Piept de curcan în sos barbecue (la slow cooker) cu orez Thai

Publicat in 6 aprilie 2020

Pentru mine, slow cooker-ul a fost una dintre cele mai bune investiții. În primul rând, îmi dă posibilitatea să gătesc o masă caldă și să am libertatea de face altceva în acest timp, pentru că nu trebuie să stau lângă oală sau cu grija că mâncarea s-ar putea prinde de ea sau arde. În al doilea rând, gătește carnea ca nicio altă oală (dintre cele încercate de mine, bineînțeles), adică fragedă, atât de fragedă că ți se topește în gură.

Când vine vorba de carne, pieptul de curcan nu este tocmai cel mai fraged și mai ușor de gătit. Eu îl gătesc doar la slow cooker, pentru că în toate celelalte variante mi se pare prea sec. Nu aș zice că nu ar fi comestibil altfel, dar textura nu este pe gustul meu.

Ultima rețetă pe care am împărtășit-o cu voi, gătită la slow cooker, a fost una cu pulpă de curcan. De această dată, am gătit piept de curcan cu sos barbecue. Lângă pieptul de curcan, am avut orez thai și, după mai multe eșecuri, vă împărtășesc și secretul unui orez thai gătit perfect.

Ingrediente: 

Pentru sosul barbecue

  • 2 linguri de ulei de măsline (10g)
  • 1 ceapă albă medie
  • 4 căţei de usturoi
  • 400g roşii cuburi (din conservă)
  • 1/2 linguriţă chimen
  • 2 linguriţe boia afumată
  • 2 linguriţe de miere (30g)
  • 30g oţet balsamic cremă (30g)
  • sare
  • piper
  • fulgi de chili (opţional)

+ aprox. 900g piept de curcan

Mod de preparare: 

Pasul 1

Carnea de curcan am tăiat-o în cubulețe.

Pasul 2

Sosul a fost foarte ușor de făcut: am pus toate ingredientele în blender și le-am mixat. Eu nu am adăugat fulgi de chili. În schimb, voi puteți realiza acest sos în funcție de preferințele voastre, mai dulce, mai sărat, mai picant, cu mai mult sau mai puțin usturoi. Dacă doriți să îl folosiți pentru preparate la grătar, aici îl găsiți în varianta gătită, mai puțin perisabil, bun de păstrat 1-2 săptămâni la frigider.

Pasul 3

Sosul obținut l-am turnat peste bucățile de carne, am amestecat bine și am setat oala pe funcția High, timp de 3 ore.

A ieșit un deliciu! Pieptul de curcan l-am servit cu orez Jasmine, recomandat pentru preparatele thailandeze. După mai multe încercări eșuate din punctul meu de vedere, am încercat să gătesc orezul în funcție de aceste recomandări (aveți și explicația sub formă de video) și mi-a ieșit fix așa cum trebuie, cu boabe moi, dar ferme, pufos și nelipicios.

Important de știut dacă vreți ca orezul Jasmine să vă iasă perfect: 

  • Alegeți un orez de calitate, în niciun caz unul instant. Eu l-am cumpărat din magazin, dar nu știu să vă spun ce marcă. Eventual, revin cu un update când voi mai cumpăra și voi repeta rețeta (de felul nostru, nu mâncăm prea mult orez).
  • Nu toate tipurile de orez necesită aceeași cantitate de apă. Întotdeauna să adăugați mai puțină apă decât prea multă. Dacă este nevoie, mai puteți adăuga pe parcurs. Pentru orezul Jasmine, proporția (calculată în funcție de volum) este de 1 la 1 ¼, maximum 1 la 1 ½, adică la 1 parte de orez se adaugă 1 ¼ apă, maximum 1 ½.
  • Asigurați-vă că gătiți orezul într-o oală suficient de mare, pentru că volumul orezului va crește de 3 ori.
  • Gătiți orezul într-o oală cu capac transparent.

Cum gătim orezul Jasmine? 

  1. Orezul se clătește în apă rece pentru a elimina o parte din amidonul pe care îl conține, să nu fie gumos sau să se lipească, Clătiți-l de 2-3 ori.
  2. Adăugați apă în proporția recomandată mai sus.
  3. Puneți capacul (dacă este transparent) și puneți orezul la fiert, la foc mediu. Dacă nu aveți un capac transparent, lăsați oala fără capac pentru a vedea când orezul începe să fiarbă.
  4. Când începe să fiarbă, coborâți focul și lăsați orezul să fiarbă încet timp de vreo 15-20 de minute. Nu-l amestecați deloc!

Cum știm că orezul este gătit? 

  • Când orezul pare a fi gata, cu o spatulă din silicon, se verifică dacă fundul oalei este uscat. Spatula se inserează pe marginile oalei, fără să „deranjăm” prea mult orezul.
  • Dacă fundul oalei este uscat, fără apă, se gustă orezul. Dacă bobul este încă crunchy, înseamnă că orezul mai are nevoie de apă. Adăugați încă puțină apă peste orez, acoperiți-l și mai lăsați-l la gătit vreo 5-10 minute la foc mic.

Orezul nu a mai ajuns să fie pozat. Sper să vă iasă perfect și această combinație să fie pe gustul vostru! Dați-mi de veste dacă o încercați! 🙂

Alte rețete la slow cooker: 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *