Meniu pentru copii şi părinţi (15)

Publicat in 7 iulie 2017

Meniu pentru copii

Luni, 19 iunie

 

Mic dejun: Budincă de griş la cuptor. M-am apucat de făcut budinca dulce cu mălai a Cosminei, dar abia după ce am amestecat brânza cu oul am realizat că nu am în casă mălai. Nu era nici timp şi nici dispoziţie de fugit la magazin aşa că a trebuit să folosesc cumva ingredientele deja pregătite. Din această improvizaţie s-a născut budinca de griş servită astăzi :).

Gustare: Banană.

Prânz: Chiftele de pui cu legume (reţeta Cosminei) cu garnitură de dovlecei copţi cu busuioc şi stropiţi cu ulei de măsline.

GustareBiscuiţi de ovăz cu migdale. Voiam nişte biscuiţi nutritivi, uşor de făcut, gustoşi şi, cel mai important, de realizat cu ingredientele pe care le aveam deja în casă. Mi-au ieşit unii dintre cei mai buni biscuiţi pe care i-am făcut până acum. Sunt fără îndulcitor, fără proteine de origine animală şi fără agent de creştere.

CinăBrioşe cu caşcaval şi ceapă verde

 

biscuiti cu ovaz si migdale

 

 

Marţi, 20 iunie

 

Mic dejun: Budincă de griş la cuptor.

Gustare: Un fruct (la creşă).

Prânz: Chiftele de pui cu legume (reţeta Cosminei) cu garnitură de cartofi dulci făcuţi la abur, roşii şi ridichi.

Gustare: Cireşe şi caise.

CinăBrioşe cu caşcaval şi ceapă verde.

 

Briose cu cascaval

 

Miercuri, 21 iunie

 

Mic dejun: Fulgi de ovăz în lapte vegetal (cocos cu orez) cu banană şi scorţişoară.

Gustare: Un fruct (la creşă).

Prânz: A mâncat prânzul la creşă şi am omis să-mi notez preparatul.

Gustare: Caise şi cireşe.

Gustare 2: Pâine (ca aproape de fiecare dată când mergem la cumpărături).

Cină: Iaurt.

 

Joi, 22 iunie

 

Mic dejun: Crackerşi cu ricotta şi roşii.

Gustare: Un fruct (la creşă).

Prânz: A mâncat prânzul la creşă şi am omis să-mi notez preparatul.

Gustare: Caise, cireşe şi nectarină.

Cină: Bruschete cu pastă de tomate şi mozzarella

 

Vineri, 23 iunie

 

Mic dejun: Budincă de mei cu mere. De această dată am adăugat banană şi făină de migdale.

Prânz: Supă cremă de ciuperci.

Gustare: Caisă, cireşe, căpşuni şi ananas. Cam tot ce a văzut la capitolul fructe sau, mai exact, ce l-a văzut pe tatăl ei mâncând :).

Cină: Tartă cu ricotta şi spanac

 

Tarta cu ricotta si spananc

 

Sâmbătă, 24 iunie

 

Mic dejun: Budincă de mei cu mere.

Gustare: Smoothie de fructe (cumpărat).

Prânz: Tartă cu piept de curcan şi legume. Îmi plac tartele pentru că se fac repede şi uşor, se pot păstra pentru a doua zi şi se pot reîncălzi sau servi reci. Mai mult decât atât, sunt extrem de versatile şi se pot face în nenumărate combinaţii şi, dată fiind vremea de afară, merg de minune atunci când vreţi să pregătiţi ceva bun pentru un picnic în parc.

Gustare: Caisă, cireşe, căpşuni şi ananas. Din nou tatăl ei e de vină pentru salata asta :)).

Cină: Tartă cu ricotta şi spanac

Gustare: Banană după vizita pe care am avut-o la spital. V-am povestit aici ce s-a întâmplat.

 

tarta cu piept de curcan si legume

 

Duminică, 25 iunie

 

Mic dejun: Pâine prăjită cu guacamole cu ardei copt.

PrânzChifteluţe cu somon.

Gustare: Cireşe şi caisă.

Cină: Bulgur cu fructe uscate şi pudră de roşcove

 

Bulgur cu fructe uscate si pudra de roscove

Citeşte şi meniurile anterioare:

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *