Povestea somnului

Publicat in 2 martie 2017

somn bebelusi si copii

 

 

O cititoare a blogului m-a întrebat dacă am scris vreun articol despre cum adoarme şi doarme Antonia, despre cum a decurs povestea noastră cu cosleeping-ul şi cu somnul în general. Uite aşa am realizat că nu am scris despre acest subiect un articol cap-coadă, deşi mult mi-a dat de furcă problema somnului. În „Cugetări din mămicie: Sfaturi de „adormit” copiii” m-am descărcat după o noapte albă şi v-am povestit câte sfaturi „minunate” am primit, soluţii „minune” care trebuiau să-mi facă fetiţa să doarmă neîntoarsă. În „Câteva lucruri pe care le-am descoperit în mămicie” am pus nesomnul în cap de listă. N-am fost eu niciodată mare prietenă cu somnul, dar mămicia m-a făcut să-mi fie extrem de dor de el. Cred că deja aţi înţeles că povestea noastră cu somnul este una complicată, chiar deficitară.

Când eşti mamă pentru prima oară, oricât te informezi, nu ştii ce te aşteaptă. Toată lumea vorbeşte de super sentimentele care există, de iubirea nemăsurată pentru bebeluş, de mirosul lui catifelat, dar nimeni nu menţionează cocktail-ul exploziv de la început de drum: furtuni de hormoni + nesomn + pusee + mai mult nesomn + furia laptelui (opţional) + greva suptului (opţional) + şi mai mult nesomn + frică să nu păţească bebeluşul ceva în somn + sclipiri de paranoia + nesomn dus până la zombie mode. De fapt, ştiam că primele 3 luni sunt mai dificile, dar n-am măsurat corect gradul de dificultate.

 

Scurta istorie a somnului până la vârsta de un an 

 

Pe Antonia am luat-o în pat cu mine încă din maternitate. De fapt, din primul ei minut de viaţă. Din sala de naşteri a plecat pe pieptul meu. Apoi, a fost cu mine în salon până în ziua plecării. În prima noapte, Horaţiu a plimbat-o pe holurile spitalului pentru că eram foarte obosită şi trebuia să reuşesc să mă odihnesc. Asistentele mi-au propus să o ia câteva ore încât să pot dormi, dar nu am vrut. Dormea într-un pătuţ din sticlă, lângă patul meu. Parcă nu o simţeam în siguranţă şi preferam să o ştiu lângă mine în pat, să o aud cum respiră. Eram foarte obosită şi îmi era frică să nu îi fac rău în somn. Mama (ea a stat cu mine în spital) ne veghea. Se asigura că suntem bine amândouă. Aşa ne-a fost cel mai bine.

După ce am ajuns acasă, Antonia trebuia să doarmă în pătuţul ei cu noi în cameră. Pătuţul nu era lângă pat. Ne-am chinuit aşa vreo 3-4 zile. Apoi, am mutat-o cu noi în pat. Horaţiu muncea, deci trebuia să se odihnească aşa că am făcut un compromis: el a rămas să doarmă cu noi, dar cu dopuri de urechi. O auzea şi cu alea, dar eram toţi 3 în aceeaşi barcă cameră.

Au urmat nopţile albe, zilele lungi şi fără prea mult somn, plimbările nocturne în jurul blocului, orele multe petrecute în parc cu căruciorul sau în wrap-ul elastic şi legănatul, mult legănat. Am legănat-o în braţe sau în sistemul de purtare la fiecare somn până a avut puţin mai mult de un an. Aş minţi dacă aş spune că mi-a fost uşor. Chiar deloc! Să nu credeţi că asta vă recomand să faceţi, însă pentru noi a fost o soluţie în perioada respectivă. Am adunat multe ore legănând, am adunat nervi, lacrimi, frustrări, disperare. Mă topeam când o vedeam dormind la pieptul meu şi mă învinovăţeam pentru stările pe care le acumulam pentru că nu adormea mai repede, pentru că se trezea când o puneam în pătuţ, ş.a.m.d. Mă uit în urmă şi toate astea mi se par departe, parcă n-ar fi ale mele. Încet ne-am făcut amândouă un program de somn. Al ei dădea roade, al meu mai puţin. I-am respectat mereu orele de somn, ea mai puţin pe ale mele :). Nu cred că ne-a prins niciodată miezul nopţii în plină activitate. Atunci şi acum intervalul 20:00-21:00 este dedicat pregătirii pentru somn. După experienţa noastră, cred cu tărie că bebeluşii sunt foarte receptivi atunci când există o rutină. Nu am forţat lucrurile prea mult, ci am încercat să ţin cont de semnele pe care mi le dădea copilul încât să îi pot modela un program de somn. În acest sens, merită să citiţi un articol cu recomandările Gabrielei Maalouf, expert în parenting şi practician NLP (specializat în programare neurolingvistică pentru copii şi părinţi), publicat pe blogul Florinei Badea, Health Coach certificat internaţional.

Metoda Ferber sau tehnica plânsului controlat (sunt cam acelaşi lucru) nu le-am considerat nici măcar fireşti, cu atât mai puţin potrivite pentru noi. Inclusiv la pediatru sunt afişe cu datele de contact ale unor persoane specializate în somnul bebeluşului, care promit să-i facă să adoarmă repede şi sigur (fără treziri). Pun la îndoială aceste metode şi vă spun şi de ce. Poveştile în care bebeluşul este pupat pe frunte, învelit şi adoarme fix la ora 20:00 în fiecare seară pentru mine sunt rupte din reclame. Bebeluşii nu sunt roboţi pe care să îi putem programa, nici animale de companie pe care să le putem dresa, iar trezirile nocturne sunt absolut normale. Copilul nu se trezeşte neapărat de foame, ci şi pentru nevoia de căldură, alinare, siguranţă şi confort indiferent dacă este alăptat sau nu. Este nerealist să îi impunem un program de somn când el nici măcar nu ştie să facă diferenţa între noapte şi zi.

Metoda noastră pentru a beneficia de somn a fost cosleeping-ul. Cu ea în pat nu reuşeam să ne odihnim aşa că am luat jos o laterală a pătuţului şi l-am lipit de patul nostru. Şi uite aşa în dormitorul nostru cea mai impozantă piesă de mobilier era şi este patul. Adică tot dormitorul e numai un pat :). Să nu credeţi în gura satului care zice că dormitul împreună nu-i bun pentru că „micuţul şantajist” se obişnuieşte aşa, că trebuie să înveţe să adoarmă singur ori devine dependent de sân. Există perioade şi perioade. Copilul care doarme cu părinţii poate sta o noapte întreagă cu sânul în gură (cunosc disperarea şi durerea momentelor respective) sau poate dormi fără să se trezească. Totuşi, nu-mi  aduc aminte să ni se fi întamplat înaintea vârstei de un an să avem o noapte fără treziri. În schimb, cosleeping-ul are beneficii atât pentru copil, cât şi pentru părinţi. Le-am testat şi vi le împărtăşesc:

  • alăptarea la cerere este mult mai uşoară. Uneori nici măcar nu mă trezeam complet să o alăptez pentru că avea sursa la îndemână. Apoi, supturile dese din timpul nopţii stimulează lactaţia prin secreţia prolactinei.
  • mama reuşeşte să doarmă. V-am spus că o alăptam (şi încă o alăptez) noaptea fără să mă trezesc cu totul. Acum când are 21 de luni poate aş reuşi să dorm ştiind-o în altă cameră, dar nu aş fi conceput să nu o am lângă mine în primul ei an de viaţă.
  • reduce riscul sindromului morţii subite. Pentru mine era esenţial să îi aud respiraţia, să mă asigur că respiră. Ştiu că-mi veţi spune că este gândul clasic, uşor paranoic, al mamei la început de drum.
  • orice alt risc este diminuat. De exemplu, în cele mai multe cazuri, un copil se trezeşte dacă face febră, dar poţi să nu îl auzi. Dacă nu se trezeşte, consider că instinctul de mamă te trezeşte în miez de noapte. E suficient să întinzi o mână şi să constaţi febra. Dacă se îneacă în somn, eşti acolo, îl auzi şi poţi reacţiona extrem de repede.
  • fericire nemăsurată. Copilul se simte în siguranţă, este fericit şi liniştit simţindu-şi mama. Pe de cealaltă parte, ca mamă (şi soţul e de acord cu mine), nu există imagine mai frumoasă cu care m-aş putea trezi. Apoi, când a crescut, dimineaţile în care ea ne-a trezit cu o mângâiere, mai mult sau mai puţin brutală (uneori mă trezesc cu muuulte palme), au fost şi sunt momentele care creează amintiri de nepreţuit.

Cu timpul, am încercat să nu stau lângă ea când doarme. Cunosc cazuri în care copilul doarme doar dacă îşi simte mama lângă el. Nu este şi cazul nostru.

Pe când trecea un puseu venea o regresie, o achiziţie sau o durere. Au urmat treziri cu plânsete neconsolate în miez de noapte şi ore de joacă în creierii nopţii. Am avut câteva episoade când se trezea pe la 2:00 noaptea şi nu se lăsa doborâtă de somn înainte de ora 5:00. Am încercat să mă motivez şi să văd partea plină a paharului: şansa de a fi acolo pentru ea la orice oră din zi sau din noapte. Cred că dacă nu reuşeam să mă adun şi să găsesc părţile pozitive în haosul creat de nesomn, clacam. Şi nu aveam voie pentru că nimeni nu putea să îmi ia locul. Eram sigurul om care îi oferea siguranţă deplină. Mereu îmi spuneam că primul an e cel mai greu. Şi aşa a fost.

 

După un an 

După primul an, Antonia avea un program de somn bine definit. Avea două somnuri pe zi şi ora de culcare seara era sfântă. Apoi, a venit vara, avea un an împlinit şi ştiam că lucrurile se vor schimba … din nou. În concediu a hotărât să treacă la un singur somn pe zi şi la câteva excepţii în privinţa orei de culcare seara. Schimbările nu au avut un impact major. Tot acum am hotărât să o învăţ să adoarmă şi fără braţe, cu mine lângă ea şi cu lactobarul la dispoziţie (vorba Mirunei). Nici înainte de un an şi nici după nu am fost de acord să aplic tot felul de metode minune care să-mi facă fetiţa să adoarmă singură. Foarte repede s-a acomodat cu noua metodă: o alăptam întinsă lângă ea, îşi lua suzeta şi somn de voie. Acum ritualul este neschimbat. Suzeta o ţine până adoarme şi apoi îi dă drumul fără să se trezească.

După mai bine de un an, aproape doi, se trezeşte dimineaţa între 6:30 şi 8:00. Am avut şi excepţii cu treziri între 5:00 şi 6:00. Peste zi adoarme cam pe la ora 12:30-13:00. Somnul de la prânz poate fi de 2 sau 3 ore. Somnurile mai lungi de 3 ore sunt excepţii aşa cum sunt şi cele mai scurte de o oră. Seara, cel târziu la 21:30 doarme. Seara adoarme mult mai greu decât la prânz. Uneori îmi ia şi o oră să o adorm. Trezirile peste noapte sunt din ce în ce mai puţine. Se poate trezi o dată sau deloc. Bineînţeles, încă avem nopţi cu treziri mai dese, dar atunci ştiu că există o durere sau un disconfort undeva. Este important să ştiţi că un copil care doarme bine peste zi, în general, va dormi bine şi noaptea. Ideea conform căreia un copil trebuie lăsat să doarmă cât mai puţin ziua pentru a avea un somn profund şi fără treziri noaptea este un mit. De fapt, atunci când copilul nu se odihneşte peste zi se va culca mai obosit seara din cauza secreţiei de cortizol (hormonul stresului) şi a producţiei de adrenalină. Practic, corpul nu este relaxat, lucru care îi poate influenţa în mod negativ somnul din timpul nopţii. La vârsta de 2 ani un copil are nevoie de 12-14 ore de somn.

Încă practicăm cosleeping-ul şi vă pot spune cu cea mai mare sinceritate că nu am un copil dependent de sân şi nici dependent de mine. Planul nostru de părinţi neexperimentaţi era să o lăsăm singură în cameră de pe la vreo 6 luni. Nu ne-am îndurat. Ne era prea drag să dormim cu ea. Asta nu înseamnă că viaţa de cuplu devine inexistentă aşa cum spune gura satului. Pe de altă parte, niciunul dintre noi nu am fost pe principiul separării partenerilor pentru confort, adică tatăl să doarmă într-o cameră şi mama în altă cameră cu copilul. Mereu am considerat că locul nostru este împreună. Aceasta a fost soluţia care ni s-a potrivit nouă.

Bineînţeles că va urma ca Antonia să doarmă singură în camera ei. Când ne vom muta în noul nostru apartament, vom începe demersurile în acest sens. O perioadă va dormi tot cu noi pentru că probabil ar bulversa-o atâtea schimbări într-un timp atât de scurt. Apoi, vom vedea cum vom reuşi să gestionăm lucrurile încât să nu aibă un impact negativ asupra ei. Deocamdată ne bucurăm de trezirile împreună şi încă nu mi le imaginez fără ea.

 

Să ţineţi minte că fiecare copil este unic şi fiecare părinte trebuie să se adapteze nevoilor lui. Nu există soluţii universal valabile, nu există tipare standard.

Voi cum aţi gestionat somnul copilului? Sunteţi pro sau contra co-sleeping? Care au fost soluţiile voastre pentru a avea nopţi mai liniştite?

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Sursă foto: Pixabay

Comentarii

  1. Maria a zis

    Parca ma vad pe mine in aceasta experienta …credeam ca doar mie mi se intampla..si ma gandeam ca gresesc undeva…
    Felicitari si tot inainte…noi abia avem 13 lunite ….

  2. Ene S a zis

    Super articol,dar si altele m-au incurajat mult in cresterea fetitei noastre atunci cand „gura satului” asa cum ii zici si tu vorbeste de tipare,reguli,etc….noi practicam cosleeping-ul si ne regasim adesea in povestea voastra

    • admin a zis

      Mulţumesc :)! Nu cred că există copii identici, dar cu siguranţă există poveşti asemănătoare când vine vorba de creşterea copilului.

  3. Roxana Apostolache a zis

    Multumesc pt articol! Pt noi primul an a fost cu somnic in patutul ei, cu noi in camera. Chiar daca ma trezea la o ora sau doua sa pape deoarece este alaptata, faceam eforturi supraomemesti sa o pun la loc in patut. Totul a durat pana a facut o otita prelungita, cu febra mare noaptea etc. Am tinut-o langa mine sa o alin si sa poate suge cand voia ea. Apoi mi-a fost mila sa o pun in patut…si acum avem cam o luna de cobedding 🙂 de adormit adoarme intai cu un pic de san si apoi tinut in brate, plimbat prin camera putin si apoi ma asez cu ea in brate si o legan un pic. Noaptea se trezeste inca (are 1 an si 6 sapt) si suge, dar nah…o mai las asa pana incep serviciul si apoi cred ca o voi intarca, desi ma doare sufletul doar cand ma gandesc la asta 🙂

    • admin a zis

      Dacă îţi doreşti să continui alăptarea şi după ce începi serviciul, nu trebuie neapărat să o înţarci :).

      Mă bucur dacă ţi-a fost util articolul.

  4. Lumi a zis

    Sunt foarte curioasa cum e cu adormitul si dormitul dupa intarcare. Daca la noi a fost dificil sa adoarma atunci cand era alaptat, acum dupa intarcare e extrem de dificil…plange (urla) cel putin jumatate de ora pana ce adoarme. De 2 ani si 2 luni fara nici o noapte fara treziri. Rezist :))

    • admin a zis

      În afara faptului că durează aprox. o oră până să adoarmă, după înţărcare nu au fost schimbări. Adoarme liniştită şi doarme toată noaptea.

  5. Flori a zis

    Eu am aproape 1 an si 9 luni, fara 2 zile, de cand nu am mai dormit o noapte intreaga. Piticul se trezeste si acum la fiecare 3 ore sa pape lapte (formula) , asta in noptile bune, ca in cele cu buhuhu se trezeste plangand..vaitandu-se ..si la 2 ore..Practicam co-sleeping-ul de cand avea 1 luna..nu stiu ce metode sa mai aplic ca sa l fac sa doarma macar 5 ore neintrerupt pe noapte..Nu pot decat sa am rabdare..

    • admin a zis

      Te cred că îţi este greu şi nici nu ştiu cum te-aş putea încuraja. Ai dreptate! Nu poţi decât să ai răbdare. Vor veni şi nopţile mai lungi.

  6. Speranta a zis

    Uff saracutele de voi! Noi nu am avut probleme de genul, treziri in toiul noptii cu plansete sau nopti albe! Fe la 3 luni a dormit toata noaptea! Nu a fost leganata dar nici nu a adormit singura vreodata pana acum cateva seri ( doar o data ). Joy, minunea mea mica, are 18 luni jumate! A dormit din prima cu noi in pat, asa am considerat noi ca e mai bine pt noi 3! Nu as fi putut sa adorm daca nu ar fi fost cel putin cu noi in camera! La fel am avut si noi patutul ei langa al nostru dar tot mai bine era langa mama! 😉 Acum 2 saptamani i-am facut camera ei! Prima seara cand am culcat-o acolo am plans, m-am sintit rau tare…..vroiam sa o trezesc dar nu ma induram! Apoi peste o ora si jumatate s-a produs minunea, Joy o striga pe mama, am luat-o cu drag in pat cu noi si am dormit dusi pana dimineata! A doua seara a dormit de la 21.00 pana la 8 am in camera ei! Apoi iarasi la noi apoi la ea….cateva ore la ea apoi parca stia ca ne bagam la somnic si ma striga si o luam langa noi! Noua ne e bine asa si desi fiecare copil sau situatie e diferit (a) noi recomandam din suflet co-sleeping-ul! Va pupam! Succes!

    • admin a zis

      Urmează să o mutăm şi noi în camera ei după ce ne terminăm apartamentul. Sunt curioasă cum va fi. Cu siguranţă perioada de tranziţie va fi mai mult cu noi în pat. 🙂

  7. Laura a zis

    Doamne parca ma regasesc in fiecare cuvintel scris aici, e perfect sa ne trezim langa el si e cea mai mare binecuvantare..sotul meu meeu spune ca va venii si ziua cand probabil nu ne va lasa sa intram in camera lui si atunci o sa ne fie dor de el..asa ca deocamdata suntem super fericiti asa toti 3. Noi avem doar 8 lunite azi 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *