Ne-am luat la revedere de la doamna Suzi

Publicat in 11 iunie 2018
Photo by Silvan Mahler on Unsplash

 

Ne-am luat la revedere de la doamna Suzi acum mai bine de 3 luni. Dar să nu credeţi că s-a întâmplat peste noapte ori printr-o minune. A fost o muncă de convingere de luni de zile. Au fost zile pline cu explicații și rugăminți, învinovățiri și scenarii catastrofice. Nu ridicați din sprânceană și nu vă grăbiți să-mi spuneți că exagerez.

Am fost copilul abonat la stomatolog și nu mă refer la controalele de rutină, ci la scos de dinți, pus plombe, făcut de incizii care mai de care. Vă scutesc de detalii. Cert este că genetica nu mă ajută și am tras ani de zile să am o dantură sănătoasă, nu neapărat și estetică. Fiind pățită, mi-am dorit ca fetița mea să nu treacă prin aceleași lucruri. Mă mai certam eu pe mine că i-am dat suzeta, dar renunțatul la cauciucul magic părea mai complicată decât înţărcarea. Nu mai aveam soluții blânde, doar scenarii cu dinți deformați. Am prins curaj să acționez după ce am citit articolul Mirunei, blogger pe Și Blondele Gândesc, mamă și dentist cu acte în regulă. A fost ca un duș cu apă rece. Cu blândețe am acționat în continuare, dar mai fermă și mai hotărâtă. Deja vedeam suzeta ca pe o bombă cu ceas, bomba care stătea să-i explodeze dantura copilului meu așa cum am avut și eu una care a explodat. Se numea Degetul-Mare-De-La-Mâna-Stângă. Efectele? O operaţie şi dinţii de sus care nu se mai întâlnesc perfect cu cei de jos.

Îi povesteam Antoniei de luni de zile cum suzeta îi poate deforma dinții și ce consecințe pot exista. Trebuia să mă gândesc că argumentele logice nu funcționează la vârsta asta, nici măcar îmbrăcate în povești frumoase. Am încercat. Ce altceva aş fi putut să fac? Am trecut la povești scrise și inventate.

Eu: Facem și noi ca băiețelul din poveste?

Ea: Daaa!

Eu: Punem suzeta în cutia cu amintiri, da? 

Ea: Nu dom făiă suzi. 

Și se alegerea praful de înțelegerea noastră.

La grădiniță, la somnul de prânz, doamna Suzi nu a fost invitată. Mi-am pus mari speranțe în schimbarea asta. Degeaba. Somnul de noapte era cu Suzi. Rar se întâmpla să o țină peste zi sau să o molfăie toată noaptea, dar era suficient ca bomba cu ceas să ticăie.

 

Şi mai multe explicaţii … 

 

De pe la finalul anului trecut am schimbat explicația. I-am spus că dinții ei sunt făcuți pentru a mărunți mâncarea, printre altele, și sunt tăioși. În timp, Suzi se va rupe și nu se mai găsesc de cumpărat suzete pentru copii mari, doar pentru bebeluși. În fiecare seară îşi examina atent suzeta şi îmi spunea că nu s-a rupt, că e întreagă, că o mai poate folosi.

În primul weekend din martie am plecat la cabană pentru o noapte. Cică am uitat-o pe Suzi acasă. De fapt, în caz de criză majoră, mă aștepta în buzunarul interior al genții. Spre surprinderea mea, noaptea a trecut cu liniște și pace. Este adevărat că a cerut să mergem acasă înainte de culcare și știam de unde izvorâse rugămintea subită, însă lucrurile au decurs mai simplu decât mă aşteptam.

Duminica seara eram acasă. N-a mai fost chip să doarmă fără doamna Suzi. Am zis că, dacă la grădiniță se poate fără individă, chiar și peste noapte, la cabană, atunci ăsta e momentul să depășim această etapă. Și am incizat-o pe doamna Suzi. Am tăiat-o cu foarfeca, până la jumătate, pe lung. Am crestat-o cu zeci de sentimente de îndoială şi vinovăţie. Stupefiată, i-am spus că Suzi s-a rupt din cauza dințișorilor așa cum i-am spus că se va întâmpla. Mă așteptam la lacrimi multe și amare, dar nu a făcut decât să ne roage să o reparăm. Tatăl ei i-a spus că va încerca să o ducă la cineva şi să vadă ce putem face. Două zile la rând l-a întrebat dacă a reuşit să o repare. I-am spus că nu s-a putut repara. Şi asta a fost. S-a împăcat cu ideea fără lacrimi şi fără suferinţe.

Să nu credeţi că nu m-am întrebat dacă am procedat bine sau dacă metoda a fost prea brutală. M-au ajutat mult reacţiile ei încât să mă absolv încet, încet de sentimentele de vină. Uitându-mă în urmă, discuţiile începuseră de multă vreme, o pregăteam pentru momentul ăsta de ceva timp. De această dată, nu am putut să o las pe ea să decidă, pentru că sănătatea are întâietate.

Astăzi râde când îi povestesc de suzetă şi îmi spune că doar bebeluşii o folosesc. Astăzi are puţin peste 3 ani. Am trecut împreună, cu blândețe și explicații, peste toate etapele de care mă temeam: înţărcarearenunţarea la scutece şi la doamna Suzi. Cred că astăzi, mai mult decât oricând, realizez că s-a dus bebeluşia. Şi ea îmi confirmă asta prin tot ceea ce este: prin chipul ei de domnişoară, prin tot ceea ce face şi spune. Şi câte ne mai aşteaptă în călătoria asta.

 

Pentru voi care au fost cele mai dificile etape de trecut în primii 3 ani de viaţă ai copilului?

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *