Să lăsăm copiii să se plictisească?

Publicat in 19 iunie 2019
Photo by Joel Overbeck on Unsplash

 

Mă plictisesc! Vreau să facem ceva!” Cunoaşteţi această replică? Ce faceţi în această situaţie? Vă lăsaţi copilul să se plictisească sau îi săriţi în ajutor cu o soluţie anti-plictiseală? O fi bună sau nu prea plictiseala?

De ce se plictisesc copiii?  

 

Plictiseala este asociată, în general, cu lucruri negative, cum ar fi tristeţea, depresia, lenea, şi mai puţin cu cele pozitive, precum creativitatea sau introspecţia. Este adevărat că plictiseala poate fi de mai multe feluri. Plictiseala poate fi patologică, încadrată la tulburările psihice şi acest fapt ne obligă să luptăm cu ea. Dar, în cele mai multe cazuri, plictiseala apare în mod natural, punctual, care poate fi productivă, spun specialiştii în neurologie.

Specialiştii spun că una dintre cheile pentru a înţelege plictiseala copiilor este intoleranţa la frustrare. La copii, plictiseala este inversul lui prea mult, al programului plin de activităţi. Pe scurt, plictiseală = lipsă şi lipsă = frustrare. Copilul aşteaptă să fie mereu întreţinut, să facă în permanenţă activităţi care îi plac, să aibă parte de lucruri care să îl stimuleze, aşa că lipsa acestora duce la frustrare.

Când copiii sunt bombardaţi de stimuli, se activează circuitul recompensei pe baza dopaminei pe care o primesc. Creierul are nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a avea acelaşi nivel de confort şi plăcere. Industria divertismentului a înţeles şi ea acest principiu. Practic, copiii noştri nu se plictisesc pentru că nu au ce face, ci pentru că au prea multe de făcut şi pentru că nu mai reuşesc să găsească plăcerea.

 

Să îi lăsăm sau nu pe copii să se plictisească?

 

Atunci când un copil se plictiseşte, în majoritatea cazurilor, părinţii reacţionează propunându-i diverse activităţi, jocuri, etc. Este bine să ne stimulăm copiii, spun specialiştii, însă trebuie să le lăsăm şi perioade de inactivitate, de plictiseală. Această plictiseală pune, în cele din urmă, creativitatea în mişcare.

Reacţiile noastre depind de raportul pe care noi, părinţii, îl avem cu plictiseala. Este bine să le explicăm copiilor de ce plictiseala este bună. Neurologii ne sfătuiesc şi să nu le impunem copiilor alegerile noastre, în special dacă ele le provoacă frustrări. Dacă părinţii nu văd centrele de interes ale copiilor, înseamnă că aceştia sunt invizibili în ochii lor. Atunci când copiii se îndreaptă spre anumite activităţi, în mod natural, atunci vom observa lucrurile care le fac plăcere, nu când le vom impune o sumedenie de activităţi după programul de grădiniţă sau de şcoală. Să acceptăm că există diferite forme de inteligenţă. Nu toată lumea poate fi bună la matematică, aşa cum nu toată lumea are o afinitate pentru limbile străine. Pentru că şcoala nu tratează copilul în funcţie de abilităţile pe care le are, apare plictiseala şi la şcoală, nu doar acasă.

 

Cum funcţionează creierul? 

 

De exemplu, atunci când copilul joacă un joc video (face o activitate cognitivă), o parte a creierului se activează. Când copilul nu face nimic (sau aşa credem), zone diferite din creier vor vorbi între ele. De aici se naşte procesul creativ, imaginarul. Unele studii spun că, prin plictiseală, copiii îşi pot satisface curiozitatea şi simţul observaţiei. Deci, până la urmă, plictiseala este o adevărată nevoie pentru creier.

Creierul se hrăneşte cu noutăţi. Rutina îl distruge puţin câte puţin. Însă, creierul nu poate învăţa în permanenţă. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci ar fi suprasolicitat. El are nevoie de pauze, astfel că plictiseala este ceva absolut natural, care îi permite să experimenteze alte dimensiuni. Plictiseala nu înseamnă un timp pierdut, ci îi dă creierului posibilitatea să ia o pauză de la activităţile cognitive, să lase din presiunea exercitată de acestea.

Pe de altă parte, copiii trebuie să ştie că, din când în când, este normal să avem momente de frustrare sau de tristeţe, că ele fac parte din viaţă.

 

Cât timp ar trebui să ne lăsăm copiii să se plictisească? 

 

Plictiseala este permisă oarecum în funcţie de vârstă, de exemplu 10-15 minute la vârsta de 5-6 ani. Pe de altă parte, nu ne vom tortura copiii cu plictiseala şi nu o să le impunem ore întregi în care să nu facă nimic. Cred că fiecare copil este un caz unic, aşa că ar trebui să ne ghidăm după moderaţie şi bun simţ.

Specialiştii spun că drogurile sau alcoolul sunt distracţii imediate, care decurg oarecum din incapacitatea de a accepta frustrarea generată de plictiseală. Adolescenţa este cea mai importantă perioadă din acest punct de vedere, dar şi cea mai plină de riscuri.

 

Photo by pan xiaozhen on Unsplash

Idei utile pentru părinţi

 

Specialiștii ne îndeamnă să încurajăm un mix de activități cognitive, de introspecție, interactive, etc. În acest sens, ideile de mai jos s-ar putea să ne fie folos:

  1. Ecranele pot fi bune dacă sunt asociate cu activități sportive, citit, prieteni. Unii copii spun că ecranele îi plictisesc. Plictiseala este o consecință atunci când nu facem nimic, când nu ne ocupăm cu nimic, însă, în acest caz, plictiseala este consecința unei insatisfacții și a unei frustrări. Un copil care petrece foarte mult timp în fața ecranului ajunge să nu mai simtă aceeași plăcere datorită obișnuinței. Ecranul ține plictiseala la distanță pentru un timp limitat.
  2. Învățăm mai bine prin practică. Creierul nu este făcut pentru teorie, în special cel al copiilor.
  3. Să nu uităm de joacă și de râs. Jocul stimulează hipocampul (componentă a sistemului limbic), zonă esențială pentru învățare. De exemplu, stresul împiedică accesarea hipocampului așa cum ar trebui.
  4. Copiii învață prin imitare inconștientă. Ei ne observă atât conștient, cât și inconștient. Degeaba discursul nostru este într-un fel și practica în altul. Acest lucru nu va face decât să-l deruteze pe copil.

 

 

Specialiștii susţin că plictiseala este un cadou pe care îl putem face copiilor, pentru că le permite să îşi descopere propria personalitate şi abilităţile de a găsi soluţii. Însă, dacă noi suntem cei care le oferim în permanenţă instrumentele care să le alunge plictiseala, îi vom obişnui cu lipsa autonomiei. Există chiar şi studii care corelează plictiseala cu lipsa autonomiei. Copiii care se plictisesc mai des se pare că ar fi mai autonomi, pentru că trebuie să găseacă răspunsuri şi soluţii singuri. Din aceste motiv, atunci când copilul se plictiseşte, abordare noastră ar putea semăna cu:

→ „Cred în tine! Sunt sigur(ă) că vei găsi o soluţie/o idee bună care să îţi alunge plictiseala.”

→ Începem ceva împreună şi îl lăsăm pe copil să termine.

→ Lăsăm copilul să-şi descopere latura creativă, să inventeze poveşti şi jocuri, să citească, să-şi descopere noi pasiuni.

→ Facem cutia cu idei. Punem bileţele cu idei într-o cutie, cu activităţi pe care copilul şi-ar dori să le facă. Atunci când se plictiseşte, extrage un bilet şi şi-a găsit ocupaţie. 🙂

 

Voi cum vedeţi plictiseala? Bună sau nu prea?  Şi ce faceţi atunci când copilul vostru se plictiseşte?

 

 

Surse consultate pentru scrierea acestui articol:

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *