Nesimțiri pe plajă

Publicat in 10 iulie 2019
Photo by rawpixel.com from Pexels

 

Anul trecut, când am fost în concediu, am făcut o schiţă (în telefon) cu toate acele lucruri care, din punctul meu de vedere, ţin de obrazul gros. Cum noi ne-am întors din concediu pe la mijlocul lui septembrie, nu ştiu în ce măsură gândurile mele ar fi fost de interes sau ar fi avut vreun impact (ce-mi place să mă amăgesc!) asupra vreunui om care ar fi ajuns să le citească şi care practică unul dintre gesturile nesimţite de care vreau să vă vorbesc. Cu ocazia asta, dacă aveţi în lista de prieteni, pe Facebook ori pe Instagram, vreo persoană care practică nesimţirea pe plajă, la munte ori în parc, nu vă gândiţi de 2 ori înainte de a distribui acest articol pe peretele vostru. Cu puţin noroc, poate îl deschide. Cu o grămadă de noroc, poate se produce un declic în capul lui şi schimbă ceva în bine, pentru el, pentru noi, pentru societate, pentru mediu.

 

Câinii care îşi fac nevoile pe plajă, în apă, la mal ori se suie cu labele pe cearşafurile/şezlongurile celorlalţi. Este cât se poate de clar că animalul n-are nicio vină, ci stăpânul lui. De ce să nu-şi facă animalul nevoile pe unde apucă, în aer liber? Dacă (mai) este nevoie să explic, ţin să vă reamintesc că excrementele pot fi o sursă de contaminare atât pentru alte animale, cât şi pentru oameni şi creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor.

 

Oamenii care îşi fac nevoile în apă. Oameni buni, nu transformaţi marea în toaletă publică! „E doar puţin pipi” nu-i un argument. Acel puţin pipi de la fiecare dintre noi face cât să dea peste cap calitatea apei. Şi ghici ce? Dacă te pricopseşti cu un E-coli, tu sau unul din oamenii tăi dragi, cred că vei lua în considerare toaleta publică înaintea mării.

 

Copiii care îşi fac nevoile în apă. Evident că nu-i copilul nesimţitul aici, ci părintele. „Puţin pipi de copil nu face nimic!” Ba face exact cât pipiul de adult. Şi mai face şi cât o educaţie proastă. Am citit, indignată, scena surprinsă de Ruxandra Luca, cu poze cu tot, acum 2 ani, la Mamaia.

Fix acelaşi lucru se întâmplă şi în parc. Nu, nici parcul nu-i toaletă publică! Şi nu, urina şi excrementele de copil nu fertilizează solul, aşa cum nu o fac nici cele de câine. Pentru deplasări, în parc, la mare sau la munte, există oliţe portabile care au un preţ de bun simţ şi, din experienţă vă spun, sunt extrem de folositoare.

 

Gunoaiele aruncate pe plajă. Întotdeauna există scuze când vine vorba de gunoaiele aruncate în natură: cei de la salubritate nu îşi fac treaba, nu sunt suficiente coşuri de gunoi, a zburat vântul şi a dus gunoiul, nu ne dăm seama (aici mă refer la cei care fac pe proştii), etc. Am mai povestit despre acest subiect, în acest articol, şi am adăugat acolo câteva cifre legate de descompunerea gunoaielor, deloc îmbucurătoare. Soluţia este să ne găsim mai puţine scuze şi să căutăm mai multe alternative. Credeţi-mă că, dacă vrem, alternative există. De exemplu, să avem la noi o pungă în care să punem gunoaiele, pe care să o aruncăm la primul coş de gunoi atunci când plecăm de pe plajă. Să nu transformăm plaja şi natura, în general, într-o mare groapă de gunoi.

 

Să ignori gunoiul din jurul tău, chiar dacă nu tu l-ai făcut. Pe motiv că nu l-au făcut ei, unii oameni sunt extrem de indiferenţi la gunoiul pe care îl văd în jurul lor. Mai bine îşi pun şezlongul ori cearşaful pe/lângă ambalaje aruncate pe plajă decât să se aplece şi să le adune. Eu zic că fiecare dintre noi ar trebui să fim atenţi la ceea ce avem în jurul nostru. Nu, nu este plăcut să adunăm gunoaiele după alţii, dar este plăcut să ştim că am contribuit cu ceva, cât de puţin, la binele mediului înconjurător, chiar şi la confortul nostru. Şi, dacă sunteţi părinţi, este un gest extrem de valoros pe care îl puteţi transmite copiilor voştri.

 

Nisip amestecat cu coji de seminţe. Mă înfurii şi acum când îmi aduc aminte de o scenă pe care am văzut-o anul trecut, la mare. Un grup de vreo 5-6 adulţi, însoţiţi de vreo 3-4 copii, spărgeau seminţe într-o veselie. Şi ghiciţi unde aterizau cojile? Fără ezitare, erau scuipate pe nisip. Să nu credeţi că au lăsat lună şi bec în urma lor. Ştiţi, mă scârbeşte gândul că un copil s-ar putea juca fix în acelaşi loc, cu nisip, coji de seminţe şi … salivă.

 

Mucuri de ţigări îngropate în nisip. Cred că 95% dintre fumători îşi îngroapă mucurile de ţigară în nisip. Culmea este că ei nu văd nimic rău în asta. Imaginaţi-vă acum un copil de aproximativ un an care bagă în gură tot ce prinde. Şi dacă ai voştri au trecut deja de această etapă, ştiţi că e necesară o fracţiune de secundă pentru ca cel mic să-şi ducă mâna la gură şi nu prea aveţi cum să preveniţi fiecare situaţie de acest gen. În schimb, un adult responsabil îşi poate arunca mucul de ţigară într-un recipient/pungă şi, mai apoi, la gunoi.

 

Fumatul la nasul copilului meu. Ăsta este un alt lucru care mă înfurie atunci când merg pe plajă. Ştiţi bine că, în general, în sezon, plajele sunt aglomerate, implicit stăm destul de aproape unii de alţii. Ei bine, dacă tu alegi să-ţi expui copilul la fumatul pasiv, am rugămintea să nu faci acelaşi lucru cu al meu. Nici copilul tău şi nici al meu nu sunt obligaţi să-ţi inhaleze fumul de ţigară. Asupra copilului tău tu hotărăşti, dar nu îţi pot permite să o faci şi asupra copilului meu. De aceea te rog să te retragi pentru a-ţi savura ţigara.

 

Muzica care sparge difuzoarele. Vă amintiţi că v-am spus de nişte „educaţi” care spărgeau seminţe şi le scuipau pe nisip? Ei bine, tot ei ne-au pus şi muzică, cu volum. Măi oameni buni, nu confundaţi plaja şi, în general, locurile publice cu ograda voastră. Acolo faceţi ce vreţi şi nici măcar acolo în cazul în care aveţi vecini. Oamenilor ăstora le bubuia muzica atât de tare încât nu reuşeam să mă aud cu bărbatul.

Dacă vreau bumtzi bumtzi, atunci mă duc pe o plajă unde să am parte de aşa ceva. Dacă aleg o plajă liniştită, fără muzică, înseamnă că exact asta vreau să am, linişte. Nu le mai impuneţi celorlalţi oameni alegerile voastre. Respectaţi-i şi, dacă este cu putinţă, ţineţi cont de vorba aia care zice „Ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face!”. Şi fiică-mea o ştie şi ea are 4 ani.

 

Să-i faci pe ceilalţi bone de ocazie. „Vă uitaţi puţin de copilul meu, că revin într-o secundă?” Şi omul dus a fost. Nu mi s-a întâmplat mie, dar li s-a întâmplat altora. În primul rând, nu înţeleg cum îţi poţi lăsa copilul în grija unui om pe care nu-l cunoşti. Doar pentru că are şezlongul lângă al tău? În al doilea rând, cum mi-aş putea eu asuma responsabilitatea pentru copilul altuia. Ştiu că e greu uneori să le faci pe toate cu copilul după tine, dar asta face parte din viaţa de părinte. Nu-i o surpriză, nu?

 

Care sunt nesimţirile pe care le întâlniţi cel mai des/vă înfurie pe plajă, la munte ori în parc?

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comentarii

  1. a zis

    Din motivele de mai sus preferam sa mergem la mare in alta tara. Dupa aparitia tichetelor de vacanta nici diferenta de pret nu mai este semnificativa, platesti in plus biletele de avion dar scapi de neplaceri pe plaja.

  2. Iuliana a zis

    In afara de primul punct, pe restul nu le-am mai intalnit de foarte multi ani, cand mergeam la noi la mare. Dar la adusul cainilor pe plaja (chiar si plaje unde e interzis accesul animalelor), italienii si nemtii sunt campioni. Nu zic ca strainii nu urineaza in apa. Sunt convinsa ca o fac. Se uitau la olita copilului ca la un ozn.
    Ultima mi se pare ireala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *