Primele zile de grădiniţă

Publicat in 18 ianuarie 2018

 

 

Antonia merge la grădiniţă de mai bine de o săptămână. Înainte de ziua cea mare, am pregătit-o cât de bine am putut, cum am ştiut şi cum am simţit. Undeva în sufletul meu ştiam că va fi bine, dar semi-certitudinea asta de bine se bătea cu gândurile care începeau cu „şi dacă”. Şi dacă plânge, şi dacă nu-i va plăcea, şi dacă … ? Se spune că atunci când copiii încep grădiniţa, părinţilor le este mai greu decât copiilor. Şi cred că este adevărat. Bineînţeles că acomodarea la grădiniţă diferă de la un copil la altul, în funcţie de personalitatea lui, însă sunt sigură că toţi părinţii pornesc pe acest drum cu frici, întrebări şi îndoieli. Până la urmă, nu este nimic anormal în asta.

Personalul grădiniţei la care merge Antonia mi-a inspirat blândeţe, calm, răbdare, implicare. Nu am avut îndoieli în privinţa lor şi vă asigur că nu este un sentiment pe care să-l am foarte des. 🙂 Înainte ca Antonia să înceapă grădiniţa, am avut o întâlnire cu educatoarea în care am povestit despre copil: ce-i place, ce nu-i place, cum reacţionează în x şi y situaţie, ce tabieturi are, de ce lucruri aş vrea să o ajute să se dezveţe, etc. Cum spuneam, educatoarea mi s-a părut foarte atentă, implicată şi receptivă. Mi-a subliniat că orice sentiment negativ aş avea, orice nemulţumire, ar prefera să discutăm pentru binele copilului. Am apreciat deschiderea şi interesul arătat.

 

 

Prima zi de grădiniţă

 

Era o zi de miercuri. Antonia s-a trezit veselă. Urma să meargă la grădiniţă, locul despre care am vorbit mult, foarte mult. Era curioasă şi nerăbdătoare în acelaşi timp. Ştia că voi rămâne cu ea atâta timp cât va avea nevoie. Politica grădiniţei îmi permitea să fiu în acelaşi spaţiu cu ea timp de 3 săptămâni.

Grupa Antoniei funcţionează în 3 săli diferite, fiecare fiind axată pe activităţi diferite. Până la 9:30 copiii se pot juca în sala pe care o aleg. Ea a ales spaţiul creativ (desenat, pictat, decupat, etc.). Cum a intrat în grădiniţă, s-a aşezat la masă să picteze, a comunicat cu ceilalţi şi mi-a cerut şi mie să pictez. Am rămas cu ea la întâlnirea de dimineaţă, la cercul siguranţei, care ţine 30 minute, timp în care copiii îşi pun fotografiile pe un panou, îşi amintesc de cei absenţi, cântă, etc. Apoi am rămas şi la gustarea de dimineaţă. Am ieşit împreună cu copiii afară şi la 11:10 am întrebat-o dacă pot să plec până la maşină. Mi-a dat voie fără obiecţii. Aveam emoţii, mari emoţii. Am plecat să-mi cumpăr o cafea şi îmi spuneam că va suna telefonul, sigur va suna atunci când îşi va da seama că nu m-am întors, atunci când va intra în grădiniţă, când se va aşeza la masă. Telefonul nu a sunat, dar eu m-am întors în faţa grădiniţei. Era 12:20. La 12:30 trebuia să o iau. M-am furişat în grădiniţă. Nu m-a observat nimeni. La 5 minute aud următorul dialog:

Educatoarea: Antonia, mama ta va veni să te ia. Veţi merge acasă şi veţi face nani. 

Antonia: Niu! Eu nu meg acasă. Lămân să fac nani cu toţi topiii. 

Educatoarea: Eşti sigură că asta vrei? Să ştii că dacă rămâi să dormi, mami se întoarce abia când te trezeşti. 

Antonia: Da.

În gândul meu îmi spuneam: „Antonia, sper că nu vrei să dormi la grădiniţă din prima zi! Nu ăsta e planul!”. Îmi doream ca Antonia să meargă o vreme la program scurt, iar dorinţa ei de a dormi acolo nu ştiam cum să o gestionez. Ştiu că ar fi trebuit să mă bucur, dar mă împiedicau fricile. Aşa cum mi-am propus, am lăsat-o pe ea să decidă.

Educatoarea 1: Eu zic să facem cum vrea copilul. Să o sunăm pe mama ei şi să-i spunem să nu mai vină. Dacă o vede, nu cred că mai vrea să rămână. 

Educatoarea 2: Ai dreptate! Aşa facem. 

Dar eu eram deja acolo. Am plecat pe vârful picioarelor fix aşa cum am intrat. Mi s-a spus să rămân prin preajmă în cazul în care se răzgândeşte. S-a pus în pat liniştită. Era să aţipească, a tresărit, s-a ridicat şi a spus că nu mai vrea să doarmă. I s-a propus să mă cheme şi am fost acolo în 2 minute. Am plecat acasă. Când am plecat, Antonia a închis uşa şi a spus: „Mai venim la gădi”. Pentru mine era semn bun.

 

Photo by Senjuti Kundu on Unsplash

 

Următoarele zile de acomodare

 

În fiecare zi am mers împreună. Ştia că pot să stau cu ea şi îmi spunea să o fac. Am stat din ce în ce mai puţin. Cât timp am fost prezentă la grădiniţă, am încercat să stau pe margine, să nu intervin. Acolo nu eu trebuia să fiu pilonul principal, ci educatoarea. Am încercat să o ghidez pe Antonia spre educatoare de câte ori avea nevoie de ceva. După nici o săptămână îmi spunea că îi duce educatoarei budincă să mănânce, că o sună să îi spună că imediat ajunge la grădiniţă, etc. Lunea mi-a fost teamă că despărţirea va fi mai grea având în vedere că ne-am petrecut weekend-ul împreună, dar m-am înşelat. În fiecare dimineaţă a fost încântată să meargă la grădiniţă. După primele 3 zile, am ajuns să plec după 10 minute după ce puneam piciorul în grădiniţă. În primele 3 zile, cât eram plecată, educatoarea îmi dădea câte un mesaj să îmi spună ce face, dacă e bine. Apoi primeam feedback-ul pentru ziua în curs. Era peste aşteptări de fiecare dată.

Nu am mai insistat în privinţa somnului. I-am spus că va dormi şi la grădiniţă în viitor, atunci când va fi ea pregătită. Rămâne la grădiniţă până la prânz şi apoi doarme acasă. În primele zile am dus-o şi am adus-o doar eu. Apoi am început să mergem la grădiniţă toată gaşca, pentru că tatăl ei va fi cel care o va duce cel mai des în viitor şi am vrut ca acomodarea să fie lină din toate punctele de vedere.

Nu există schimbări în comportamentul ei.  La grădiniţă mănâncă, se joacă cu ceilalţi, vorbeşte mult, cooperează, ascultă, este curioasă, explorează. Cam tot ceea ce face un copil într-un mediu care îi place. Acasă ne vorbeşte despre grădiniţă, despre educatoare şi despre copiii de acolo. Cert este că îi place acolo unde este şi noi suntem liniştiţi de fiecare dată când o lăsăm. Îmi este şi frică să spun câtă linişte îmi aduce această grădiniţă, cât de bine rezonez cu oamenii de acolo şi cât de mulţumită sunt de alegerea făcută şi sper ca toate să rămână aşa în continuare. Revin cu impresii peste câteva luni. 🙂

 

Într-un articol viitor am să vă povestesc mai multe despre grădiniţă, pe ce principii merge, cum se comunică cu părinţii, cu copiii, etc.

 

Cum au fost pentru voi primele zile de grădiniţă ale copilului? Ce temeri v-au încercat? Cum s-au acomodat cei mici?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

 

Surse foto: Unsplash

Comments

  1. Alina a zis

    Buna Flavia, fetita mea este cu doua luni mai mica ca si a ta. Ea à inceput in octombrie si ce ai descris tu, este exact procedeul care se aplica in Franta la orice cresa, gradinita. Perioada de acomodare, discutii inainte cu directoarea, educatoarele, psihologul gradinitei si cand iti recuperezi copilul, cu foarte mult calm si blandete ti se spune de la à la z cum i-a decurs ziua. Si la noi a fost foarte rapida acomodare desi eram la prima experienta. In fiecare zi imi spune despre prietenii ei, despre ingrijitoarele de acolo, despre activitati, cantecele….toate astea mi-au dat incredere. Sa o vezi cum se pregateste dimineata de gradi, cu cat entuziasm. Ce apreciez iarasi foarte mult, sunt activitatile pe care le fac si tot ce fac impreuna, cert este ca dupa nici doua luni intelege si se descurca foarte bine cu franceza. Acasa vorbim doar romana.
    😀😀Succes si voua, dar dupa cum ai descris sunteti pe drumul cel bun.

    • admin a zis

      În Luxembourg lucrurile nu au stat la fel, dar mă bucur că stau mai bine în Franţa. De fapt, nici nu ştiu dacă îşi are rostul generalizarea la nivel de ţară, pentru că fiecare grădiniţă are politica ei.
      Mă bucur atât de mult când aud de copiii care se acomodează uşor şi merg cu entuziasm la grădiniţă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *