţelegi că în statul român s-a legalizat hoţia. Atunci despre ce toleranţă sau empatie poate fi vorba? Personal, nu pot fi tolerantă cu hoţii şi cu atât mai puţin empatică. Apoi, mi greu să cred că toţi oamenii ăia ieşiţi în stradă sunt manipulaţi. Vă rog eu frumos, nu le mai insultaţi inteligenţa!

Sunt mândră de cei care au ieşit în stradă, care cred că poporul poate schimba lucrurile. Îmi doresc ca oamenii să fie uniţi. Să se susţină, să le fiarbă sângele suficient încât să le ţină de cald … în stradă. Mă întristează profund cei care nu văd vreo neregulă în hoţia reglementată prin lege. Pardon, aprobată prin lege voiam să spun! Apoi, există pasivii total dezinteresaţi: „Eu nu ştiu, nu mă pricep, nu mă bag. Niciodată nu am înţeles politica. Noi nu putem face nimic! Oricum toţi fură.” Ieşiţi din beznă! Dacă nu puteţi înţelege ceea ce se întâmplă la nivel politic, dacă nu reuşiţi să vedeţi impactul asupra voastră, a omului de rând, poate veţi reuşi să-i explicaţi copilului vostru că furtul este legal, că e perfect normal să furi şi să scapi nepedepsit, că legea te sprijină.

Soţul îmi spunea de dimineaţă să nu mă mai agit pentru că nu pot face nimic. Să aştept! Ştiţi cât este de frustrant să aştepţi şi să nu poţi fi acolo unde îţi doreşti să fii? El zice că tot răul ăsta ne va aduce un bine. El încă mai crede.

Este adevărat că nu pot fi în stradă, dar ceva tot trebuie să fac. Scriu! Încurajez! Poate un om dintr-o 100 îşi va lăsa confortul casei pentru viitorul lui, al copilului lui şi, implicit, pentru copilul meu. Vreau să mă întorc. Încă mai cred. Nu mă judecaţi ca fiind prea naivă.

 Vă îndemn să nu plecaţi capul! Să nu vă pierdeţi ultima fărâmă de speranţă şi să luptaţi (fără violenţă) pentru ceea ce este al vostru.

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un plus de inspiraţie, încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comments

  1. Sil a zis

    Frumos punctat ! Si noi vrem in Romania ( noi doi si bebe 👪) . Mi e doooor de tara , exact cum ai scris si tu…. din ziua in care am plecat, dar oare Romania , aceasta Romanie de acum ne poate gazdui nu doar pe noi, ci si dorintele, nevoile si trebuintele noastre ???

    • admin a zis

      Ştii cum e? Până nu încerci, nu ai de unde să ştii. Am preferat să încercăm decât să ne pară rău că nu am făcut-o. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *