Recomandă o carte (#1/2019): „Bibliotecara de la Auschwitz”

Publicat in 23 ianuarie 2019

 

 

Titlu: „Bibliotecara de la Auschwitz” 

Autor: Antonio G. Iturbe

 


 

Prima carte citită în 2019 a fost „Bibliotecara de la Auschwitz”. M-a emoţionat. M-a răscolit şi m-a făcut să mi se strângă stomacul. M-a făcut să mă simt neînsemnată şi norocoasă în acelaşi timp. Am simţit furie şi milă. Îmi venea să plâng la unele pasaje şi la altele mă puneam în locul personajelor. Este o carte cu de toate dar, mai presus de toate, este o poveste dureros de reală, o filă din istoria noastră nu foarte îndepărtată.

Subiectul Holocaustului m-a interesat încă din liceu. Pe vremea respectivă, am avut mai multe ore de istorie centrate pe acest subiect. În plus, am avut un profesor pasionat care a ştiut să ne expună faptele în aşa fel încât să ne stârnească interesul, să nu fim doar nişte figuranţi care trebuiau să acumuleze informaţii pentru o durată scurtă de timp.

„Bibliotecara de la Auschwitz” este o poveste de viaţă, adevărată. Cartea se bazează pe experienţa Ditei Kraus, supravieţuitoare a Holocaustului. Dita i-a rămas numele şi în carte. Provenea dintr-o familie de evrei şi trăia în Praga. Odată cu venirea naziştilor, familia ei a fost deportată în ghetoul de la Terezin şi de acolo la Auschwitz. De la Auschwitz a ajuns, pentru o scurtă perioadă, la Bergen-Belsen.

În blocul 31, sub îndrumarea lui Fredy Hirsch, unul dintre prizonieri, funcţiona o şcoală clandestină. Aceasta încerca să aducă un strop de normalitate în viaţa copiilor de la Auschwitz. Poate că vă miră existenţa blocului 31 într-un loc atât de sinistru, însă naziştii aveau un plan bine pus la punct. Blocul 31 nu funcţiona din mărinimia acestora.

Cărţile erau interzise dar, cu toate acestea, biblioteca şcolii număra 8 cărţi obţinute pe piaţa neagră a lagărului (da, exista aşa ceva). Dita a fost desemnată bibliotecara blocului 31 şi misiunea ei era să protejeze cărţile pe care le-a primit în grijă. Asta însemna să-şi rişte viaţa în fiecare zi.

Multe dintre personajele prezente în carte sunt oameni care au trecut în realitate prin Auschwitz. Cartea descrie dramele acestor oameni, viaţa lor împărţită între teroare şi foame permanentă, între lupta zilnică pentru supravieţuire şi ameninţarea permanentă cu moartea. În mijlocul acestui infern, exista o licărire de speranţă, un efort permanent de a supravieţui, de a lăsa acest loc sinistru în urmă.

Pentru mine, cititorul, cartea seamănă cu produsul fantezist al imaginaţiei unui scriitor talentat. Este greu de înţeles cum Holocaustul a fost o perioadă a vieţii reale, un program de exterminare a unei întregi rase, a 6 milioane de evrei. În carte, există scene de un realism crud. Un exemplu ar fi pasajul care evocă trierea oamenilor, a acestor fiinţe umane care trebuiau să o ia la dreapta sau la stânga. Într-o parte erau cei care urmau să fie forţaţi să muncească şi să trăiască în condiţii inumane, iar în cealaltă erau cei care urmau să fie gazaţi, duşi în camerele de gazare sub pretextul că urmau să facă un duş. Nemţii nu încercau să-i menajeze, ci intenţia lor era să nu dea naştere unor revolte ale prizonierilor pentru a nu face efortul de a le stinge. Oamenii oricum urmau să moară. O altă scenă copleşitoare este cea în care cerul este gri şi cenuşa celor incineraţi zboară peste cei încă rămaşi în viaţă.

„Dar deşi soarele a răsărit de ceva vreme, ceva tulbură aerul, o ploaie seacă adusă de briza care degradează totul. Cenuşă. O ninsoare neagră cum nu mai văzuseră niciodată până atunci. (…)

Brusc, pare că s-a făcut din nou noapte. 

-Doamne Dumnezeule! Ce-i asta? exclamă cineva. 

-Este blestemul lui Dunezeu! strigă altcineva. 

Dita înalţă capul, iar pe chipul şi mâinile şi rochia ei se aştern fulgi cenuşii minusculi, care se topesc între degete. Oamenii din blocul 31 ies afară să vadă ce se întâmplă. 

-Ce se petrece? întreabă o copilă speriată. 

-Nu vă temeţi, le spune Miriam Edelstein. Sunt prietenii noştri aduşi în transportul din septembrie. Se întorc.”

 

„Bibliotecara de la Auschwitz” este o lecţie de viaţă văzută din mai multe perspective, prin prisma mai multor oameni, o poveste despre supravieţuire şi curaj, despre ambiţie şi devotament, despre durere şi cruzime. Este încă o carte care mă face să-mi spun că sunt norocoasă.

Aici găsiţi un scurt extras din mărturia unor gemene, din Transilvania, care au fost cobaii doctorului Mengele. Despre experimentele lui de o cruzime fără margini puteţi citi şi în carte. Youtube-ul este plin de mărturii ale unor oameni care au supravieţuit Holocaustului. Să vă înarmaţi cu şerveţele, pentru că lacrimile vor curge inevitabil. E prea multă durere în poveştile lor.

Aici e o parte din povestea Ditei Kraus, spusă pe scurt.

 

Indiferent că sunteţi sau nu pasionaţi de istorie, vă recomand cartea. Vă va ţine sigur cu sufletul la gură.

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comments

  1. a zis

    Castelul din Infern -Yasmine I Bonciu ,o carte scrisă la doar 17 ani Să ai 17 ani și să scrii un roman mitologie greacă de peste 500 pagini ,deci o recomand !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *