Servicii medicale gratuite pentru oamenii nevoiaşi în singura policlinică fără plată din România

Publicat in 3 octombrie 2018

 

 

 

În România, de mai bine de 24 de ani, funcţionează singura policlinică fără plată. Bazele ei au fost puse de câţiva medici entuziaşti, dornici să se implice social, să-şi ofere serviciile oamenilor nevoiaşi. Policlinica fără plată a fost şi reprezintă şi acum speranţa oamenilor rămaşi fără speranţă, fără aşteptări, condamnaţi de sărăcie. Directorul policlinicii spune că aceasta s-a concretizat printr-un miracol, prin generozitatea unor oameni dezinteresaţi, cu sufletul mare.

 

Cum funcţionează policlinica fără plată şi cine beneficiază de servicii medicale gratuite? 

 

În cadrul policlinicii activează 32 de medici voluntari în 15 specialităţi medicale. Anul trecut, în 2017, aceştia au prestat peste 7800 de servicii medicale gratuite în 2090 de ore de voluntariat. Pe lângă aceştia, mai sunt oamenii care se ocupă de partea administrativă. Fără ajutorul acestor oameni, policlinica nu ar putea funcţiona. În mod practic, oamenii pot să bată la uşa policlinicii sau, dacă au acces la telefon, pot suna pentru a se programa la un consult. Unii oameni bolnavi sau femei însărcinate, în situaţii precare, sunt reperaţi chiar de voluntarii clinicii şi aduşi pentru investigaţii.

În cadrul policlinicii, există şi o farmacie care eliberează medicamente gratuite, pe baza reţetelor prescrise de personalul medical. În 2017, s-au eliberat 3122 de reţete gratuite.

Serviciile medicale sunt pentru toţi acei oameni care au nevoie de ajutor, oameni care trăiesc în sărăcie, care nu au acces nici măcar la serviciile medicale finanţate de stat. Policlinica îi primeşte pe toţi, fără să ţină cont de culoarea pielii, hainele pe care le poartă, şcolile terminate, religie, sex sau vârstă. Unii pot fi oameni cu venituri mici, alţi pot fi oameni ai străzii, fără un acoperiş deasupra capului.

 

 

 

De unde provine finanţarea policlinicii şi care sunt sumele necesare funcţionării ei?

 

Timp de 20 de ani, policlinica a avut un ajutor financiar care venea constant, din străinătate. Pe lângă acesta, au existat câteva companii care şi-au oferit, punctual, suportul financiar alături de primăria Cluj-Napoca. Însă, principalul sprijin şi-a restras ajutorul în acest an, din motive financiare. Contractul cu primăria, prin care policlinica a primit fonduri nerambursabile de la bugetul local, se va încheia şi el în luna noiembrie a acestui an. Practic, policlinica a rămas fără venituri. Aşa cum ştiţi şi voi, facturile nu se plătesc singure, medicamentele nu pică din cer, aparatura nu se cumpără pe zâmbete ori pe căldură sufletească, iar oamenii care se ocupă de partea administrativă, prezenţi în fiecare zi la datorie, trebuie să mănânce şi ei. Policlinica riscă să-şi închidă porţile din lipsă de fonduri.

Pentru a putea funcţiona în continuare, policlinica fără plată are nevoie de 360.000 lei anual. Asta înseamnă aproximativ 78.000 euro în fiecare an, undeva la 6.500 euro pe lună. Poate că suma pare mare la prima vedere, dar puneţi-o în balanţă cu tot ceea ce oferă ea pe parcursul unui an. Pe lângă policlinică, funcţionează şi un centru caritativ-educativ, care încearcă să-i susţină pe cei mai săraci dintre bolnavi şi familiile lor. Fără policlinică n-ar mai exista nici acest centru.

 

M-am implicat în această cauză, pentru că îmi atinge toate corzile sensibile (oameni bolnavi, săraci, bătrâni, copii, sănătate pentru toţi), pentru că apreciez oamenii care dau de la ei pentru a construi o lume mai bună. În acest context, mi-am permis să fac un exerciţiu de imaginaţie. Pe pagina de Facebook a blogului, am aproximativ 12.350 de oameni care mă urmăresc. Dacă fiecare dintre ei, ar dona o singură dată pe an modesta sumă de 30 lei, am aduna 370.500 lei, puţin peste suma de care policlinica are nevoie pentru a funcţiona. Eu voi face tot ce pot pentru ca această instituţie a implicării sociale să continue să-şi ofere serviciile, dar ştiu că împreună putem face mai mult decât aş reuşi eu de una singură.

Intenţia mea nu este să bag mâna în buzunarul nimănui, dar cred că fiecare dintre noi ne putem lipsi de 30 de lei pentru ca Policlinica fără Plată să împlinească 25 de ani de existenţă (în martie 2019) şi să continue să ajute oameni mai puţini norocoşi decât suntem noi. Dacă vă puteţi lipsi de aceşti bani, donaţiile le puteţi face în unul din conturile de mai jos :

 

Cont IBAN lei: Banca Română de Dezvoltare RO15BRDE130SV07856701300

Cont IBAN Euro: Banca Română de Dezvoltare RO42BRDE130SV06568001300

Cont IBAN USD: Banca Română de Dezvoltare USD RO38BRDE130SV87339011300

Cont IBAN  Banca Transilvania RO71BTRLRONCRT0288469201

 

 

Sper să reuşim să facem o faptă bună împreună. Orice donaţie este binevenită. Orice share duce informaţia mai departe. Poate sunt şi alţi oameni care vor să se alăture acestei cauze.

 

 

Photo by Manasvita S on Unsplash

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram 

 

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *