Ghid de cumpărături pentru a-ţi achiziţiona cele mai bune tigăi şi oale

Publicat in 5 octombrie 2016

Nu ştiu dacă v-aţi aşteptat să scriu despre oale şi cratiţe, însă tocmai despre ele este vorba în acest articol. Este un subiect pe care nu mă aşteptam să-l abordez :). Când mergem la cumpărături ne trezim complet debusolaţi în faţa raionului cu vase pentru gătit. Alegerea este vastă, preţurile sunt de la cele mai mici până la cele mai piperate, iar materialele sunt complet diferite. Poate că pentru unii dintre voi alegerea este simplă: am bugetul x, deci cumpăr oala y. Dar trebuie să ţinem cont şi de sănătate pentru că nu toate materialele sunt recomandate, deşi sunt prezente pe piaţă. Care sunt materialele prietenoase pe termen lung cu sănătatea noastră? Adesea, cuvintele „practic” şi „sănătos” nu fac casă bună. Am întocmit un ghid care sper să vă fie de folos în alegerea viitoarelor vase sau la curăţenia de toamnă.

 

Aluminiul 

Este lejer şi nu foarte scump, însă nu este materialul ideal pentru sănătate. Departamentul de Sănătate al SUA l-a inclus pe lista celor mai nocive 200 de substanţe toxice. Prin prepararea termică a mâncării, aluminiul poate ajunge în compoziţia acesteia.

Plusuri: nu este scump şi/sau greu şi are o bună conductibilitate termică.

Minusuri: este toxic datorită materialului care migrează în alimente (cu asta cred că am spus tot).

Sfat: dacă folosiţi vase din aluminiu, nu le utlizaţi pentru mâncăruri care trebuie gătite pe o durată mare de timp şi nu stocaţi alimentele în vase din aluminiu. Din motivul menţionat mai sus, nu este indicat să gătiţi în/pe staniol.

 

Vase din aluminiu

 

 

Inoxul

Este cunoscutul oţel inoxidabil, considerat inofensiv, polivalent şi nu foarte scump. De fapt, este un aliaj din 3 metale: fier, crom şi nichel. Acest aliaj nu este un bun conductor termic, fapt pentru care se adaugă aluminiu între straturile de inox. În acest caz, aluminiul nu intră în contact cu mâncarea.

Plusuri: solid, practic, are durată lungă de viaţă, este polivalent (adică, se poate folosi şi pentru fiert, şi pentru prăjit/sotat), uşor de curăţat şi de întreţinut. Nu rugineşte!

Minusuri: dacă sunteţi alergici la nichel, atunci oalele din inox nu-s de voi.

Sfat: alegeţi un inox de calitate care să aibă menţiunea „Inox 10/18”, adică 18% crom şi 10% oţel. Alegeţi o oală cu fund dublu pentru ca difuzarea căldurii să fie optimă.

 

Cuprul

Este campionul de necontestat al conductivităţii termice. În general, vasele din cupru sunt învelite în staniu (cositor) sau în inox pentru a evita apariţia a ceea ce francezii numesc „vert-de-gris”. Am amintit de francezi pentru că de acolo vin unii dintre cei mai cunoscuţi bucătari ai lumii, care folosesc vase din cupru pentru precizia lor. Acest „vert-de-gris” este un produs de coroziune al cuprului, favorizat de prezenţa acidului acetic. Pe scurt, alimentele cu aciditate ridicată favorizează coroziunea, iar produsul rezultat în urma acesteia este toxic.

Plusuri: excelent conductor termic, durată de viaţă lungă.

Minusuri: preţul (sunt scumpe vasele din cupru) şi întreţinerea.

Sfat: vasele din cupru sunt ideale pentru preparatele „sensibile”, cele pe bază de lapte cald, de ciocolată topită, de caramel. Sunt recunoscute şi pentru prepararea dulceţurilor.

 

Vase din cupru

 

Fonta

Oalele din fontă sunt atât de trainice încât se pot moşteni din generaţie în generaţie dacă sunt îngrijite corect. Dacă aveţi vase din fontă, aici găsiţi toate detaliile pe care trebuie să le ştiţi despre îngrijirea lor.

Plusuri: preţ abordabil, o bună acumulare de căldură, solidă (nu se zgârie), rezistă la temperaturi înalte, nu conţine materiale toxice, este o bună alternativă la vasele cu înveliş antiaderent.

Minusuri: curăţarea (suportă doar apa, înnegreşte prosoapele, trebuie dată cu ulei după fiecare utilizare, etc.), este grea, nu se recomandă gătirea alimentelor acide.

 

Lutul

Permite gătirea molcomă şi naturală a alimentelor. Ştiţi de faimoasele sarmale în vas de lut, nu? :). Vasele din lut sunt făcute din argilă. Uneori aceasta este emailată pentru o mai bună soliditate, însă smalţul acela poate fi nociv pentru că are plumb în compoziţie.

Plusuri: nu are substanţe toxice în compoziţie (decât dacă este prezent şi emailul), se pretează pentru mâncăruri preparate în cuptor şi nu usucă alimentele.

Minusuri: foarte fragil şi sensibil la şocurile termice.

Sfat: este greu de găsit un vas din lut fără smalţ şi de calitate. Dacă îl aveţi, atunci folosiţi-l cu grijă! Evitaţi orice şoc termic. Nu puneţi vasul în cuptorul preîncălzit, iar când îl scoateţi din cuptor, nu-l aşezaţi pe o suprafaţă rece. Curăţaţi-l cu grijă, fără prea mult detergent de vase şi lăsaţi-l să se usuce.

 

Vase din lut

 

Cu înveliş sau fără?

 

Se pare că totul depinde de ceea ce vrem să gătim. De exemplu, inoxul este suficient pentru preparate lichide, însă tigăile cu înveliş sunt practice atunci când vrem să gătim alimente/preparate sensibile, care se lipesc: ouă, peşte sau clătite. Avantajul lor este că ne permit să gătim cu mai puţină grăsime. În schimb, durata lor de viaţă este scurtă. Apoi, din punct de vedere al sănătăţii, iţele sunt greu de descâlcit pentru că fabricanţii nu sunt obligaţi să menţioneze compoziţiile care se regăsesc în învelişuri. Adesea, există pe etichete menţiunea „nu conţine PFOA” (acid perfluorooctanoic – substanţă foarte toxică şi cancerigenă), însă nu este precizat nici înlocuitorul. Dacă doriţi să optaţi pentru vase fără înveliş, atunci privilegiaţi materialele brute (inoxul, fonta, oţelul) ori utilizaţi-le cu măsură, chiar cu parcimonie :). Şi, totuşi, care înveliş e cel mai safe?

Teflonul – care, în realitate, are un nume greu de scris şi de pronunţat nu mai este la fel de apreciat cum era cândva tocmai pentru că se bănuieşte a fi toxic datorită prezenţei de PFOA, considerat un perturbator endocrin cu potenţial cancerigen. Acesta ar putea ajunge în alimente, în special la temperaturi înalte. În acest context, producători de teflon precum Tefal s-au angajat să-l suprime din fabricarea produselor lor.

 

Ceramica – 100% este fără PFOA! Acest înveliş este făcut din siliciu cu lianţi pe bază de alcool, însă nici aici aliajul nu este concret. Incovenientul este că vasele din ceramică sunt fragile şi alimentele gătite în acestea se lipesc mai frecvent decât în cele de teflon. Avantajul este reprezentat de buna conductivitate termică şi, să fim verzi şi bio până la capăt, aceste oale/tigăi sunt considerate ecologice pentru că fabricarea lor implică mai puţine emisii de CO2. Mno … mie asta îmi sună un pic a marketing. Un obiect cu durată de viaţă foarte scurtă (aproximativ de 3 ani), se cere a fi schimbat regulat, deci nu-i prea ecologică treaba. Dar să nu ne abatem de la subiect.

 

Piatra – nu vă imaginaţi că există oale tăiate în roci, pietre şi stânci ca pe vremea Flintstone-şilor, ci este vorba de un înveliş, adesea pe bază de aluminiu. Sunt mai eficiente decât ceramica, de exemplu, însă şi mult mai scumpe.

 

Margini mici sau mari?

 

Tigăi cu margini mici pentru clătite pentru a evita dantelarea şi uscarea lor. Tigăi de wok (cu margini înalte) pentru sotarea legumelor pentru ca acestea să rămână în tigaie, nu pe aragaz. Aici Adi Hădean vorbeşte exact despre acest subiect.

 

Greutatea şi grosimea – indicatori ai calităţii?

 

Cu cât grosimea între foc şi alimente este mai mare, cu atât căldura va fi mai bine difuzată. Alimentele vor avea mai puţine şanse să se lipească. Deci, cu cât o oală/tigaie are mai multe straturi, cu atât creşte calitatea şi preţul, zic eu. Aşa cum am mai spus, oalele cu fund dublu sunt ideale pentru preparate „sensibile” cum ar fi caramelul sau sosul bechamel.

 

Inducţia – o problemă de compatibilitate

 

Se dă următorul scenariu. V-aţi mutat în noul apartament, aveţi o bucătărie utilată, cu plită pe inducţie şi un număr de zero oale în dulap. Mergeţi la cumpărături, dar în extazul shoppinguielii luaţi exact ce apucaţi … şi tocmai aţi rămas cu banii daţi. Verificaţi pe eticheta vaselor dacă sunt compatibile cu aparatura voastră. Dacă chiar aţi ajuns să daţi banii şi nu vi le mai schimbă nimeni (şi n-aveţi vreun prieten la care să le vindeţi), atunci puteţi investi (alţi bani, altă distracţie) într-o placă metalică specială, releu cu disc de inducţie cred că se numeşte.

Un truc pentru a şti dacă tigaia este compatibilă cu plita pe inducţie: puneţi un magnet în ea. Dacă se lipeşte, atunci este compatibilă.

 

 

Vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Surse info:

 

Surse foto:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *