Recomandă o carte (#4/2018): „Oscar şi Tanti Roz”

Publicat in 21 februarie 2018

 

 

 

Titlu: Oscar şi Tanti Roz” (Oscar et la Dame Rose)

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

 


 

Oscar are 10 ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună, el ştie că va muri. Se simte neînţeles de părinţi şi nimeni nu reuşeşte să-i intre în voie, exceptând-o pe Tanti Roz, o infirmieră trecută bine de prima tinereţe. Ea devine prietena de nedespărţit a băieţelului bolnav de leucemie, îi născoceşte poveşti, nu îi plânge de milă şi îl convinge să-i scrie scrisori lui Dumnezeu pentru a se simţi mai puţin singur. Scrisorile sunt scrise într-un mod original şi comic, deşi din ele reies întrebări filosofice şi existenţiale despre moarte, boală şi suferinţă.

Tanti Roz îi sugerează copilului să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi 10 ani din viaţă. Astfel, Oscar parcurge toate etapele vieţii doar în câteva zile. Trece prin problemele tipice unui adolescent, se îndrăgosteşte, se însoară, îşi pierde soţia, etc. Cartea însumează 10 scrisori scrise de Oscar lui Dumnezeu, 10 lecţii de viaţă şi măcar tot atâtea motive care să ne dea speranţa unui nou început.

Cartea „Oscar şi Tanti Roz” a fost adaptată atât pentru scenă cât şi pentru marele ecran. Pe scenă, în România, Tanti Roz a fost interpretată de Oana Pellea şi Marius Manole a fost cel care a intrat în pielea lui Oscar. Pe marele ecran, rolul infirmierei a fost jucat de Michele Laroque, una dintre actriţele mele preferate, căreia cred că rolul i s-a potrivit mănuşă.

Cum intenţia nu-mi este să vorbesc despre piesa de teatru ori despre film, ci despre carte, am citit recenzii care îi reproşau autorului că este prea comercial, prea promovat, că livrează un conţinut care prinde bine la public, cu siropeli, angoase şi suferinţe. Ei bine, trebuie să recunoaştem că scriitura nu-i magistrală, ci, mai degrabă, uşor de urmărit, pe înţelesul tuturor, iar cartea se citeşte lejer în 2 ore. Da, asta înseamnă care are vreo 100 de pagini. Poate vă întrebaţi ce carte-i aia de 100 de pagini. Mie mi-a pătruns în suflet mesajul cărţii, suferinţa lui Oscar care nu se plânge niciodată, inocenţa împletită cu realismul cu care vedea lumea, boala. Cred că este o carte care se citeşte cu sufletul. Autorul ştie să jongleze cu emoţiile, să te facă să izbucneşti în râs şi apoi să-ţi sădească lacrimi în ochi şi noduri în gât.

Eu v-o recomand. Să-mi spuneţi voi dacă v-a plăcut sau nu. 🙂

 

Poate v-ar plăcea să citiţi şi: 

„Tatăl celuilalt copil”

„Drumul către libertate”

„Nojoud, divorţată la 10 ani”

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *