S-a mărit colecţia „Junior”

Publicat in 25 octombrie 2019

 

Despre colecţia de cărţi „Junior” v-am mai povestit în trecut. Noi le spunem cărţile cu ferestre. De fapt, ele sunt nişte cărţi educative, cu ferestre, pentru copii cu vârste între 2 şi 4 ani. Sinceră să fiu, eu cred că unele titluri merg şi peste 4 ani şi din proprie experienţă vă spun că îi ajută şi pe părinţi să mai înveţe câte ceva. 🙂

 

Primele titluri din această colecţie, care au ajuns în biblioteca noastră sunt:

  • „Tot ce pot face eu”
  • „Vehicule de urgenţă”
  • „Speriat, furios sau vesel”
  • „Dinozaurii”
  • „Pe şantier”

 

Despre acestea 5 am scris deja aici şi vi le-am recomandat cu drag. În prezent, colecţia „Junior” numără 13 titluri. Le găsiţi pe toate aici. Ultimele două care au ajuns la noi în bibliotecă sunt „Ce culoare este aceasta?” şi „Acesta sunt eu şi acela eşti tu”.

 

„Ce culoare este aceasta?” – dacă v-aş spune că este o carte din care cei mici învaţă culorile, ar suna foarte simplist. Este o carte în care copiii fac cunoştinţă cu nuanţele culorilor, li se oferă exemple din natură şi din viaţa de zi cu zi şi învaţă ce culori obţinem dacă amestecăm câte 2 culori. Câteva dintre subtitlurile cărţii sunt:

  • Unde dispar culorile noaptea?
  • Ce culori cunoşti?
  • Ce culoare au ochii tăi?
  • Care este cel mai frumos albastru?
  • Ce se ascunde pe pajiştea verde?
  • De ce sunt florile atât de colorate?
  • De ce este roşul atât de special?
  • Ce se întâmplă când amestecăm culorile? – aici este un disc interesant pe care copiii pot să îl mişte şi să vadă ce culoare rezultă când combinăm 2 culori.

 

 

 

„Acesta sunt eu şi acela eşti tu” – voi, părinţii, ştiţi bine că întrebările celor mici sunt nenumărate, pe măsura curiozităţii lor. Această carte ne vine în ajutor şi ne ajută să le oferim răspunsuri celor mici, pe înţelesul lor, despre diferenţele care există între corpul unei fete şi al unui băiat; despre faptul că semănăm, dar suntem totuşi diferiţi, unici; la ce ne folosesc ochii, urechile, mâinile, picioarele, etc.

  • Cum se numesc părţile corpului?
  • Ce putemm face cu ochii?
  • De ce avem urechi?
  • La ce foloseşte nasul?
  • Ce faci cu gura?
  • Ce poţi face cu mâinile?
  • Cum te simţi?
  • Ce se întâmplă când eşti bolnav?
  • Ce nu-ţi place deloc?
  • Ce faci cu plăcere?

 

 

 

Toate cărţile din această colecţie au câte 16 pagini cartonate, frumos ilustrate, cu ferestre explicative. Cărţile au un format mic, fiind uşor de mânuit de cei mici. Îmi place mult şi faptul că fiecare carte este legată cu spirală, lucru care le face să fie trainice.

 

Pe lângă noțiunile noi pe care le aduc, majoritatea titlurilor din colecţia „Junior” îi ajută pe cei mici să se regăsească, să se identifice cu alți copii şi reprezintă mai mult decât o lectură. Sunt, cumva, un fel de suport de la care să pornească anumite discuţii cu cei mici. Şi o să vă dau câteva exemple de subiecte pe care le-am discutat cu Antonia, pe baza acestor cărți:

♦ De ce reuşesc să fac doar anumite lucruri? Când și cum voi reuși să fac x lucru?

♦ Care sunt diferenţele între fete şi băieţi? – aici vă este de folos şi o carte cu corpul omenesc, dacă aveţi.

♦ Despre emoţii. Ce simţim şi de ce.

♦ Despre cum îşi îngrijesc alte animale puii sau cum îşi construiesc adăpostul.

♦ Cum construiesc oamenii case.

♦ De ce unele maşini pot trece pe roşu când noi ştim că avem voie să trecem doar pe verde.

Şi exemple ar mai fi. 🙂

 

Eu vă recomand cu căldură întreaga colecție „Junior”. O găsiți la Editura Casa.

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *