Gustarea nu se servește în mijlocul parcului

Publicat in 24 iulie 2019
Photo by Rainier Ridao on Unsplash

 

Acum câteva zile, când era cu tatăl ei în parc, Antoniei i s-a oferit, de o doamnă, o ciocolată Bounty. Știți că evit zahărul adăugat, dar nu sunt absurdă și, în societate, atunci când alți copii consumă dulciuri din comerț, Antoniei nu i le pot refuza. Aici mă refer la ocaziile speciale, nu la fiecare ieșire în parc.

Adesea, Antonia ajunge în parc după programul de grădiniță, după-masa când, dacă îi este foame, are nevoie de o gustare nutritivă, nu de un boom de calorii goale. Mai mult decât atât, dacă servește o gustare doar de dragul de a mânca (și nu pentru asta ieșim în parc), riscăm să compromitem cina (după ce prânzul este zilnic cu cântec). Și vă dați seama că nu aleg o ciocolată sau alte calorii goale în detrimentul unei cine echilibrate.

Revenind la doamna cu pricina, Antonia a refuzat-o nu pentru că nu și-ar fi dorit poate ciocolata aia, ci pentru că, fără mine sau tatăl ei în preajmă, nu acceptă, în general, lucruri de la străini. Tatăl ei a intervenit:

El: Nu, mulțumim.

Ea către Antonia: Hai! Ia ciocolata.

El, sătul deja de insistențele doamnei: Fetița mea nu mănâncă ciocolată.

Ea: Păi, eu de unde să știu că nu mănâncă ciocolată? Dacă ştiam, nu-i dădeam.

Probabil că ar fi aflat dacă întreba părintele înainte să îi ofere ciocolata copilului. Mersul firesc al lucrurilor nu este să poarte copilul sau părintele lui o pancartă cu particularităţile alimentare ale copilului, ci ofertantul să întrebe adultul, pe însoţitorul copilului, înainte de a-i oferi acestuia mâncarea.

 

De ce nu sunt pentru servirea gustării în mijlocul parcului? 

 

Dacă ar fi după mine, aş interzice gustările oferite în mijlocul parcului. Vă rog să sesizaţi sublinierea. Unii vor spune că sunt categorică şi că exagerez, dar nu văd rostul mâncării servite la locul de joacă şi aici mă refer la structurile care sunt acolo, nu la întreaga suprafaţă a parcului. În plus, pentru unii copii o bucată de ciocolată le poate fi fatală. Puteţi citi aici despre un copil care a fost la un pas de moarte, pentru că, în parc, un alt copil i-a îndesat o bucată de ciocolată în gură.

În general, sunt pentru echilibru şi pentru regula bunului simţ dar, deseori, acesta lipseşte cu desăvârşire. Eu dacă am să-i ofer o gustare copilului meu, de bun simţ este să mă retrag din mijlocul locului de joacă în zona cu iarbă verde. Nici eu şi niciun alt părinte nu cred că vine cu suficiente gustări la locul de joacă încât să poată hrăni toţi copiii prezenţi acolo. Şi da, de la o vârstă, copiii poftesc sau tânjesc după ceea ce au alţii. Vă rog să reţineţi că am precizat că aş interzice gustările servite în mijlocul parcului, la locul de joacă, nu în întreg parcul.

Cineva îmi spunea că poftele copiilor cu alergii se educă şi că aceştia pot purta brăţări sau abţibilduri care să le indice celor din jur alergiile de care suferă. Ei bine, nu cred că putem educa poftele unor copii de 2-3 ani. Şi, mai mult decât atât, cred că toţi copiii care frecventează parcurile nu îşi doresc decât să fie copii, să se joace în voie, să fie ca ceilalţi copii, nu diferiţi de aceştia prin însemne de orice fel. Nu spun că brăţările şi abţibildurile nu sunt necesare, dar acestea nu le dau dreptul celorlalţi părinţi să-şi hrănească copiii în vârful toboganului ori pe leagăn, ignorându-i pe copiii care nu au voie/nu pot să consume acele produse, pe cei care tânjesc după ele.

Exceptând copiii cu alergii şi cu restricţii alimentare şi faptul că nu putem hrăni toţi copiii din parc, atunci când decidem să le oferim copiilor gustarea în mijlocul parcului, ar trebui să avem în vedere şi aspecte care ţin de siguranţă şi igienă. Când mă refer la siguranţă, mă gândesc că, în special în cazul copiilor mici, nu este tocmai sigur să îi hrăneşti în timp ce alunecă pe tobogan, se dau în leagăn ori să alerge cu mâncarea în gură.

 

Experienţa noastră

 

Ştiţi deja că nu sunt omul care să elogieze Vestul în detrimentul ţării noastre, dar locuind o vreme în Luxembourg, fac, uneori în mod inevitabil, comparaţii. În parcurile de acolo am văzut prea puţini părinţi care să le ofere copiilor lor gustări în mijlocul locului de joacă. De fapt, nu ştiu dacă am văzut, în total, vreo 5 părinţi care să facă acest lucru. Majoritatea care o făceau, se retrăgeau la marginea parcului, pe o bancă ori în zona cu iarbă verde. La fel am procedat şi eu. Când ne permitea vremea, serveam chiar şi cina în parc, în locurile amenajate sau pe o pătură.

Când ne-am mutat în România Antonia avea aproape 2 ani şi jumătate. Pe măsură ce ieşeam în parc, am constatat că servirea gustării la locul de joacă este o obişnuinţă printre părinţi. Aşadar, m-am pregătit, de acasă, cu gustări sănătoase, să am ce să-i propun dacă vede că ceilalţi copii mănâncă. Pe măsură ce a crescut, am renunţat la acest obicei şi îi explic că nu putem hrăni toţi copiii din parc oricât de mult ne-am dori, că cel mai bine este să ne servim gustarea după ce ieşim de la locul de joacă. O îndemn să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să se pună în locul celuilalt copil. Dacă ei i-ar plăcea ca un alt copil să mănânce în faţa ei şi să nu îşi poată împărţi mâncarea cu ea. În acelaşi context, i-am povestit despre copiii care suferă de alergii şi i-am explicat că aceştia se pot îmbolnăvi foarte tare dacă mănâncă lucruri pe care nu au voie să le consume.

 

Este firesc să ne punem copiii pe primul loc, să ne gândim la binele şi la fericirea lor înainte de orice altceva, dar vă îndemn să fiţi mai empatici cu cei din jurul vostru. Să vă gândiţi şi la părinţii şi copiii din jurul copiilor voştri, la poftele pe care aceştia le-ar putea avea, la alergiile de care ar putea suferi, la tantrumurile pe care le-ar putea face dintr-o anumită frustrare, la siguranţa lor alimentară şi nu numai. Să vă puneţi, măcar pentru o secundă, în papucii celuilalt părinte. Şi dacă gustarea trebuie musai să fie servită în parc, nu întrebaţi direct copilul, partenerul de joacă al copilului vostru, dacă şi-ar dori să servească din ceea ce aveţi, ci abordaţi adultul care îl însoţeşte.

 

 

Alte poveşti din parc: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

Comentarii

  1. Anca a zis

    Bună Flavia, citesc ce scrii de aproximativ 3 ani și suntem pe aceeași lungime de undă din toate punctele de vedere cred! Am doua fetite una de 3 ani jumate și cealaltă de 2 ani. Și eu ma izbesc de aceleași probleme… Plin în parcul de la bloc de părinți cu pufuleți de exemplu, vorba ta cina e compromisă când se umfla stomacul de pufuleți! Dar în rest nici fetele mele nu știu ce e ala ou kinder sau alți crocobauri din comerț, le gătesc în casa tot, fără zahăr! Am testat foarte multe rețete de la tine cu succes!
    O zi frumoasa îți doresc!

    • admin a zis

      Ce ma bucur cand imi scriu oameni care ma citesc de multa vreme. Bine, ma bucur pentru fiecare comentariu, dar cu atat mai mult cand stiu ca sunt oameni cu care am parcurs cateva etape impreuna. 🙂

      Unii au considerat ca viziunea mea este categorica. Eu as zice ca este de bun simt. 🙂

      Ma bucur ca retetele au avut si au succes! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *