Turtă dulce (fără gluten şi fără lactate)

Publicat in 21 decembrie 2017

 

Când eu eram copil, mama nu făcea turtă dulce. Am descoperit-o mai târziu, însă acum nu văd Crăciunul fără biscuiţii ăştia aromaţi. Anul acesta mi-am dorit să încerc o nouă reţetă de turtă dulce. Anul trecut am făcut turtă dulce cu miere şi turtă dulce cu fructe uscate. De această dată am încercat o reţetă fără făină din cereale şi fără lactate. În locul făinii clasice am pus făină de migdale şi untul l-am înlocuit cu ulei vegetal. Găsiţi mai jos reţeta completă.

 

Ingrediente: 

  • 190g făină de migdale
  • 60g zahăr de cocos
  • 1 ou
  • 2 linguri de ulei
  • 1 linguriţă scorţişoară pudră
  • 1/4 linguriţă ghimbir pudră
  • 1/4 linguriţă nucşoară pudră
  • 1/2 linguriţă bicarbonat sau praf de copt
  • un praf de sare

 

Mod de preparare: 

  1. Am amestecat într-un bol ingredientele uscate: făina de migdale, zahărul de cocos, scorţişoara, ghimbirul, nucşoara, sarea şi praful de copt. Am pus praf de copt, pentru că nu am avut în casă bicarbonat. Dacă faceţi turta dulce doar pentru copii, eu zic că ajung 40-50g de zahăr de cocos.
  2. În mijlocul ingredientelor uscate am făcut o adâncitură în care am pus oul şi uleiul. Le-am amestecat cu ajutorul unei palete de patiserie şi apoi cu mâna. Mi-a ieşit un aluat compact şi uşor lipicios.
  3. Am lăsat aluatul la frigider pentru aproximativ 30 de minute direct în bolul în care l-am frământat. Probabil că vă întrebaţi cum îl veţi întinde dacă scopul este să obţinem o turtă dulce fără gluten, deci nu putem pudra masa cu făină. Împărţiţi aluatul în 2 părţi egale şi modelaţi-le sub formă de disc. Puneţi pe blatul de lucru o foaie de copt, puneţi un disc de aluat şi acoperiţi-l cu o foaie de copt. Dacă îl întindeţi cu sucitorul între foile de copt, vă garantez că nu se va lipi nici de blat şi nici de sucitor. Întindeţi foi de aluat de aproximativ 4-5mm.
  4. Când aluatul a fost întins, l-am decupat cu forme pentru biscuiţi. Fiecare biscuite l-am luat de pe foaia de copt cu ajutorul unei spatule şi l-am transferat într-o tavă întinsă tapetată cu hârtie de copt.
  5. Rămăşiţele de aluat le-am adunat şi le-am modelat sub forma unui disc. Am întins din nou aluatul şi l-am decupat. În total am obţinut 20 de biscuiţi.
  6. Când aluatul a fost decupat şi formele transferate în tavă, am încins cuptorul la 180 de grade Celsius. Am dat tava în cuptor (încins) pentru 8-9 minute.

 

 

 

 

Turta mea dulce a fost aromată atât cât trebuie, uşor crocantă în exterior şi moale în interior. Este mai nutritivă decât turta dulce clasică şi mai prietenoasă cu silueta având o cantitate mult mai mică de carbohidraţi. 🙂

Aşa cum aţi văzut, nu am decorat turta dulce. În mod obişnuit, turta dulce se decorează cu royal icing, o pastă făcută din zahăr pudră, albuş de ou şi puţin suc de lămâie. Eu m-am ambiţionat să găsesc o glazură fără zahăr. Am încercat o glazură din 2 linguri de amidon din porumb, 3 linguri de ulei de cocos (solid) şi 2 linguri de miere (solidă). Rezultatul nu a fost cum mi l-am dorit aşa că am renunţat să decorez biscuiţii.

 

 

Puteţi încerca şi alte reţete de turtă dulce: 

Turtă dulce cu miere

 

Turtă dulce cu fructe uscate

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Comments

  1. a zis

    De mult imi tot propun sa incerc retele tale. Poate am timp sa o incerc pe asta pana de Craciun, mai ales ca am niste faina de migdale in casa si multe forme de braduti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *