Eu ce să-i spun copilului meu atunci când tu îţi pui propriul copil în pericol?

Publicat in 26 septembrie 2018
Photo by Tim Mossholder on Unsplash

 

Zilele trecute, mi-am adus aminte de un episod pe care l-am trăit în urmă cu câteva săptămâni. Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, subiectul este de actualitate.

Noi privilegiem explicaţiile. Încercăm să îi explicăm Antoniei de ce avem anumite reguli, de ce este bine să facem sau să nu facem anumite lucruri, de ce luăm anumite decizii. Pe scurt, niciodată nu am funcţionat cu replici de genul „Eu ştiu mai bine, pentru că sunt mama ta/tatăl tău„.

Ştiţi şi voi de câte explicaţii este nevoie pentru ca un copil mic să înţeleagă un anumit lucru. Ştiţi că nu ajunge să explicaţi acel lucru o singură dată, că e o muncă de durată, continuă. Aşa a fost şi cu siguranţa în maşină, cu scaunul auto pentru copii, mai exact. Într-o vreme, plângea atunci când o puneam în scaun. Am trecut peste acea etapă, cu multe explicaţii şi cu prea puţină înţelegere. Nu avea vârsta necesară ca să ne înţeleagă explicaţiile. Noi am continuat să i le oferim şi nu am făcut excepţii în privinţa scaunul auto. Am continuat să-l folosim indiferent de distanţă. Puţin înaintea vârstei de 3 ani, a venit avalanşa întrebărilor „De ce?”. Ca o paranteză, mie mi s-a spus deseori că am un răspuns pentru orice întrebare. Ei bine, Antonia mi-a dovedit că, după vreo 10 întrebări „De ce?”, mi se poate întâmpla să-mi pierd cuvintele. Nu şi în privinţa scaunului de maşină sau, cel puţin, aşa am crezut. Acolo am găsit un răspuns pentru fiecare „De ce?” al ei. Asta până într-o zi …

Eram doar noi două. Ea în scaunul ei şi eu conduceam. Ne-am oprit să facem nişte cumpărături rapide. În stânga noastră, în parcarea magazinului, era oprită o maşină. Tatăl era în dreapta, cu un copil în braţe. Copilul nu cred că avea mai mult de un an. Antonia se uita insistent. Când am văzut unde îi este fixată privirea, am prevăzut ce urmează. Mama copilului s-a urcat la volan, tatăl a rămas cu copilul în dreapta. Maşina a pornit şi au plecat. Atunci a urmat întrebarea de care îmi era frică:

Photo by Abigail Keenan on Unsplash

 

Ea: Mami, de ce copilul ăla era în faţă? Nu ai spus tu că, copiii stau în spate, în scaun pentlu copii, nu în blaţe? 

Eu, căutându-mi cuvintele: Ai dreptate! Aşa ţi-am spus. 

Ea: Atunci de ce nu era în scaun? De ce era în faţă, în blaţe?

Eu, în încercarea de a nu arunca cu pietre în alţi părinţi: Iubita mea, ştii, noi, părinţii, ne dorim ce este mai bun pentru copiii noştri. Dar se întâmplă ca, uneori, să nu luăm cele mai bune decizii. Uneori nici noi nu ştim dacă o decizie este bună sau mai puţin bună. Întotdeauna trebuie să ne informăm, să citim şi să decidem cum credem noi că este mai bine. Aşa-i şi acum. Eu, din ceea ce ştiu, copiii trebuie neapărat să stea în scaunul lor special ca să fie în siguranţă. Adică, dacă maşina noastră face cioca-boca (expresie preluată de la grădi) cu o altă maşină, tu eşti mult mai în siguranţă la tine în scaun decât pe banchetă sau pe scaunul din faţă. Să ştii că braţele niciunui părinte nu sunt la fel de puternice ca lateralele scaunului. 

 

Am rugat-o să mă atingă pe mine şi să atingă lateralele scaunul, să vadă ea care sunt mai solide.

 

Ea: Mie îmi place să mă ţii în blaţe dar, în maşină, îmi place scaunul meu. Mi-ai spus tu că, dacă sunt fălă scaun, mă pot lovi taie-taie. 

 

Nu ştiu cât a înţeles din ceea ce i-am spus. Dar simt că, de-a lungul timpului, ceva am făcut bine. Acum avem 2 scaune de maşină. Primul este cel pe care l-am cumpărat în urmă cu 3 ani, care, în curând, îi va rămâne mic. În acela nu-şi poate desface centurile. Al doilea este un scaun pentru copii mai mari, care îi permite să-şi desfacă singură centura. I-am explicat că poate face singură acest lucru dar numai după ce maşina s-a oprit. Nu avem discuţii legate de statul în scaun, cu mici excepţii, dar simt că nu înţelege foarte bine, lucru normal de altfel, de ce ea stă în scaun şi alţi copii nu. Nu vreau să pun alţi părinţi într-o lumină negativă, dar cum să-i explic că unii părinţi îşi pun proprii copii în pericol? Ce explicaţii, pe înţelesul ei, pot să găsesc atunci când ea observă acest lucru? Şi sunt situaţii pe care le vede destul de des.

Dragi părinţi, vă rog încă o dată, nu vă jucaţi cu vieţile copiilor voştri. Să nu-mi spuneţi că exagerez. Nu-mi spuneţi că mergeţi 50 de metri. Nu-mi spuneţi nici că sunteţi prudenţi în trafic, că nu circulaţi cu viteză. Poate voi nu, dar aveţi garanţia că ceilalţi circulă regulamentar? În acest articol aveţi un exemplu concret, un caz în care o maşină a circulat regulamentar şi alta nu. Rezultatul: un mort şi câteva vieţi distruse. Mi s-a spus şi să nu dau sfaturi, că fiecare face ce vrea cu copilul lui. Înguste minţi, puţină judecată! Ba să ştiţi că voi continua să dau sfaturi ce ţin de siguranţa copiilor, pentru că, aşa cum am explicat aici, îmi doresc să ne influenţăm pozitiv unii pe alţii, să încurajăm toate acele practici care sunt în beneficiul copiilor, nu în detrimentul lor.

 

Ce explicaţii funcţionează în cazul vostru? Cât de necesar consideraţi că este scaunul auto pentru copii şi cum i-aţi convins că acela este locul în care sunt în siguranţă atunci când călătoriţi cu maşina?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *