Jocuri simple pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului (Jocul ataşamentului)

Publicat in 17 octombrie 2018

 

Ce putem face pentru a avea copii mai cooperanţi? Aceasta era întrebarea dintr-un articol pe care l-am publicat săptămâna trecută. Pe baza unui atelier susţinut de Brînduşa Milăşan, instructor de parenting certificat de către Hand in Hand Parenting şi Aware Parenting, am scris despre nevoile copiilor şi unde greşim noi, părinţii. Am încheiat articolul cu câteva soluţii care ne pot ajuta în relaţia cu cei mici şi am promis să revin cu câteva idei de jocuri care să ne fie de folos în acest sens.

Toate jocurile pe care urmează să vi le propun în acest articol fac parte din aşa-numitul joc al ataşamentului (Attachment Play) despre care aveţi aici mai multe informaţii. Aceste activităţi realizate de părinţi împreună cu cei mici au următoarele roluri:

  • sudează relaţia părinte-copil.
  • au scop terapeutic.
  • pot rezolva problemele de compartament ale copiilor fără ca părintele să recurgă la pedepse şi/sau la recompense.

 

Sub acest concept dezvoltat de Aletha Solter, de joc al ataşamentul, există 9 tipuri de jocuri. Le găsiţi pe toate în carte ei, „Jocul ataşamentului”. Pe unele dintre ele probabil că le jucaţi şi voi, dar nu vă daţi seama cât de importante sunt în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului vostru. Până în ziua în care nu am urmat acest atelier, nici eu nu am ştiu cât de valoroase sunt unele jocuri pe care le practicăm.

 

Timpul special/prezent

Probabil că aţi auzit deja de timpul special. Este acel timp dedicat exlusiv copilului, în care suntem prezenţi cu trupul, sufletul şi mintea, fără ca nimic să ne distragă atenţia, fără ca alte gânduri să ne ocupe mintea. Îl putem denumi cum vrem noi. Important este ca cel mic să deţină controlul, să decidă ce şi cum ne jucăm, în limitele siguranţei. Începem prin a seta un anumit timp, atât cât credem că avem la dispoziţie sau cât ştim că ne permitem să fim prezenţi, concentraţi. De exemplu, ştim că am reuşi să facem asta timp de 20 de minute, dar ne setăm o alarmă, un cronometru de 15 minute. De ce mai puţin decât timpul pe care îl avem disponibil? Pentru că alarma poate fi un pretext pentru ca cel mic să plângă, să se descarce. În acest caz, ne luăm o marjă de 5 minute, timp în care suntem prezenţi pentru a-i asculta plânsul. Acest joc aduce conectare, iar copilul se simte în poziţie de control (el decide ce ne jucăm). Ţineţi minte că nu este un joc de educare, nu corectăm copilului şi nu îi spunem ce şi cum ar trebui să facă. El este cel care deţine controlul. În familiile unde există fraţi, se poate juca cu fiecare copil pe rând.

 

Joc dependent de acţiunile copilului

Tot copilul este cel care deţine controlul. Acţiunea adultului depinde de ce face copilul. Exemple sunt jocurile de imitare sau joaca de-a căluţul. Copilul ne ghidează verbal ce şi cum să facem, iar noi urmăm micuţul lider. Asta le arată că au putere asupra lumii înconjurătoare şi le satisface nevoia de control.

 

Faţa care sună

Ştiţi cu câtă poftă râd copiii atunci când le apăsăm uşor nasul şi acesta „scoate” sunete? Un joc atât de simplu îi ajută pe copii să se elibereze de stres. Puteţi extinde aria cu sunete. Nasul poate scoate un sunet, obrazul un alt sunet şi fruntea poate avea şi ea un sunet diferit.

 

Jocuri de separare

Practic, părintele creează o separare între el şi copil. Vă/v-aţi jucat cucu-bau cu copiii voştri? Este un exemplu de joc de separare. Când sunt mai mari, de-a prinselea sau de-a v-aţi ascunselea sunt tot jocuri de separare.

Într-o zi, Antonia a venit acasă de la grădiniţă şi ne-a cerut să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea. Am rămas puţin uimiţi, pentru că nu era un joc pe care să-l fi jucat până atunci. Ne-am zis că-l ştie de la grădiniţă. Ce distracţie a mai fost în acea seară! Şi l-am jucat şi în serile următoare. Oricât de simplu ar părea, jocul de-a v-aţi ascunselea are scop terapeutic. La prinselea adăugaţi şi un gram de actorie: „Te prind. Acum sigur te prind. Ah, mai aveam puţin să te prind şi te-am scăpat în ultimul moment”. Sigur cel mic se va amuza teribil. Concluzia pe care am tras-o eu: copiii sunt extrem de inteligenţi. Ştiu exact de ce au nevoie pentru a se elibera de stresul de peste zi. Trebuie să fim atenţi la mesajele pe care ni le transmit.

 

 

Jocuri de inversare a puterii

Din părintele care le ştie pe toate, din cel care setează limite şi reguli, acesta se transformă într-un om slab şi neştiutor. Copilul este cel puternic. Faceţi un efort şi scoteţi la lumină talentul vostru actoricesc. 🙂 Câteva exemple de jocuri:

  • Bătaia cu perne. Vă daţi loviţi, căzuţi, fără putere. Să nu credeţi că îi va dezvolta copilului o latură agresivă, dimpotrivă, îl va elibera de agresivitate.
  • Jocul cu bagheta magică în care copilul ne transformă în ce vrea el. Dacă vă transformă în broască, nu vă rămâne decât să o imitaţi.:)
  • Îngroparea părintelui sub plapumă/perne. Antonia a venit singură-singurică cu ideea să ne ascundem sub plapumă. Deşi ştia că suntem acolo, ne „descoperea” râzând cu poftă.

 

Activităţi care implică atingerile, contactul fizic

Noi, oamenii, avem nevoie de contact fizic indiferent de vârstă. Voi nu credeţi că dacă vă ţineţi copiii prea mult în braţe aceştia „se învaţă”, nu? 🙂 Câteva jocuri simple:

  • Noapte bună/Bună dimineaţa cu fiecare parte a corpului. La culcare sau la trezire, în funcţie de disponibilitate, îi spuneţi noapte bună sau bună dimineaţa, cu atingeri delicate, fiecărei părţi a corpului: „Noapte bună, părule. Noapte bună, ochişori. Noapte bună, urechiuşe.” Şi tot aşa până ajungeţi la degetele de la picioare. Să nu vă grăbiţi, pentru ca cel mic să se poată relaxa. Antoniei i l-am făcut de câteva ori şi i-a plăcut atât de mult că l-a cerut apoi singură.
  • Ursul doarme şi visează. Poate că pe acesta îl ştiţi din copilărie.
  • Părinţii care se „bat” pentru copil, îl trag de o parte şi de alta să-l „împartă”. “E al meu!”. “Ba al meu!”. “Dar am atâta nevoie de el!”. “Nu, eu am nevoie de el!”
  • Jocul cu pupici. Copilul spune start şi voi începeţi să-i daţi mulţi pupici. Vă opriţi când spune stop. Apoi, puteţi inversa rolurile.

Oricare joc l-aţi alege, să nu optaţi pentru gâdilat. Acesta pune o mare presiune pe copil şi îl face să se simtă neputincios. Să ţineţi minte că el este cel care trebuie să deţină controlul.

 

Care sunt jocurile voastre preferate?

 

 

Alte articole pe această temă: 
Ce putem face pentru a avea copii mai cooperanţi?
Ne lăsăm copiii să facă alegeri?
Puterea cuvintelor în relaţia cu copilul
Crizele de furie se „tratează” cu iubire

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *