Prăjitură cu couscous şi fructe de pădure (fără zahăr)

Publicat in 14 iunie 2018


 

 

După ziua ei de naştere, Antonia cerea tort în fecare zi. Nu conta cu ce era, trebuia să fie rotund. Am avut musafiri şi trebuia să fiu pregătită pentru toate cele 3 mese de peste zi, dar să mulţumesc şi copilul. Am hotărât să împac şi capra, şi varza cu această prăjitură-tort. Când suntem doar noi 3 ştiu preferinţele fiecăruia, însă atunci când avem musafiri prefer să am la micul dejun atât preparate dulci, cât şi sărate. Preparatul dulce trebuia să fie rotund conform cerinţelor, sănătos şi hrănitor … şi fără zahăr. Şi mi-a ieşit! Fetiţei mele i-au sclipit ochii când a văzut tort la micul dejun, tata a mâncat liniştit în ciuda diabetului şi eu m-am bucurat că i-am putut împăca pe toţi încă de la prima masă a zilei. 🙂

 

Ingrediente: 

 

  • 11 linguri couscous
  • 350-400ml lapte vegetal
  • 70g făină de migdale
  • 40g făină de cocos
  • 1 linguriţă mesquite (opţional)
  • 3 banane bine coapte (aprox. 300g)
  • 15g unt de cocos
  • 2 ouă
  • 120g ricotta
  • 200g fructe de pădure (zmeură, afine, coacăze roşii)
  • unt şi pesmet (pentru tavă)

 

Mod de preparare: 

 

  1. Couscousul l-am lăsat în circa 250-300ml lapte vegetal la înmuiat timp de 3 ore. Am folosit lapte vegetal de cocos cu orez, preferatul nostru. Am rugămintea să nu confundaţi couscousul cu pastele de tip cuşcuş. Couscousul este derivat din grâul dur, întâlnit la origine în bucătăria marocană, tunisiană, algeriană şi egipteană, gătit în aceste zone în vase de tip tajine. Pastele pe a căror pungă scrie cuşcuş se pregătesc ca orice alt tip de paste.
  2. Când au trecut cele 3 ore, am pus într-un blender bananele, untul de cocos, ouăle, aproximativ 100ml lapte vegetal şi ricotta. Le-am mixat atât cât să obţin o compoziţie omogenă.
  3. Peste couscous am adăugat făinile, mesquite-ul şi compoziţia din blender. Am amestecat bine şi apoi am încorporat fructele de pădure.
  4. Am uns o tavă rotundă, din ceramică, cu unt şi am tapetat-o cu pesmet. Întotdeauna am grijă să nu omit etapa asta, pentru siguranţă. 🙂 Am turnat compoziţia în tavă şi am dat-o în cuptorul preîncălzit la 180° Celsius timp de aproximativ 40 de minute, până s-a rumenit deasupra.

 

În pozele pe care le vedeţi am repetat prăjitura-tort-budincă. Prima s-a mâncat în 15 minute după ce a fost pusă pe masă şi n-a mai apucat şedinţa foto. La vreo săptămână distanţă am refăcut-o pentru a o putea pune pe blog, doar cu afine de această dată.

 

Poftă bună! 🙂

 

 

 

Alte reţete asemănătoare: 
Budincă de couscous cu sfeclă şi migdale (fără zahăr)
Budincă de mei cu măr şi dovleac (fără zahăr)
Budincă de couscous în două culori
Mini checuri cu fructe de pădure şi fulgi de ovăz (fără zahăr)
Prăjitură cu iaurt şi cireşe
Clafoutis cu mere

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *