Perioadele grele scot din noi tot ce avem mai bun sau, dimpotrivă, tot ce avem mai rău

Publicat in 28 octombrie 2020

Primele paragrafe ale acestui articol le-am scris în urmă cu câteva luni. L-am lăsat în ciorne cu o speranța de mai bine. Speranța încă o am pentru că sunt optimistă din fire, însă rațiunea mă face să mă întreb: „Încotro mergem?”. 

 

Cum puteți înțelege din titlu, nu vă spun nici un secret, nu? În ultimele luni, cam de când stăm în autoizolare/semi-izolare/de când viețile noastre au altă dinamică, timpul meu de stat pe net, de dat scroll pe Facebook sau Instagram a fost mai mult decât limitat. Să nu mai zic că la știri nu apuc să mă uit, dar vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă, așa că am o aplicație care îmi servește noutățile sau caut fix ceea ce mă interesează. În timpul puțin de scroll-uit și de ieșit, am înțeles (încă o dată) că perioada asta (cu de toate) pe care o traversăm scoate din noi, după caz, tot ce e mai bun ori tot ce e mai rău.

 

Sursa foto: Pexels.com

Sunt oameni care ajută cu ce pot, unii cu o vorbă bună, alții care se expun pentru ca altora să le fie bine, să facă din lumea asta un loc mai bun. La polul opus, stau “șmecherii” care se îmbogățesc prin înșelăciuni, mârlanii care înjură casiera că dezinfectează degeaba banda și ei pierd timp prețios, prietenii tuturor teoriilor conspirației care nu cred în virus ori în purtarea măștii.

Unii fac bine, alții nu prea știu cu ce se mănâncă binele ăsta.

Unii și-ar da ultimul colț de pâine, alții și-ar vinde și mamele de dragul banilor.

Unora li se rupe sufletul de necazul unor oameni, alții habar nu au ce-i aia empatie.

Unii fac tot ce pot să stingă discuții aprinse, alții înflăcărează, cu bună știință, conversații, subiecte, situații. Și dacă tot am pomenit de empatie și înțelegere, tind să cred că societatea românească are a carență destul de pronunțată la acest capitol.

Unii își cară pumni într-o parcare și se bălăcăresc de la o întrebare de bun simț care i-a picat prost unuia dintre participanți. Alții (mulți) privesc … și atât.

Cu puțin timp în urmă, o fată de 17 ani zăcea arsă pe un pat de spital după ce a fost violată de un criminal cu 5 crime la activ, un individ al cărui loc era în închisoare. Procurorul nu a considerat necesară arestarea lui.

O lege a educației sexuale face polemică și loc judecăților de tot felul, în loc să fie o cale de a deschide dialogul (și viziunile) pe acest subiect.

Un vlogger instigă la viol, iar femeile bloggeri/vloggeri/influenceri sunt acuzate (de bărbați, bineînțeles) că nu se manifestă cu suficient ecou.

Un alt vlogger își dorește să schimbe lucrurile în bine, să reformeze sistemul de învățământ, dar cei care au puterea de decizie fug de dialog. Schimbarea le cere multora să renunțe la „ciolanul” din care se înfruptă. 

O doamnă din online scrie aberații de dragul scrisului pe gustul maselor, cu acuzații și expresii greșit interpretate și o turmă (mare) de adepte o felicită că spune lucrurilor pe nume, fără să înțeleagă cât de eronat este mesajul transmis. Nu ne-ar strica niște filtre prin care să ne trecem informațiile. 

Unii pun etichete, cu ușurință, pe baza unor percepții greșite … alții le perpetuează.

Unii își permit, din spatele unui ecran, să-i amenințe pe alții (mai expuși, care se expun cu bună știință), să le ureze de dulce, să le spună că au copii urâți, că și-ar dori să le moară copiii. Nu avem niciun fel de educație digitală … asta dacă asemenea comportamente ar ține doar de educația digitală.

Dacă am pomenit ecranele, ele sunt unealta spre educație în contextul actual. O educație șubredă riscă să se piardă cu desăvârșire acum când copiii ar trebui să facă școală online, dar nu au cu ce și, uneori, nici cu cine. 

 

Lipsă de empatie să fie oare? Nu numai. Este un cumul de lipsuri. Lipsă de educație, interes, bun simț, moralitate, respect, suflet … lipsă de multe.

Întotdeauna am considerat că este mai ușor să faci un bine decât ceva rău și, indiferent de vremuri, rămân fidelă ideii mele. Cu sau fără pandemie, comunitatea în care trăim (să nu mă refer la lumea întreagă, că poate vi se pare o țintă prea ambițioasă) poate fi un loc mai bun atâta timp cât punem umăr de la umăr, puțin cu câte puțin pentru a o face un loc mai frumos în care să ne creștem copiii. În lumea mea ideală, primează bunul simț, educația, coloana vertebrală, vorbele gândite înainte de a fi rostite, empatia. 

Îmi închei acest șir de gânduri cu un îndemn: fiți mai buni cu voi și cu cei din jurul vostru!

Sursa foto: Pexels.com

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *