Timpule, ce-ai făcut cu bebelușul de ieri?

Publicat in 30 ianuarie 2019
Photo by Picsea on Unsplash

 

 

– Mami, povesteste-mi de când eiam eu mică. 

 

Și mă gândesc că nici acum nu e mare, dar știu că nici mică nu-i. În orice caz, nu mai are mai nimic din bebelușul care era cândva. I-au rămas obrajii pufoși, pielea de catifea și părul ca mătasea. Asist la o bătălie între mai multe mame. Câștigătoarea este aleasă în funcție de zi, context și dispoziție. Toate mamele astea îmi poartă numele. Uneori sunt mama care se minunează cât i-a crescut prunca și mă bucur că putem povesti, ca fetele, că ne înţelegem, că este independentă şi nu mai are nevoie de mine la tot pasul. Alteori mă rățoiesc la timpul ăsta nemilos și-l întreb ce-a făcut cu bebelușul de ieri, că mi-aş mai dori să-mi ţin copilul pe piept, la sân, să fie mic şi să-l pot pupa în voie. Greu de zis pe care o prefer!

Cert este că bebeluşul meu s-a transformat într-o micuţă domnişoară independentă şi cu personalitate. Văd în ea o parte din femeia de mâine şi sunt atât de mândră că îi sunt mamă. Are 3 ani şi 8 luni, dar uneori am senzaţia că am intrat deja în preadolescenţă. Nu ştiu prea bine ce înseamnă viaţa cu un preadolescent, dar îmi aduc aminte de mine la vârsta respectivă şi regăsesc în ea o parte din mine, din copilul de atunci.

 

Când şi cum s-a transformat bebeluşul de ieri în micuţa domnişoară de astăzi? 

 

Nu ştiu exact când s-a întâmplat şi nici nu ştiu 100% cum, dar cred că voi, cei care mă citiţi, care aveţi copii de o vârstă apropiată cu fetiţa mea, ştiţi ce simt şi probabil că vă regăsiţi în majoritatea punctelor de mai jos.

 

♦ Nu mai dormim împreună. Sau nu mai dormim împreună la fel ca înainte. Nu mai avem pătuţul ei lipit de patul nostru, ci acum doarme în camera ei. Până nu demult, dormea la ea în pat toată noaptea dar, de când au apărut fricile, migrează la noi în dormitor. Şi nu-i nimic rău în asta. Nu am făcut paşi înapoi, ci avem şansa de a ne bucura mai mult de ea. Ştiţi voi că timpul le rezolvă pe toate, că are grijă să ne amintească că nu stă în loc şi va veni şi vremea când nu-şi va mai dori să doarmă cu noi în pat.

♦ Hainele le cumpărăm împreună. Nu-i mai pot cumpără ce haine vreau eu şi nici nu se mai îmbracă cu hainele pe care i le aleg. În mare parte, îşi alege singură hainele. Altfel, dacă i le cumpăr, fără ca ea să fie prezentă, risc să nu-şi dorească să le poarte. Sunt păţită! 🙂

♦ De la mâncatul cu mâna la folosirea tacâmurilor. Cândva, în vremea bebeluşiei, mânca cu mâna, cu linguriţa, cu pumnul, cu gura direct din bol ori din farfurie. Nu conta! Mâncare trebuia să fie. Astăzi, vrea să ştie cum folosim cuţitul şi încearcă să-l mânuiască singură. E musai să aibă furculiţa şi linguriţa lângă ea la fiecare masă. Pe de altă parte, atunci când era bebeluş, mânca orice. Astăzi, este foarte selectivă şi, dacă nu îi place aspectul mâncării ori culoarea, refuză să mânânce.

♦ (Aproape) Câte o freză nouă în fiecare zi. Ştie că trebuie să îşi prindă părul şi că uneori se întâmplă să facem excepţii, să-l poarte desfăcut. Ei bine, eu nu am puterea să aleg cum să i-l prind, ci e alegerea ei. Cel mai adesea, îmi cere să îi fac două codiţe.

♦ Îi place ordinea. De cele mai multe ori, îi place ordinea şi participă la înfăptuirea ei. Dacă sufrageria se transformă în loc de joacă, seara îşi adună jucăriile şi le pune la locul lor. Locul fiecărei jucării l-am stabilit împreună. Rar se întâmplă să facă acest lucru singură. Nici nu am pretenţii în acest sens, dar există intenţia şi asta mă bucură.

Este curioasă. Era curioasă şi când era bebeluş, dar acum curiozitatea se traduce prin întrebări şi replici care ne lasă muţi uneori. Vrea să ştie de ce facem lucrurile într-un fel sau altul, ce ingrediente pun în mâncare, cu ce ne ajută un anumit aliment, cum i se zice unui cuvânt sau altuia în altă limbă, etc.

♦ Înţelege mai mult şi cooperează. Vreau să cred că am trecut de tantrumurile acelea majore. De fapt, în ultima vreme, explicaţiile noastre ajung mult mai bine la ea. Chiar dacă se supără, înţelege, de cele mai multe ori, de ce nu putem face un anumit lucru. Astăzi, cooperează, îşi poate controla şi exprima emoţiile, le recunoaşte şi la terţe persoane şi este empatică cu cei din jur.

Avem momente pentru noi, fetele. De exemplu, am făcut o seară cu tematica picnic, pe pătură, în sufragerie. Alteori avem jocuri ori poveşti doar noi două. Atunci se accentuează şi mai tare sentimentul de „ce copil mare am!”.

 

Photo by Aron Visuals on Unsplash

copiiparinti

parinti si copii

♦ Mă copiază. Copiii ne copiază de când sunt bebeluşi dar, la această vârstă, copiatul se traduce prin replici pe care le aude şi le foloseşte mai departe, mă întreabă la ce vârstă poate să se machieze, să îşi facă unghiile sau să-şi vopsească părul. De exemplu, dacă eu îmi „cert” soţul în cazul în care a uitat să cumpere sau să facă ceva, mă imită perfect. Şi nu zic că ăsta e un lucru tocmai bun. 🙂  Dacă eu ies din casă cu părul prins într-un anume fel, la fel vrea şi ea. Dacă eu îmi iau cu mine o poşetă, ea vrea să aibă acelaşi tip de geantă.

♦ Ştie că avem ritualuri. Nu mai trebuie să dau nşpe mii de explicaţii legate de spălatul pe dinţi, de exemplu. Ştie că acest lucru face parte din ritualul zilnic. Poate să facă diferenţa între ritualurile din zilele săptămânii şi cele pe care le avem în weekend.

♦ Este un fin observator. Ne analizează pe noi şi pe cei din jur, ne „citeşte” emoţiile, ne observă gesturile şi felul în care ne îmbrăcăm. Vede imediat dacă am schimbat ceva în casă ori la înfăţişarea noastră.

A crescut. Cel mai evident punct dintre toate. Are un păr bogat, nu doar nişte ciufuri. Nu mai are degete şi tălpi mici şi fragile. Creşte văzând cu ochii. Atunci când îi împachetez hainele, îmi spun că sunt atât de mari şi, nu demult, nu prea aveam ce împacheta. Era micuţă, slăbuţă, fragilă şi mi se cuibărea la piept. Astăzi, îmi spune că nu îi plac pupicii şi cere în braţe prea rar pentru gustul meu. Cândva, abia scotea câteva vocale, iar astăzi îmi pune întrebări care mă pun în dificultate.

 

Timpule, ce ai făcut cu bebeluşul de ieri? 

 

Ar fi foarte multe exemple care arată că timpul mi-a înlocuit bebeluşul de ieri cu micuţa domnişoară de astăzi. În viitorul aproapiat, va fi preadolescentă, apoi adolescentă, femeie, poate mamă la rândul ei. În fiecare zi, se schimbă puţin câte puţin, creşte şi se maturizează. Poate nu mă bucur de fiecare clipă, sigur nu o fac şi, dacă este să privim lucrurile obiectiv, cred că nimeni nu o face (momente grele sunt la orice vârstă). Ştiu că timpul are un fel ciudat de a fi şi nu ne avertizează când un lucru se întâmplă pentru ultima oară. Nu mai ştiu exact când am simţit ultima oară că pielea ei are miros de bebeluş şi nici nu reţin când a fost ultima dată când şi-a dorit să se dea pe leagăn. Când privesc în urmă, avem atât de multe „ultime dăţi” şi încă sunt multe care ne aşteaptă.

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *