Musaca cu cartofi şi musaca cu dovlecel (pas cu pas)

Publicat in 8 ianuarie 2018

 

 

Poate că ar trebui să le numesc budinci cu carne, dar mi-ar fi ieşit un titlu kilometric. Nu era o soluţie nici să le despart, pentru că nu am cantităţile exacte pentru fiecare în parte. O musaca tradiţională, aşa cum o fac grecii, este cu vinete, cu carne de vită sau de miel şi cu sos bechamel. Ale mele nu au ingredientele pe care tocmai vi le-am menţionat, dar asta nu le face mai puţin gustoase. 🙂

 

Ingrediente:

(pentru ambele preparate)

 

  • 1 dovlecel
  • 5-6 cartofi albi medii
  • 1 ardei gras roşu
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă
  • 550-600g carne tocată
  • 6-7 linguri sos de roşii (pulpă de roşii)
  • 4 ouă
  • 200g smântână
  • 150g caşcaval
  • sare
  • piper
  • turmeric
  • boia dulce de ardei
  • usturoi granulat
  • pătrunjel verde
  • cimbru

 

Mod de preparare: 

Reţetele le-am făcut în paralel. Mai întâi m-am ocupat de dovlecel şi de cartofi. Dovlecelul l-am curăţat de coajă şi l-am tăiat în felii subţiri. L-am aşezat pe o hârtie de bucătărie şi am presărat puţină sare deasupra feliilor. Sarea ajută dovlecelul să elimine apa. Am lăsat feliile pe hârtia de bucătărie timp de aproximativ o oră. În paralel, am pus cartofii la fiert întregi, cu coajă, bine spălaţi. Nu i-am lăsat să fiarbă chiar de tot.

 

 

Între timp m-am ocupat de legume şi de carne. Am tăiat ceapa, ardeiul şi morcovii în cubuleţe mici şi i-am pus într-o tigaie de wok cu 40-50ml apă. Cu apă şi nu cu ulei, pentru că eu nu călesc legumele niciodată. Le-am lăsat la foc mediu până s-au înmuiat uşor. Când au fost pătrunse, am adăugat carnea tocată.

 

 

De această dată am folosit carne de porc. Nici carnea nu o las să se gătească în totalitate, pentru că oricum urmează să mai stea câteva zeci de minute în cuptor şi vreau să evit să fie seacă. Las carnea în tigaie până îşi schimbă culoarea. Dacă lasă prea multă apă, încerc să o scurg. În amestecul de legume cu carne, am adăugat pulpa de roşii şi condimentele. Eu am folosit un amestec de condimente primit de la un prieten bun care este bucătar. Nu mi-a spus ce conţine amestecul respectiv, dar m-a sfătuit să-l folosesc cu încredere pentru preparatele pe bază de carne. Nici bucătarii nu-şi dezvăluie toate secretele aşa că m-am bucurat de 2-3 condimente ghicite, am mulţumit şi am folosit amestecul cu drag. Puteţi adăuga ce condimente vă sunt vouă pe plac, în cantităţile agreate de gustul vostru.

 

Gata compoziţia pentru musaca

 

Am lăsat compoziţia să se răcorească şi m-am apucat de montat cele 2 preparate. Înainte de această etapă, am bătut cele 4 ouă cu smântâna şi am răzălit caşcavalul pe răzătoarea mare.

Am uns cele 2 tăvi cu puţin unt. În tava mică am aşezat felii de dovlecel, iar în cea mare felii de cartofi. Feliile de dovlecel le-am tamponat bine cu o hârtie de bucătărie. Aceasta a absorbit apa care a lăsat-o dovlecelul. Cartofii i-am curăţat de coajă şi i-am tăiat în felii potrivite. Dacă sunt foarte fierţi, nu-i veţi putea tăia în felii subţiri. Acestea se vor rupe.

 

 

Deasupra feliilor de dovlecel şi de cartofi am aşezat câte un strat de carne cu legume. Musacaua cu dovlecel are un singur strat de carne şi cea cu cartofi are 2 straturi. Deaspra stratului de carne am pus câteva linguri din amestecul de ou cu smântână şi câteva fire de caşcaval.

 

 

 

Musacaua cu dovlecel am acoperit-o cu un start de felii de dovlecel. La musacaua cu cartofi am mai adăugat un strat de felii de cartofi, unul de carne, câteva fire de caşcaval şi puţin din amestecul de ou cu smântână, iar la final am acoperit-o cu felii de cartofi. Am încorporat caşcavalul rămas în amestecul de ou şi smântână. Această compoziţie am turnat-o peste cele 2 preparate, cât să le acopere şi să le ajute să se gratineze frumos.

 

 

Am încins cuptorul la 180 de grade Celsius şi am dat preparatele în cuptor pentru aproximativ 35-45 de minute. Papilele mele gustative le-au declarat câştigătoare pe amândouă, dar parcă cea cu dovlecel a fost preferata. 🙂

 

Proaspăt scoase din cuptor

 

Musaca cu cartofi

 

Musaca cu dovlecel

 

Poftă bună!

 

 

Alte reţete cu carne care s-ar putea să vă placă:

Dovlecei umpluţi cu carne de pui şi legume

 

Clătite cu carne de vită şi legume

Chiftele cu pui şi curry

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comments

  1. a zis

    Wow, ce buna a iesit. Le-am combinat putin altfel, ca am avut un dovlecel prea mic, dar a fost super!
    Eu am pus in tava, de jos in sus:
    cartofi, mix carne, dovlecel, cartofi, mixul de smantana cu oua, cascaval razuit. Nu am pus cascaval sau mix de smantana cu ou intre straturi pentru ca am uitat, insa cred ca nici nu mi-ar fi ajuns acele 200g plus 4 oua – deasupra mi-a ajuns pe fix.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *