Idei de gustări sărate

Publicat in 4 noiembrie 2019

 

Continui seria de articole în care vă propun reţete pentru o anumită masă. O prietenă de-a mea, cititoare a blogului, mi-a spus că sunt bune „adunăturile” astea. Acesta îmi era scopul. Să vin cu idei, cu un strop de inspiraţie, să vă ajut atunci când vine vorba de bucătărit sau de bucatele care trebuie să le puneţi pe masă. Ştiţi voi veşnica întrebare: „Astăzi ce să mai gătesc oare?”. Aproape de fiecare dată, ea vine însoţită de o altă întrebare: „Astăzi ce mâncăm?”.

După ce v-am propus idei simple (şi relativ rapide) pentru masa de prânz şi idei pentru un mic dejun sănătos și sățios, astăzi am ajuns la gustări. Unii dintre voi mi-aţi spus că aveţi nevoie de sugestii când vine vorba de gustările pe care le pregătiţi copiilor pentru grădiniţă. Multe dintre sugestiile de mai jos sunt potrivite şi pentru a fi luate în deplasare, inclusiv la grădiniţă. Totuşi, aici vă rog să ţineţi cont şi de copiii din jurul copilului vostru. Întrebaţi dacă, în colectivul din care face copilul vostru parte, există alergii alimentare. Niciodată nu se ştie cum un copil cu alergii poate gusta din mâncarea cu alergeni şi cum poate ajunge la un pas de tragedie. Pe scurt, paza bună trece primejdia rea. 🙂

Mai jos, veţi găsi sugestiile mele pentru gustările sărate. Într-un viitor articol, voi include gustările dulci.

 

 

Ruladă de dovlecei cu brânză (fără făină)

Această ruladă cu dovlecei şi brânză este uşor de făcut, ingredientele nu sunt costisitoare, este potrivită să fie servită ca aperitiv ori ca gustare, poate fi luată la pachet şi gustul ei este minunat. Nu plănuiam să o fac, însă aveam în frigider 2 dovlecei care aşteptau să fie gătiţi de ceva vreme şi 3 pachete cu brânză, sortimente diferite, toate deschise şi în pericol de a ajunge la gunoi în scurt timp. Aşadar, m-am gândit ce pot face cu aceste ingrediente şi această ruladă a fost prima idee care mi-a venit în minte. Pentru o reţetă care s-a dorit a fi făcută de dragul salvării unor produse alimentare, gustul mi-a întrecut aşteptările.

 

Turtiţe cu conopidă şi brânză de capră

Această reţetă aşteaptă de mult timp să fie încercată, ideea ei pornind de la pizza cu blat din conopidă pe care am încercat-o în urmă cu mai bine de un an şi al cărei gust şi textură m-au surprins într-un mod tare plăcut. Am adăugat câteva ingrediente faţă de ideea iniţială, dar n-aş zice c-am făcut tocmai rău, cel puţin nu din punct de vedere al gustului.

 

Vafe cu caşcaval şi roşii uscate

Deși am făcut pentru prima dată vafe sărate, încercarea s-a dovedit a fi cu noroc. Succesul neașteptat al acestei rețete m-a îndemnat să o repet într-un timp scurt, a doua oară vafele găsindu-și loc pe un platou de aperitive.

 

 

Budincă de cartofi dulci cu brânză dulce (fără zahăr)

Reţeta aceasta nu-i nici sărată, dar nici nu aş pune-o pe lista cu gustările dulci.

Copila mea are o adevărată pasiune pentru cartofii dulci. Caut mereu să îi gătesc sub noi forme, pentru că probabil s-a săturat de variantele (prea des) încercate: cartofi dulci cu rozmarin, la cuptor, şi salată de cartofi dulci cu feta. Aşa a apărut în meniul nostru această budincă cu cartofi dulci. Nu aveţi nevoie de multe ingrediente şi nu este deloc complicată.

 

Reţete tartinabile

Aş spune că reţetele tartinabile sunt o opţiune sănătoasă şi rapidă pentru micul dejun, cină sau gustare. Pe lângă reţetele din link-ul de mai sus, pe blog mai găsiţi: 3 reţete tartinabile asortate cu 3 tipuri de crackerşipastă tartinabilă din ouă fierte şi Pastă de ton cu năut.

 

Plăcinte cu brânză sărată, la cuptor

Această reţetă a apărut tot din dorinţa de a satisface o poftă de-a copilei. Adevărul este că nicio plăcintă din comerţ nu se compară cu cele făcute în casă.

 

 

Ruladă cu ricotta

Nu este o reţetă complicată, deşi poate veţi considera că lista de ingrediente este lungă. Este un preparat potrivit pentru o cină în familie, savurată cu cuţitul şi furculiţa ori din mânuţe mici, sau între prieteni, ca aperitiv. Începând de la foaia asta pufoasă, puteţi încerca o multitudine de combinaţii care să vă fie pe plac, atât dulci, cât şi sărate.

 

Ruladă cu peşte

 

Chiftele cu cartof dulce

Chiftelele acestea sunt o improvizaţie rapidă, dar reuşită.

 

Chec cu spanac şi feta

Ştiţi bunicile care ies pe banca din faţa porţii şi povestesc ce-au mai gătit, schimbă impresii şi idei? Cam aşa şi eu cu checul ăsta numai că în varianta modernă :). Fosta mea colegă de bancă din clasele primare (relaţie lungă, deşi nu ne-am văzut de mulţi ani) postase pe Instagram checul ei cu spanac. Văzut, plăcut, întrebat!

 

Buchete de flori din legume

Se spune că înainte să mâncăm cu gura, mâncăm cu ochii. Ei bine, cu aceste mini tarte am adus culoare în farfurie, un strop de primăvară pe masă şi gustul minunat al legumelor. De fapt, ideea reţetei a pornit din dorinţa de a recicla nişte aluat pentru tartă şi câteva legume cărora nu le mai dădeam viaţă lungă.

Dacă tot am ajuns la capitolul mini tarte, tartele care le găsiţi pe blog, le puteţi face în varianta mini şi pot constitui o gustare sănătoasă şi săţioasă: tartă cu ricotta şi spanactartă cu piept de curcan şi legume şi tartă cu ciuperci, praz şi telemea.

 

 

Chiftele din dovlecei cu brânză feta

Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar sunt o mare fană a chiftelelor. Nu necesită mare experienţă în bucătărie, se fac repede, se reîncălzesc uşor, sunt bune atât reci, cât şi calde, deci întrunesc criteriile unei mame mereu pe fugă.

 

Clafoutis cu legume şi mascarpone

 

Brioşe cu caşcaval şi ceapă verde

 

Brioşe cu telemea şi măsline

Brioşele sărate pot fi servite la micul dejun, la gustare ori la cină. Am ales să încerc varianta cu măsline şi telemea, pentru că sunt două ingrediente care îi plac mult Antoniei. M-am gândit că cu cele 2 „ajutoare” şi cu nişte forme mai mari de brioşe nu voi da greş. Şi nu m-am înşelat. 🙂

 

Brioșe cu ton și parmezan (cu albuşuri)

Nu arunc niciodată albușurile rămase de la rețetele în care am avut nevoie doar de gălbenușuri. Le includ atât în reţete sărate, ca aceasta, cât şi în reţete dulci, de exemplu în checuri și în soufle-ul cu mere.

Dacă am arunca albușurile ar fi o risipă. Albușul de ou este bogat în proteine și lipsit de grăsimi. De asemenea, conține vitaminele B3 și B2, magneziu, potasiu și sodiu.

Dacă vă rămân albușuri și nu le folosiți imediat, să știți că le puteți păstra la frigider, într-un recipient cu capac, până la 3 zile. Unii zic că stau și mai mult, dar eu prefer să nu risc. De asemenea, le puteți și congela pentru o perioadă de maximum 6 luni.

 

 

 

Alte idei

  • Bastonaşe de legume servite simple, cu brânză tartinabilă sau cu humus (morcovi, castraveţi, ardei, etc.).
  • Sandwich-uri – pentru o gustare consistentă.
    • cu ou (fiert/omletă) + legume.
    • cu piept de pui/curcan + legume crude şi/sau gătite (de exemplu, rondele de dovlecei la cuptor).
    • burgeri de casă
    • cu ou + brânză (mozzarella, feta, telemea, etc.) + legume.
    • cu brânză (mozzarella, feta, telemea, etc.) + pesto + legume.
    • cu ton + fasole + măsline + roşii.
    • cu legume + şniţel la cuptor.
    • cu legume + chiftele la cuptor (exemple cu/sau fără carne).

 

Sper să vă inspire ideile adunate mai sus. Dacă aveţi o prietenă care nu mai ştie ce să pună pe masă, trimiteţi-i şi ei acest articol. Niciodată nu-s destule ideile care ţin de bucătăreală. 🙂

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *