Puținul tău le face altora cel mai mare bine

Publicat in 22 mai 2018
Photo by Elaine Casap on Unsplash

 

 

Ştiţi şi voi deja că lumea asta este făcută din multe inegalităţi. Unii au totul, alţii n-au nimic. Unii îşi dau tot ce au, alţii nu se pot despărţi nici de un colţ de pâine. Unii adună tot ceea ce găsesc, alţii risipesc tot ceea ce au. Nu putem fi toţi la fel şi asta este foarte bine. Cum ar arăta lumea asta dacă toţi am fi exact la fel?! Ştiu că inegalităţile de toate felurile există şi acest lucru nu-l putem schimba, dar ştiu că noi, fiecare dintre noi, ne putem schimba măcar puţin, să fim mai buni, mai empatici, mai solidari cu cei de lângă noi. Ştiu şi că puţinul nostru este marele bine al unora. Ştiu că lumea ar fi un loc mai frumos în care să ne creştem copiii dacă fiecare dintre noi am da câte ceva pentru aproapele nostru aflat la nevoie. Ştiu că avem puterea să ne învăţăm copiii să nu judece, să ajute, să fie prezenţi, să fie OAMENI.

Ştiţi ce mă sensibilizează pe mine cel mai tare? Copiii aflaţi în situaţii dificile. Toate acele sufletele nevinovate venite într-o lume meschină, fără să ceară, fără să-şi dorească. Toţi acei oameni mici lăsaţi în voia sorţii, abandonaţi, lipsiţi de afecţiune, de braţe, de o vorbă bună. De fiecare dată când sunt pusă în faţa acestor copii, mă fac mică, mi se strânge sufletul, mi se pune un nod în gât şi îmi vine să îmi strâng copilul tare în braţe şi să nu-i mai dau niciodată drumul. Îmi doresc să ştie că sunt acolo pentru ea, că voi fi întotdeauna. Dar, în acelaşi timp, vreau să ştie că nu toţi copiii au părinţi ori îi au degeaba. Vreau să ştie că viaţa nu este doar pictată în nuanţe de roz, cu multe jucării, timp de joacă, vacanţe, plimbări, râsete şi iubire, mâncare bună şi părinţi prezenţi. Nu vreau să cresc un copil care să nu ştie că realitatea altora nu seamănă deloc cu viaţa pe care o are. Nici nu ştiu dacă vreau ca fetiţa mea să fie recunoscătoare pentru ceea ce are. În schimb, ştiu că, în viitor, vreau să fie empatică, să ajute, să se implice în comunitate, să dea din puţinul ei.

 

Ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre noi am dărui din puţinul nostru?

 

Vă provoc să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, chiar mai multe.

  1. Să spunem că locuiţi într-un bloc cu 40 de apartamente. Să presupunem că într-unul dintre apartamente locuieşte, în chirie, o mamă cu 3 copii, care îi vrea lângă ea, îi iubeşte nespus, însă banii nu îi ajung nici măcar să le ofere strictul necesar. Dacă fiecare familie din bloc ar pune câte 10 lei pe lună, s-ar aduna 390 de lei. Dacă stăm să ne gândim, 390 de lei nu reprezintă o sumă fabuloasă, cu atât mai puţin cei 10 lei donaţi de fiecare familie. Însă, pentru doamna în cauză, 390 de lei pot fi ajutorul de care are nevoie disperată pentru a încheia luna cu mâncare pe masă pentru cele 3 guri mici.
  2. Ce faceţi cu hainele care le rămân mici copiilor voştri? Poate le păstraţi, că vă sunt dragi. Poate le vindeţi şi e absolut în regulă să o faceţi. Poate le păstraţi pentru următorul copil. Şi ce ar fi dacă aţi oferi unui copil desculţ o pereche de pantofi pe care copilul vostru nu-i mai poartă? Ce ar fi dacă geaca groasă de iarnă, rămasă mică anul trecut, i-ar ţine de cald unui alt copil, unuia nevoiaş? Ce ar fi dacă i-aţi da acestuia 2 rânduri de haine? Vă garantez că v-aţi simţi mai buni, mai utili, că aţi schimbat în bine un colţ din comunitatea voastră, că aţi făcut măcar un suflet fericit.
  3. Ştiu că nu aveţi timp. Ştiu că timpul este resursa de care avem cea mai mare nevoie, cu toţii, într-un fel sau altul. Dar ştiţi câţi copii au seara timp şi câţi dintre ei ar vrea să-l grăbească, să alunge copilăria şi singurătatea care a pus stăpânire pe ea? Ştiţi câţi copii tânjesc seara să asculte o poveste citită cu glas blând? Ce ar fi dacă fiecare dintre noi ne-am rupe 30 de minute din săptămână sau din lună şi le-am „dona” într-un centru pentru copii abandonaţi? Dacă le-am citi o poveste ori ne-am juca cu ei preţ de o jumătate de oră? Le-ar înflori sufletul.

 

 

Nevoia de a fi mai bun

 

Scriu aceste rânduri cu stomacul strâns, cu gândul la ceea ce sunt, la ceea ce am. Vreau să fiu mai bună pentru ai mei, dar vreau să fiu prezentă şi pentru alţii cărora le-aş putea face un bine. Am nevoie să fac bine. Nu ştiu dacă aţi încercat, dar de fiecare dată când reuşesc să fac cuiva un bine, simt o pace sufletească, un sentiment de împlinire şi de recunoştinţă în acelaşi timp.

În ultimii 2 ani, poate şi mai bine, am păstrat aproape toate hainele fetiţei mele şi o parte din jucăriile pe care le-a avut. Când am venit acasă, în România, mi-am propus să le sortez şi să le duc unor copii nevoiaşi, care au cu adevărat nevoie de ele. Îmi doream să găsesc locul perfect, locul în care să merg ori de câte ori se iveşte ocazia, locul din comunitate care are nevoie de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dau şi mai departe, dar ţin mult la ideea de comunitate şi la ceea ce putem schimba sau îmbunătăţi în apropierea casei noastre. Şi am găsit locul pe care îl căutam! Sau m-a găsit el pe mine. Socrul meu mi-a povestit de o mănăstire frumoasă din Floreşti, judeţul Cluj, unde a auzit că ar avea în grijă copii abandonaţi. Am fost acolo de Paşte şi am rămas surprinsă de frumuseţea locului. Am luat legătura cu cei de la mănăstire, ei m-au direcţionat spre aşezământul care avea copiii în grijă. La câteva zile distanţă, am umplut maşina şi am plecat.

Aşezământul este ridicat cu ajutorul voluntarilor şi funcţionează tot cu sprijinul acestora. Misiunea lor este ocrotirea copiilor părăsiţi temporar sau definitiv de părinţi. Doamna cu care m-am întâlnit, voluntară în asociaţie, îmi spunea că scopul este să aducă în aşezământ fraţi pentru ca aceştia să crească împreună. Am rămas impresionată de loc, de oameni şi de iniţiative. Practic, oricine, indiferent în ce loc al ţării locuieşte, îi poate scrie părintelui că se află într-o situaţie dificilă, iar acesta încearcă să îi ajute, trimiţându-le haine sau alimente care provin din donaţii. De asemenea, au parteneriate cu case de copii din alte judeţe, pe care îi ajută în acelaşi mod. Vă daţi seama de câte lucruri este nevoie? De cât timp au nevoie voluntarii pentru a găsi resursele necesare, pentru a sorta tot ceea ce primesc, pentru a le trimite, pentru a se dedica celor mici din aşezământ şi altora de la sute de kilometri distanţă?

 

Oferiţi ce, cât şi când puteţi

 

Pentru a mă asigura că mesajul meu ajunge la voi aşa cum mi-am propus să îl transmit, aş vrea să subliniez faptul că rândurile de mai sus nu sunt scrise cu intenţia de a mă lăuda ori de a face paradă în vreun fel, ci de a vă încuraja să faceţi un bine celor de lângă voi. Ştiu voci care spun că ar trebui să ţinem pentru noi binele pe care îl facem. Sunt parţial de acord. Eu vă încurajez să povestiţi despre binele pe care îl faceţi voi sau alţii în speranţa că „microbul” se va transmite mai departe, că îşi vor dori şi alţii să ofere din puţinul lor, puţinul acela de care poate nici nu sunt conştienţi cât bine le aduce altora, celor care nu au nimic. Şi vreau să vă mai spun ceva. Oamenii vitregiţi de soartă nu au nevoie de noi doar de sărbători. Ei au nevoie să trăiască în fiecare zi din an.

 

Voi ce bine aţi făcut în ultima vreme?

 

 

Photo by Simon Maage on Unsplash

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Comments

  1. a zis

    Oh, cata dreptate ai, te inteleg perfect, fix acelasi lucru simt si eu cand vad copii aflati in suferinta sau lipsiti de iubire… 🙁 Foarte frumos articolul!

  2. Patricia a zis

    Eu cam o data pe luna fac o plasa mare cu dulciuri si alimente pentru o familie care are 4 copii. Tatal munceste din greu si e si bolnav, insa mama e gresit numit mama, ca bea si fumeaza si nu face nimic pentru copii. Ma bucur ca macar atat pot face pentru ei.

  3. Bianca a zis

    Si eu lucrez la un centru de zi pentru copii și stiu cat de dificil este să găsești donații și sa te străduiești sa aduci un zâmbet pe chipurile celor mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *