Jurnal de sarcina: marea intalnire

Publicat in 31 august 2016

povestea unei nasteri

 

De cand am blogul ma tot pregatesc sa scriu despre nastere, dar ceva m-a tras inapoi. Poate n-am avut curaj, poate ca mi greu sa retraiesc momentele alea, poate ca am fost prea egoista sa impartasesc atatea clipe magice si extrem de personale sau poate ca mi-a fost teama sa nu inspaimantez vreo viitoare mamica. Viitoare mamici, tineti minte ca fiecare nastere e unica! Nasterea copilului vostru nu e nici ca a prietenei, nici ca a vecinei, nici ca a nimanui. Stiu ca va spuneti ca nu sunteti pregatite, dar vreti sa stiti cat mai multe povesti cu si despre nasteri. Credeti ca asa veti sti tot ceea ce ar trebui sa stiti inainte de marea intalnire. Nu vreau sa va spulber entuziasmul, insa pe masa de nasteri numai pregatite nu va veti simti. Va pot spune doar ca orice durere se uita, parca trece instant cand iti tii copilul in brate. Nu-i un mit! E adevar! Saptamanile trec si puiul ala de om sterge orice urma de durere, vindeca cicatricile, deseneaza zambete pline de iubire si modeleaza oameni. Da, un copil va intoarce lumea cu susul in jos in cel mai frumos mod cu putinta.

Ma declar pregatita, vindecata trupeste si sufleteste incat sa va pot povesti cum a decurs nasterea Antoniei. Bineinteles, unele detalii raman pentru noi, asa cum e firesc.

Aici v-am povestit ca nu vroiam sa nasc fara mama. Nu s-a intamplat! Dupa ce a ajuns ea imi doream si nu-mi doream sa nasc. Imi doream pentru ca ma simteam ca un elefant (nu stiu cum se simte un elefant, dar e singura comparatie care imi vine in minte), aveam picioarele foarte umflate, o burta care abia ma mai lasa sa merg si transpiratii care ma terminau fizic si psihic. Mi-am reluat activitatile in limita mobilitatii existente in conditiile date. Pe de alta parte, nu imi doream sa nasc pentru ca imi era frica de durere, de necunoscut si, paradoxal, stiam c-o sa-mi lipseasca burtica mea imensa.

In 23 mai am trebaluit cu mama prin casa, am fost la cumparaturi si seara ne-am uitat la Eurovision. M-am culcat la 2:00 noaptea. La 6:00 m-au trezit contractiile. Am stat pe marginea patului ca sa vad daca se intensifica, daca are rost sa trezesc toata casa (mama si sotul). Pe la 9:00 mi-am dat seama ca trebuie sa ma mobilizez. Culmea e ca n-am trezit barbatul care era la o aruncatura de mana, ci m-am dus la mama, in cealalta camera. De acolo nu m-am mai putut misca. A fost momentul in care as fi vrut sa dau timpul inapoi. De ce nu am mai asteptat pana sa facem un copil? Unde a zburat timpul pe perioada sarcini? Degeaba. Eram fata in fata cu realitatea necunoscuta.

La 11:00-11:30 eram in sala de nasteri. Eram obosita si flamanda, dar nu aveam voie sa mananc. Imi aduc aminte cat era H. de emotionat. El era cu mine in sala, mama pe hol.

La un moment dat am cerut epidurala. Eram intr-o stare de plutire, undeva intre vis si realitate. Imi doream atat de mult sa dorm! Nu stiu daca mi-am dorit vreodata mai mult ca atunci sa dorm. Incepea nesomnul despre care v-am povestit aici.

Mi-au rupt apa pe masa. La 14:00-14:30 eram dilatata complet. Daca pana atunci Antonia a fost nerabdatoare sa vina, acum nu isi dorea nicicum sa coboare. Ati vazut vreun contorsionist de 105 kile?! Cam asa aratam eu in toate incercarile de a face copilul sa coopereze si sa se nasca natural asa cum mi-am dorit. Planul de nastere l-am comunicat, dar nu il aveam scris. Am avut un mare NU pentru cezariana decat daca eu sau ea am fi fost in pericol, nu vroiam sa faca apel la forceps, cordonul trebuia taiat cand termina de pulsat, etc.

La 16:30-16:45 a intrat in sala doctorul cu doua moase. In starea mea de visare credeam ca vor sa ma consulte, insa nu … era momentul sa nasc! H. a ramas cu mine. Imi era frica sa nu ii fie rau pentru ca nici eu nu ma puteam aduna, deci nici vorba sa-l fi putut culege de pe jos.

Am impins de cateva ori, dar am simtit ca ceva nu era in regula. Undeva departe auzeam personalul medical care imi spunea sa imping. Pe H. nu il auzeam, dar ii simteam mana calda. Impingeam si nu se intampla nimic. O moasa s-a urcat pe burta mea sa o ajute pe Antonia sa coboare. Ii auzeam vorbind, dar nu ii intelegeam ce spun. Inteleg perfect franceza, chiar si cu dialect, dar, de fapt, imi auzeam prea tare gandurile si, in special, rugaciunile. O auzeam pe nasa care imi spusese cu cateva zile inainte ca Dumnezeu nu ne lasa la greu. Ma simteam sufocata, ca intr-o menghina. Dintr-o data H. a inceput sa ma incurajeze. Din cauza efortului mi s-a facut rau. Eram mai mult lesinata decat constienta. Totusi, instinctul imi spunea ca ceva nu-i asa cum trebuie sa fie. Abia dupa sejurul din spital (am sa va povesc despre el intr-un alt articol pentru ca e o experienta lunga si dureroasa) am aflat ca personalul medical mi-a dat zero sanse sa nasc natural pentru ca Antonia nu voia sa iasa din „garsoniera”. Doctorul a cerut moaselor sa pregateasca de urgenta o alta sala pentru cezariana. H. stia ca nu vreau cezariana decat daca nu exista o alta solutie.

Cred ca Dumnezeu si H. mi-au dat forta necesara sa pot naste. Marele meu regret este ca s-a folosit si ventuza, insa fara repercursiuni. Daca nu il aveam pe H. langa mine nu cred ca reuseam sa nasc. Mi-a spus ca ea e acolo, dar nu o vedeam si nu o auzeam plangand. Mi-a spus ca misca. Cand a inceput sa planga a fost cea mai mare usurare. Mi-au pus-o direct pe piept si instinctiv a inceput sa caute sanul. Nici o legatura nu poate fi mai puternica decat cea care exista intre o mama si copilul ei! M-am asteptat sa am un sentiment inaltator, revelator, dar nu stiu daca l-am avut pe moment. Plangeam amandoi fara oprire si tremuram din toate incheieturile. A fost momentul nostru de legamant ca familie. Am trait nasterea toti trei si a fost cel mai minunat lucru care putea sa ni se intample.

Am ramas doua ore in sala de nasteri doar noi cu ea pe pieptul meu … si de atunci am fost tot timpul impreuna! In salon ne-au dus cu patul, cu ea pe mine, ascunsa la pieptul meu.

In prima noapte H. a ramas cu noi. Imi aduc aminte ca ii straluceau ochii ca niciodata. A plimbat-o pe hol, in brate, pentru ca eu eram terminata. Aveam multe ore de nesomn, imi era stomacul lipit de coloana si trecusem prin eforturi nestiute pana atunci. Inca pluteam, dar eram fericita, linistita, impacata si mandra de noi. Am facut o echipa buna, ca intotdeauna. Mi-o aducea si mi-o lasa in pat, langa mine, acolo unde doarme si azi, dupa 15 luni de la marea intalnire.

 

 

Cum a fost marea voastra intalnire? Partenerul vostru a asistat la nastere sau v-ati fi dorit sa o faca?

 

Pe aceeasi tema:

Jurnal de sarcina: ultima suta de metri

Jurnal de sarcina: cum am dat cu burta de scari si dilemele unui copil inocent

Jurnal de sarcina: peripetii la doctor cu burtica

 

 

Sursa foto: Australian College of Midwives

Comments

  1. DAN a zis

    IN SFIRSIT O MAMICA CARE PLEDEAZA PENTRU PREZENTA TATILOR IN SALA DE NASTERI….ATI NASCUT IN ROMANIA?….AICI NU PREA LA TATII IN SALA….SOTIA MEA A NASCUT PRIN CEZARIANA….EU M-AM ECHIPAT CORESPUNZATOR SI AM INTRAT CU FORTA….AM TAIAT SI CORDONUL OMBILICAL….MOASA A RAMAS CU SECHELE….IN CONSECINTA, VIITORII PARINTI TREBUIE SA DECIDA ASUPRA PREZENTEI TATILOR IN SALA DE NASTERI, NU MEDICII….

    • admin a zis

      Eşti primul bărbat cu care interacţionez pozitiv pe blog şi asta mă bucură nespus. Nu am născut în România. Sunt de acord că personalul medical trebuie să le ofere părinţilor dreptul de a alege ca tatăl să fie sau nu în sala de naşteri. Dacă există dorinţă în acest sens, atunci trebuie să-i pună acestuia la dispoziţie echipamentul necesar şi să îl ajute să ia parte la bucuria naşterii.

    • admin a zis

      Nu. Nu mi s-a propus și, după ce m-am documentat, am ales să nu optez pentru recoltare. Marketing-ul agresiv din jurul celulelor stem l-am văzut doar în România.

  2. Florentina a zis

    Va felicit ca ati putut trai nasterea in 3 asa cum se cuvine.
    Intr-adevar, nu prea sunt multi doctori si multe spitale in Romania unde tatii sunt lasati sa participe la nastere. Eu, personal, am avut dreptul sa il am pe sot langa mine si am avut si pe doula..si moasa. Iar doctorul a fost de la inceput de cand ne-am cunoscut (vam in a 3-a luna de sarcina) un suport moral deosebit si a ramas asa si dupa sarcina..
    Eu, una, sincer datorez nasterea mea naturala lor: doctorului, doulei si moasei.
    Si, da, s-a intamplat in Romania si mai sunt doctori si moase care accepta prezenta sotului (sau a altui membru apropiat)..insa ei sunt putini.
    Ah, si sa va mai zic ca am nascut in apa? si am avut aromaterapie si muzica?
    Nu fac reclama, insa vreau doar aa spun ca da, se poate si in Romania

    • admin a zis

      Florentina, îți mulțumesc că ne-ai împărtășit experiența ta. Eu sunt sigură că și în România există exemple de “așa da” și mă bucur atunci când aflu de ele. 🙂

  3. Iulia Olteanu a zis

    Buna Flavia! Am citit cu emotie articolul despre experienta nasterii! O experienta frumoasa :)!
    Experienta mea a fost tare asemanatoare cu a ta, cu mici diferente.
    Sotul nu prea vroia sa asiste; nici eu nu stiu sigur daca vroiam neaparat, dar imi placea sa il tachinez si sa ii spun ca o sa fie si el acolo. Si asa a fost :)).
    Cand s-a declansat nasterea la mine era seara asa ca am ajuns noaptea la spital. Am avut noroc cu o doamna asistenta tare draguta care dupa ce m-a consultat ne-a intrebat daca intra si sotul cu mine. El nu a apucat sa explice ca sa vedeti si sa nu credeti, mi-e frica, etc., ca deja era schimbat si imbracat de intrat in sala de nasteri :).
    Pentru mine a fost cel mai bun lucru. La fel ca tine, nu vroiam sa aud de cezariana. Nasterea a fost grea, insa experienta noastra impreuna a fost foarte faina si asta e tot ce imi aduc aminte :).
    Daca nu era el acolo nu stiu daca reuseam sa nasc natural asa cum imi propusesem.

    • admin a zis

      Mulţumesc, Iulia! Nu mi-a fost chiar simplu să-l scriu. De fapt, îmi e greu să redau momentele foarte personale şi încărcate de emoţii.

      Atât de mult contează ca şi partenerul să fie acolo, să ştie prin ce treci, să te susţină, să te încurajeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *