Fulgi de nea (tutorial)

Publicat in 7 decembrie 2018

 

 

Ne-am început săptămâna în forţă, cu o activitate specifică sezonului. În data de 3 decembrie, în calendarul de Advent ne aştepta o activitate creativă: să facem fulgi din hârtie. Afară este un frig de crapă pietrele, dar la Cluj n-am văzut nici măcar un fulg. Nu-i bai! Ne-am făcut fulgii noştri şi nu oricum, ci unii gigantici care nu se topesc şi stau şi să fie coloraţi. Bineînţeles că a trebuit să facem unul mic şi pentru Skye, căţeluşa de pluş din Patrula Căţeluşilor. Doamne, ce nebunie e cu pluşurile astea! Aaa … nu-i cunoaşteţi? Cu atât mai bine pentru voi. Noi avem acasă toată trupa şi îi cărăm pe toţi oriunde mergem, inclusiv la duş. Dar asta e altă poveste pe care promit să v-o zic în curând. Să ne ocupăm de fulgii noştri. 🙂

 

Pentru început, aş vrea să precizez că activitatea nu este potrivită pentru copii sub 3 ani, pentru că trebuie să mânuiască foarfeca. Chiar şi la această vârsta, vor avea nevoie de ajutorul vostru pentru a plia hârtia. Spor la treabă!

 

Fulgi de nea gigantici

 

Materiale necesare: 

  • coli A4
  • foarfecă
  • carioci, sclipici, etc. – opţionale

 

Pasul 1 

Ţineţi foaia în poziţie orizontală. Colţul de jos duceţi-l în partea de sus, până la marginea foii. Din foile suprapuse veţi obţine un triunghi şi o fâşie dintr-un singur strat, în partea dreaptă. Fâşia respectivă o decupaţi şi rămâneţi cu triunghiul.

 

 

Pasul 2

Pliaţi triunghiul. Veţi obţine un triunghi mai mic.

 

 

Pasul 3 

Începând cu vârful triunghiului mic, pliaţi laturile. O latură o va acoperi pe cealaltă.

 

 

Pasul 4 

Acum hârtia voastră seamănă cu o rachetă.

 

 

 

Pasul 5 

Decupaţi partea haşurată a „rachetei”. Pe triunghiul obţinut, desenaţi părţile pe care vreţi să le decupaţi. Practic, acestea vor da forma fulgului vostru de nea. Eu am haşurat părţile pe care le-am decupat.

 

 

 

Rezultatul

Acesta este rezultatul final. O treabă simplă ca o joacă de copii. 🙂 Antoniei i-a plăcut tare mult să decupeze şi să desfacă hârtia pentru a descoperi forma creată. Câţiva fulgi i-am colorat şi i-am fixat pe frigider în aşteptarea fulgilor de afară, cei adevăraţi. Sper ca această activitate să le placă şi copiilor voştri. Daţi-mi de veste dacă o faceţi.

 

 

 

Alte activităţi de iarnă:
Brăduţi pentru bradul de Crăciun

 

 

Ornamente din aluat sărat pentru bradul de Crăciun şi de oferit celor dragi

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *