Idei de economisire a banilor

Publicat in 8 iunie 2017

Idei economisire

 

Nu am fost niciodată prietenă cu matematica. Cifrele mi-au plăcut doar atunci când îmi umpleam portofelul şi le băgam de vină când îl subţiam. Am avut perioade în care cheltuiam fără cap şi altele în care mă limitam la cât mi se întindea plapuma, perioade venite adesea după cele cu cheltuieli nechibzuite. Îmi place să cred că am devenit mai cumpătată. Ca o paranteză, soţul meu nu are aceeaşi părere, dar în casă la noi domneşte democraţia aşa că îi respect părerea fără să fiu neapărat de acord cu ea. Adevărul este că femeile au mai multe cheltuieli decât bărbaţii. Unele ei le văd ca pe nişte mofturi, însă pentru noi reprezintă o necesitate. Aţi înţeles deja că nu vreau să vă propun să faceţi economii la nivel de necesităţi :). Dar dacă aţi face paşi mici pentru economii mari?

Treaba asta cu economisitul pare uşoară la prima vedere, dar, de fapt, presupune multă disciplină, schimbări însemnate în viaţa de zi cu zi şi, partea care îmi „place” mie, multă matematică. Mai jos vă propun câteva idei simple, unele le aplicăm şi noi, care pot să vă ajute să puneţi câţiva bani deoparte ori, pur şi simplu, să fiţi mai cumpătaţi în privinţa cheltuielilor.

 

Chiar îmi trebuie? 

 

Când văd o pereche de pantofi care ating perfecţiunea sau o geantă care urlă de pe raft să o cumpăr, înainte să scot cardul, mă întreb: Chiar îmi trebuie? Chiar îmi plac/place atât de mult? Oare cu ce îi/o asortez din ceea ce am deja în garderobă? Ştim bine că, de multe ori, o geantă sau o pereche de pantofi proaspăt cumpărată poate genera o altă „necesitate” vestimentară. Încerc să nu mai acţionez mânată de impuls şi să-mi acord un răgaz care să-mi permită să iau decizia finală. Astfel, aplic regula de 24 de ore pe care o extind chiar şi la 48, timp în care „evaluez” dorinţa de cumpărare a produsului respectiv. Dacă mă bântuie şi după două nopţi de somn, clar trebuie să-l am.

O altă variantă ar fi pozatul produsului/cu produsul. De exemplu, când vine vorba de un obiect vestimentar, acasă putem analiza pozele în detaliu: dacă ne vine bine, dacă ne avantajează croiul, culoarea, etc. Eu aplic uneori excepţia regulii Chiar îmi trebuie?  şi îmi ofer ocazional plăceri „fără nevoi” :).

 

Sesiuni de shopping anuale

 

Vă mărturisesc că în 99% din cazuri fac shopping cu soţul după mine. Probabil şi voi, însă al meu se implică activ şi nu îşi dă ochii peste cap de câte ori intru în cabina de probă cu braţul doldora de haine. E genul acela care îmi spune sincer dacă ceva îi place sau nu, care mă lasă să stau liniştită în cabina de probă şi aleargă prin magazin să-mi aducă mărimea potrivită, ba chiar vine cu propuneri noi. De fapt, noi nu facem shopping unul fără celălalt şi asta e o regulă nescrisă pe care o avem încă de la începutul relaţiei. Sincer, mie îmi place la shopping cu soţul!

Noi avem 2-3 sesiuni masive de shopping pe an şi acestea se întâmplă în perioada reducerilor. De vreo 3 ani încoace ne cumpărăm haine, pantofi, accesorii, chiar şi electrocasnice sau articole de bucătărie dintr-un outlet din Germania. Nu suntem nişte faşionişti înrăiţi, dornici de a purta piese din ultimele colecţii, ci punem accent pe calitate fără să ne golim contul. Primul exemplu care îmi vine în minte: soţul meu văzuse în urmă cu 2 ani o haină de iarnă într-un magazin foarte cunoscut din Luxembourg (şi nu numai aici). Nu-l lăsa sufletul să dea 400 de euro pe ea aşa că a zis că aşteaptă perioada reducerilor. Între timp, nu a mai găsit mărimea potrivită. La cei 2 metri ai lui este destul de dificil cu mărimile. După 2 săptămâni, la outlet-ul cu pricina, a găsit aceeaşi haină la 150 de euro. Bună afacere, nu? Ideea este că sesiunile noastre anuale de shoppping ne-au permis să economisim destul de mulţi bani. De fiecare dată alegem perioada potrivită în care să mergem (şi outlet-urile au perioade de reduceri când se pot face super afaceri), avem o idee cam ce ne trebuie/ce am vrea să ne cumpărăm şi ce buget suntem dispuşi să cheltuim. În afara sesiunilor anuale de shopping, ne cumpărăm lucruri de care chiar avem nevoie sau ne facem plăceri ocazionale.

 

Un buget schiţat sau în detaliu

 

Un buget ne ajută să ţinem evidenţa cât ne intră şi ne iese din casă. La un moment dat, m-am apucat să ţin o asemena evidenţă, dar m-am lăsat păgubaşă. Probabil că mă voi încumeta să ţin un buget … cândva. Un buget poate fi întocmit la nivel general ori în detaliu. Aici  găsiţi un video în care se explică întocmirea bugetului. Pentru mine, cel general include veniturile care intră în casă şi cheltuielile aproximative legate de utilităţi, combustibilul pentru maşină, mâncare şi alte cumpărături care ţin de casă, un buget pentru „plăceri” (ieşiri, haine, cosmetice, etc.). La polul opus, bugetul în detaliu monitorizează fiecare leuţ, chiar şi ăla dat pe guma de mestecat. Eu m-am aventurat să ţin un asemenea buget şi mi-a pierit destul de repede entuziasmul. Cum spuneam la început, până la urmă nu-i chiar aşa de uşor să economiseşti.

buget lunar

 

Împărţirea bugetului/Economisirea pe domenii

 

Dacă nu vă puteţi ţine de un buget în detaliu, poate reuşiţi să vă împărţiţi veniturile în funcţie de centrele voastre de interes. Practic, atunci când luaţi salariul îl puneţi pe masă şi îl împărţiţi în diferite borcane sau plicuri pe care vă notaţi interesele: cheltuieli pentru mâncare, facturi, vacanţe, donaţii, educaţie, maşină, etc. Astfel, voi hotărâţi în ce direcţie merge venitul vostru, ce parte din venit alocaţi fiecărui interes şi cât vă lăsaţi pentru cheltuielile de zi cu zi. Cred că metoda asta vă poate ajuta să fiţi cumpătaţi. Personal, nu am testat-o.

 

O idee mai simplă de împărţire a bugetului

 

Dacă vă prindeţi urechile printre atâtea plicuri şi borcane, puteţi simplifica împărţirea bugetului. Practic, atunci când luaţi salariul, faceţi plinul maşinii ori vă alocaţi banii pentru transport (cumva trebuie să ajungeţi la muncă), cumpăraţi toate produsele neperisabile necesare pentru o lună, iar apoi împărţiţi banii între borcanul cu economii şi cheltuieli (deci, bani de ţinut în portofel).

 

Faceţi-vă stocuri în perioada promoţiilor

 

Această metodă o aplicăm şi noi. Cred că avem hârtie igienică, geluri de duş, exfoliante pentru corp, saci de gunoi, detergent pentru haine şi hârtie de copt pentru tot anul. Şi vinuri avem cât să ajungă la o nuntă :). Asta pentru că le-am cumpărat în cantităţi relativ mari în perioada promoţiilor. Promoţii nu înseamnă 15-20% reducere, ci, de exemplu, 3+3 gratis. Bineînţeles, dacă nu aveţi spaţii suficiente de depozitare, nu prea reuşiţi să vă ţineţi de metoda asta.

 

Voi câţi bani daţi pe mâncare? 

 

Poate ar fi fost mai bine să vă întreb voi câţi bani aruncaţi cu mâncarea? Exceptând chiria, o parte considerabilă a bugetului nostru se duce pe mâncare. Nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar ştiu că încercăm să privilegiem alimentele de calitate. Din păcate, îngroşăm şi noi statisticile privind risipa alimentară. Nu aruncăm masiv, dar ni se întâmplă. De fiecare dată când ceva îmi expiră în frigider, îl arunc gândindu-mă că îmi pierd complet aiurea o parte din bani. Din acest motiv am încercat să pun în practică metode noi, dar simple, care să mă ajute să limitez risipa alimentară.

Puteţi reduce din cheltuielile cu mâncarea prin impunerea câtorva obiceiuri. Puteţi să vă organizaţi să gătiţi mai mult acasă decât să mâncaţi în oraş. Personal, prefer să ştiu ce mănânc. Într-un restaurant nimeni nu-mi poate garanta prospeţimea şi calitatea alimentelor. Apoi, puteţi pregăti un meniu săptămânal. Astfel, ştiţi clar ce urmează să mâncaţi şi ce aveţi de cumpărat. O altă idee ar fi să renunţaţi cât puteţi de mult să luaţi prânzul în oraş în timpul programului de muncă şi să vi-l pregătiţi de acasă. La un moment dat, metoda asta funcţiona tare bine în cazul meu din două puncte de vedere: economiseam bani şi mâncam mai sănătos.

Despre risipa alimentară şi alte metode de economisire legate de mâncare voi scrie un alt articol pentru a cuprinde toate informaţiile pe care le am.

economii cu mancarea

 

Redu sumele de pe facturi

 

Mie mi se părea imposibil să reduc banii pe care îi dăm pe utilităţi, însă am ajuns la vorba soţului: „Pic cu pic se adună”. De exemplu, dacă sunteţi ca mine şi nu vă place să opriţi apa la duş, puteţi să îi scurtaţi durata. Nu trebuie să staţi 15 minute sub jetul de apă când puteţi sta 10. În plus, contribuiţi la salvarea planetei şi pielea voastră va fi mai fericită :). Pe timpul iernii chiar trebuie să meargă căldura pe 22 de grade dacă nu sunteţi acasă? De exemplu, noi setam căldura pe 18 grade dimineaţa când plecam de acasă şi o puneam din nou pe 22-23 de grade seara când ne întorceam. Până la urmă, pic cu pic se adună şi scad din banii daţi pe utilităţi.

 

Fondul de urgenţă

 

V-aţi gândit vreodată să aveţi nişte bani de care să vă puteţi atinge în caz de maximă nevoie? Adică, o sumă de bani care să zacă undeva şi pe care să nu îi înjumătăţiţi datorită unor urgenţe gen poşeta care urlă de pe raft să o luaţi acasă. Prin urgenţe înţeleg reparaţii neprevăzute la maşină, o ţeavă care s-a spart ori, Doamne fereşte, o problemă medicală. Un fond de urgenţă v-ar permite să nu vă îndatoraţi în situaţiile mai sus amintite.

 

Scheme practice de economisire 

 

Pune bani deoparte lunar

Anul trecut o prietenă mi-a vorbit de o schemă de economisire, care presupunea să pun bani deoparte în fiecare lună în funcţie de numărul săptămânii. Vedeţi în poza de mai jos despre ce este vorba. Mi-am fixat scopul economisirii, fond pentru cadourile de Crăciun, mi-am luat un borcan încăpător şi m-am pus pe treabă :). În cele din urmă, cadourile de Crăciun au fost mai puţine decât am stabilit iniţial pentru că am rămas să petrecem sărbătorile în Luxembourg. Nu, banii nu au trecut anul, ci au fost investiţi în ultima sesiune anuală de shopping :).

Economii 52 de sapt

Pune bani deoparte zilnic

Încearcă să pui deoparte în fiecare zi o sumă de care, în mod normal, te poţi lipsi. Cu siguranţă 1 sau 2 lei pe zi nu îţi vor afecta bugetul lunar, însă, la finalul unui an, de exemplu, ar putea reprezenta fondul tău pentru un cadou pe care ai vrea să ţi-l faci ori pentru o cauză bună care îţi este aproape de suflet. Dacă, de exemplu, pui deoparte 1 leu asta ar însemna 365 de lei pe parcursul unui an. Dacă pui deoparte zilnic 2 lei, ai aduna 730 de lei până la finalul anului, bani cu care ţi-ai putea lua un cadou considerabil ori ai putea face un copil fericit.

 

Încurajează-l pe cel mic să descopere plăcerea economisitului

Dacă ai un copil mai mare decât al meu, ai putea să îi propui să faceţi economii în echipă. Adică, să ţineţi aceeaşi schemă de economisire sau câte una adaptată fiecăruia, însă pe aceeaşi perioadă de timp. Stabiliţi de la început unde vor merge banii adunaţi. Mai jos ai un exemplu de plan de economii pentru copii.

Plan economii copii

 

 

Voi ce metode de economisire aveţi?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Sursa foto 1: Pexels

Sursa foto 2 şi 3: Pixabay

Comentarii

  1. a zis

    Eu am descoperit ca cea mai buna economisire o faci la raft, verificand pretul. Eu pur si simplu cumparam fara s ama uit la pret. Asica: am nevoie de detergent,, ce sa fac, cumpar detergent. Asta pana sotul meu mi-a aratat ca produse aparent similare au preturi total diferite.
    Sau nu eram atenta ca la supermarketul X toate preturile sunt mai mari cu aproximativ 5%.
    Nu iti imagina ca sunt atenta la toate promotiile din toate supermarketurile. Dar ma uit cum e mai avantajos. Sa cumpar o punga de detergent de 10 kg, la care pretul pe kg este x lei, sau de 3 kg, la care pretul este x+n lei?

    • admin a zis

      Bine zici! Şi eu mă uit la preţuri şi compar gramajele. Chiar ieri mi-am învăţat lecţia legată de preţ. Eu cumpăr pudră de vanilie bio din acelaşi magazin, aceeaşi marcă şi acelaşi gramaj. Un borcănel de 15g era undeva la 7-8 euro. Ieri preţul era 13,95 euro, la 2 săptămâni distanţă după ce l-am luat pe ultimul. Eram convinsă că e o greşeală şi, de fapt, nu. Chiar acela era noul preţ pe motivul producţiei reduse din ultima perioadă. Deci, uneori să verificăm şi preţurile produselor pe care le cumpărăm cu regularitate.

  2. a zis

    Cat de multe idei bune! Si eu am inceptut sa fiu mai atenta si sa nu cheltui sume utiase din prima. Cred ca barbatii au mai mult noroc si rabdare :). Sa gaseasca haina la reduceri dupa un timp mi se pare noroc chior! Si mi cunosc unul care a patit la fel cu niste ghete:)). Regula de 24 de ore am s-o aplic si eu iar vinul cat pentru o nunta…hmmm, suna foarte bine! ?

    • admin a zis

      Mă bucur că îţi plac ideile adunate în articol. Să ştii că povestea cu haina a fost cu noroc. Nu de alta, dar soţul meu nu îşi găseşte chiar uşor haine care să îi vină şi să-i şi placă. Cât despre vin, să nu crezi că şi consumăm cantităţile astea, însă soţul meu este pasionat şi şi-a propus să investească într-un mici stoc de savurat la bătrâneţe :).

  3. Raisa a zis

    Eu am inceput sa ma gandesc de 10 ori inainte sa cumpar haine pt.copii. Am 2 si deja casa e full de hainele lor si jucarii..Ajunsesem sa cumpar doar ca erau la reduceri (si in Ro reducerile sunt fffmici sau chiar deloc) de am ajuns acasa si mi.am dat seama ca mai are un acelasi tricou. Cand am facut ordine si m-am pus pe sortat , am realizat ca au haine noi cu eticheta cel putin pt.un sezon. Copii chiar nu au nevoie de 20 de perechi de papuci sau tricouri. Eu spal des si astfel au mereu ce imbraca , unele chiar nu apuca sa le poarte deloc. Apoi , cumpar mereu cantitati mai mari de produse neperisabile si pt curatenie din magazinele mari , la oferte. Astfel fac economie si nu sunt nevoita sa cumpar de la magazinul de la coltul blocului unde sunt si cu 5-10 lei mai scumpe. La haine la fel , cumpar de unde stiu ca sunt oferte reale sau chiar imi comand din uk de la marci consacrate. Evit sa intru in magazine doar pt un produs , clar ies cu mai multe , asa ca trimit doar sotul care ia doar ce este pe lista. Si da , 1 leu pe zi se aduna. Copii mei au conturi de economii , in care li se aloca 1 leu pe fiecare zi muncita de tatal lor. Cel de 3 ani deja are o suma cu 000 plus ca le mai ” scapam ” si noi ceva bani pe acolo.
    De ceva timp ne-am mai propus sa schimbam in euro o anumita suma lunar. E ok ,caci umblij mai greu la ei.
    La noi functioneaza si astfel avem mereu ceva economii si cel mai important ne ajungem ok cu banii la sfarsitul lunii :)) ceea ce pana acum parea imposibil.
    Banii nostrii economisiti sunt destinati vacantelor, cei de pe conturile copiilor pt.chestii mai scumpe pe care si le vor dorii.

    • admin a zis

      Îmi păreţi tare organizaţi :). În privinţa hainelor fetiţei am fost şi eu mână largă la început, dar m-am domolit pe parcurs.

      • Selma a zis

        Ma regăsesc și eu în partea cu hainele copiilor/copilului. Dar de când are fetita 1 an, am început sa îi cumpăr uneori la promoția de sfârșit de vara pt vara următoare și tot asa. Sau geaca de iarna pt anul acesta am cumparat-o chiar la începutul anului cu un preț mic miiiic 🙂

  4. Claudia a zis

    Economii fac la detergenti,chimice,cosmetice etc.Imi cumpar ce am nevoie si le pot inlocui din timp.Nu imi cumpar 5 fonduri de ten,5 pudre,5 creme ca sa expire si sa nu le folosesc.:-)Un produs… si bun sa fie!:-)Iar la detergenti nu fac risipa din ratiuni de poluare.(aici si-a pus amprenta ecologia studiata in liceu).Iar luna trecuta am fost la banca care am cardul,mi-am stabilit o suma pe care oricum o cheltuiam pe “lucruri de care nu am nevoie“ si lunar mi se retrage suma stabilita si se vireaza intrun depozit.Cand am tinut bani in casa….mereu i-am cheltuit!:-).Cam atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *