Recomandă o carte (#11/2018): „Povestea mea”

Publicat in 10 ianuarie 2019

 

 

Titlu: „Povestea mea” 

Autor: Michelle Obama

 


 

Mi-am dorit să citesc această carte de când a fost publicată în America. După un timp surprinzător de scurt, a fost tradusă în limba română. Când am văzut-o în librărie, am cumpărat-o fără să stau pe gânduri şi s-a dovedit a fi o foarte bună alegere.

Cred că cu toţii cunoaşteţi numele Obama, al preşedintelui american de culoare care şi-a exercitat funcţia timp de 8 ani, înaintea lui Donald Trump. Michelle Obama este prima doamnă de culoare a Americii. Împreună cu soţul ei, au format poate cel mai carismatic cuplu prezidenţial pe care l-a avut Casa Albă vreodată.

Iniţial, fără să mă documentez despre subiectul principal al cărţii, am crezut că voi regăsi povestea lui Michelle Obama ca primă doamnă, dar cartea nu este doar despre asta. Este structurată în 3 părţi, fiecare văzută ca o nouă etapă, ca o nouă treaptă pe scara dezvoltării.

 

Povestea mea

 

În prima parte, „Povestea mea”, Michelle Obama povesteşte despre copilăria şi adolescenţa ei, despre părinţii ei şi apartamentul din South West, din Chicago. Fosta primă doamnă provine dintr-o familie modestă în care a fost înconjurată cu iubire şi atenţie, în care a simţit că toate eforturile părinţilor ei au fost îndreptate către ea şi fratele ei, Craig. Tatăl ei suferea de scleroză multiplă, însă era un om cu voinţă de fier. Mama ei era casnică. Aceşti oameni simpli şi-au învăţat copiii că educaţia poate face diferenţa, i-au încurajat să aibă propriile lor alegeri, să nu renunţe, să creadă în ei.

Încă din copilărie, Michelle Obama a înţeles că a fi negru, chiar şi în America, nu reprezintă un avantaj şi culoarea pielii o diferenţează de ceilalţi nu tocmai în sensul bun. Acest lucru nu a descurajat-o, ci a motivat-o să-şi construiască o carieră de succes în avocatură.

 

Povestea noastră

 

„Povestea noastră” este a doua parte a cărţii şi debutează cu sentimentele intense ale primei doamne pentru cel care avea să îi devină soţ. L-a cunoscut pe când lucra la o reputată firmă de avocatură. Barack Obama era stagiarul relaxat care i-a dat viaţa peste cap.

În această secţiune a cărţii, Michelle Obama îşi povesteşte începuturile relaţiei cu Barack Obama, rădăcinile acestuia, viziunea pe care o aveau fiecare dintre ei despre căsătorie şi o parte din parcursul soţului ei în viaţa politică. Tot acum, rememorează eforturile lor de a avea un copil şi absenţa soţului său. Nu se fereşte să vorbească despre greutăţi şi sacrificii, despre echilibrul între viaţa de cuplu, de mamă şi femeie carieră. Povesteşte despre dilemele pe care le-a avut vis-a-vis de drumul politic al soţului său, cum şi de ce a ales să-l sprijine şi cum s-au susţinut reciproc.

Cum spuneam, Michelle şi Barack Obama sunt poate cel mai carismatic cuplu prezidenţial pe care l-a avut America vreodată. Pe măsură ce le citeam povestea, am înţeles că această complicitate afişată în presă nu era de ochii lumii, ci exista de la începuturile relaţiei lor, era ceva ce au avut dintotdeauna şi au avut grijă să o păstreze.

 

„Ca orice cuplu la început, învăţam să ne certăm. Nu ne certam des, iar când o făceam era, de obicei, pentru lucruri mărunte, un şir de exasperări înăbuşitecare ieşeau de regulă la suprafaţă când unul din noi sau chiar amândoi eram prea obosiţi sau stresaţi. Dar ne certam. Iar eu – că o fi bine, că o fi rău – am tendinţa să ţip când sunt furioasă. (…) Uneori nu-mi mi amintesc ce spun în momentele de furie. Barack, în schimb, are tendinţa de a rămâne rece şi raţional, vorbele lui venind într-o cascadă elocventă (şi în consecinţă enervantă). Am avut nevoie de timp – ani de zile – ca să înţelegem că aşa suntem construiţi fiecare, că fiecare este suma codurilor genetice şi a tot ceea ce au mai pus în noi părinţii şi părinţii lor. În timp, am descoperit cum să ne exprimăm şi să ne depăşim enervările şi furiile ocazionale. Acum ne certăm mult mai puţin dramatic, deseori mai eficient şi întotdeauna ţinând cont de iubirea dintre noi, oricât de tensionaţi am fi.”

 

Povestea continuă

 

În cea de-a treia parte a cărţii, „Povestea continuă”, descoperim Casa Albă alături de autoare. Şi noi, cititorii, aflăm detalii despre cum este amenajată cea mai celebră casă din lume şi despre cum se desfăşoară viaţa în interiorul ei. Michelle Obama povesteşte despre armata de oameni pusă la dispoziţia lor, de la agenţii Serviciului Secret la majordomi, bucătari şi asistenţi. Prima doamnă nu şi-a dorit să fie un accesoriu al soţului său, ci şi-a propus să-şi exercite rolul pentru a aduce schimbări în bine, lucru pe care l-a şi realizat. Michelle Obama povesteşte despre greutăţile care vin la pachet cu noua poziţie, despre politicile implementate de soţul său, despre programele pe care şi-a dorit să le dezvolte, dar nu omite detaliile despre viaţa lor de familie, de cuplu.

 

Ideile mele, după citirea cărţii

 

Mi-a plăcut foarte mult cartea şi vă scriu, punctual, câteva aspecte care mi-au atras în mod deosebit atenţia:

 

♥ În spatele cuvintelor, al talentului de narator al primei doamne, am simţit sinceritate.

♥ Să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti, să nu renunţi, să crezi în tine, să ceri şi să oferi sprijin.

♥ Principiile sănătoase de parenting ale părinţilor lui Michelle Obama.

♥ Ştirile false şi percepţiile pe care oamenii le au asupra noastră. Cum sunt văzuţi negrii, minorităţile în general, cât de prezentă este discriminarea într-o ţară pe care noi o credem în topul statelor democrate.

♥ Grupul de femei pe care Michelle Obama l-a avut în jurul ei, cu modificări ale membrilor datorate perioadelor de evoluţie, care m-a dus cu gândul la vorba care spune că e nevoie de un sat pentru a creşte un copil. Bazându-mă pe scenele din carte, aş spune că e nevoie de oameni în jurul fiecăruia dintre noi pentru a creşte, a ne dezvolta şi a ajunge la echilibru.

♥ Munca lui Michelle Obama pentru a se simţi împlinită.

♥ Eforturile primei doamne pentru ca fetele ei să aibă o viaţă echilibrată, deşi erau cei mai celebri copii ai planetei.

♥ Curajul de a vorbi despre Donald Trump şi fairplay-ul dovedit în predarea cârmei Americii.

 

Nu trebuie să fii un fan înfocat al familiei Obama pentru a-ţi dori să citeşti această carte. Este suficient să îţi doreşti să citeşti poveşti de viaţă care au o traiectorie diferită, puţin probabilă. Poate te întrebi dacă educaţia chiar joacă un rol în dezvoltarea noastră ori poate eşti curios să ştii ce simt oamenii de culoare în America zilelor noastre. Dacă ai măcar aceste curiozităţi, merită să citeşti această carte.

 

 

Alte poveşti de viaţă pe care vi le recomand:

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *