Pizza cu blat din conopidă

Publicat in 2 februarie 2018

 

Mă tenta să fac o pizza cu blat din conopidă cam de pe vremea când am făcut pizza cu blat din dovlecei. Am tot amânat această reţetă, pentru că nu sunt mare prietenă cu conopida şi aveam mari dubii în privinţa gustului. Când în sfârşit m-am încumetat să o fac, mi-am spus că dacă chiar nu-mi place, o arunc la gunoi şi asta este. Nu ar fi fost nici prima şi nici ultima reţetă nereuşită. Acum îmi pare rău că nu am încercat-o mai repede. Conopida nu are un gust foarte pronunţat. De fapt, brânza îi oferă un gust minunat. M-a surprins textura blatului, fermă, deloc cleioasă.

 

Ingrediente: 

Pentru blat

  • 550g conopidă
  • 40g brânză cremoasă de capră
  • 1 ou
  • 1 linguriţă oregano uscat
  • sare

Pentru topping

  • sos de roşii
  • porumb
  • măsline
  • caşcaval
  • rucola

 

Mod de preparare: 

  1. Iniţial, am avut 750g de conopidă crudă. După ce am curăţat-o de cotori, am rămas cu 550g. Eu prefer să înlătur cotorii buchetelor, pentru că ar putea fi amari. Buchetele de conopidă le-am pus în blender şi le-am mixat până când conopida a fost mărunţită.
  2. Apoi, am pus conopida la fiert. Am pus apă într-o oală şi am adăugat conopida după ce apa a început să fiarbă. Am acoperit-o cu un capac şi am lăsat-o la fiert timp de 5 minute. Cantitatea vi se va părea enormă, însă volumul conopidei scade prin fierbere. Am scos conopida şi am lăsat-o la scurs într-o sită.
  3. Când conopida s-a mai răcit, am stors-o bine cu ajutorul unui prosop de bucătărie. Practic, am pus conopida într-un prosop şi am stors-o cât de bine am putut. Veţi vedea cât de multă apă reţine.
  4. Conopida stoarsă bine de apă am amestecat-o cu un ou, o linguriţă de oregano, puţină sare şi brânza cremoasă de capră. Am amestecat până s-au omogenizat toate ingredientele.
  5. Am tapetat o tavă întinsă cu hârtie de copt şi am modelat blatul din conopidă. Eu l-am făcut înalt cam de lăţimea degetului arătător. Puteţi folosi şi o tavă pentru pizza.
  6. Am încins cuptorul la 180 de grade şi am lăsat blatul la copt timp de 40-45 de minute.
  7. După ce blatul s-a rumenit, l-am lăsat la răcit. Apoi, am adăugat sosul de roşii, porumbul, măslinele feliate şi caşcavalul. Am mai dat preparatul la cuptor timp de 5-10 minute, cât să se topească caşcavalul.
  8. La final am adăugat câteva frunze de rucola.

Neapărat trebuie să o încercaţi! Vă garatez că vă veţi dori să o repetaţi. 🙂

 

Înainte de coacere

 

După coacere

 

Rezultatul

 

 

S-ar putea să vă placă şi: 

 

Pizza cu blat din dovlecei

Pâinici din conopidă

 

Soufle de conopidă cu praz

Supă cremă de cartof dulce cu conopidă

 

 

Sursa de inspiraţie: Detoxinista

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un plus de inspiraţie, încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *