Etichetele ucid stima de sine a copilului

Publicat in 3 martie 2020
Foto: Pixabay.com

 

 

Care sunt etichetele pe care le-ați avut atunci când erați copii? Poate erați agresivi sau obraznici, timizi sau încăpățânați. Cum v-au afectat etichetele de-a lungul timpului? Nu vă cer să-mi răspundeți neapărat mie, ci să vă dați vouă un răspuns, dar să fie unul sincer.

 

Efectele etichetelor

 

Copiii sunt într-un continuu proces de dezvoltare. Oricât am vrea să îi vedem ca pe niște oameni mari în miniatură, nu sunt. Nu au aceleași capacități pe care le avem noi, adulții. Ei învață în fiecare zi. În acest proces de învățare, părinții joacă un rol esențial.

Etichetele au mesaje puternice. Cu cât îi repetăm unui copil mai mult un lucru, cu atât el se va comporta în acord cu ceea ce îi spunem. Am mai spus și am mai scris despre ideea conform căreia copiii sunt ceea ce le spunem că sunt.  Acest „ești” (bun, rău, cuminte, obraznic, etc.) devine identitar, adică cel mic se va comporta în acord cu eticheta, lucru care a fost supus cercetării. S-a demonstrat că, cel puțin până la o vârstă la care confirmările sunt importante și cântăresc mult pentru stima de sine, devenim ceea ce cred ceilalți despre noi. De exemplu, un „copil rău” se va percepe exact așa. Asta fac etichetele, îi schimbă copilului percepția despre sine. În timp, etichetele sunt greu de șters, pentru că impactul lor este de lungă durată.

Ca părinți, etichetele puse copiilor ne influențează comportamentul și așteptările pe care le avem de la ei. Când gândim negativ la adresa copilului, ajungem să ne așteptăm ca el să facă lucruri mai puțin plăcute.

Etichetele, inclusiv cele pozitive, pun copiii în „cutii”, într-o categorie sau alta, îi limitează. Da, trebuie să facem efortul de a evita etichetele negative, dar nu ar trebui să nu abuzăm nici de cele pozitive, tocmai pentru a le da celor mici șansa de a se descoperi.

 

Tu cum vrei să fie copilul tău?

 

Ce ne rămâne de făcut pentru a crește stima de sine a copilului și a-l ajuta să fie mai cooperant sau în direcția pe care nouă ne-ar plăcea? Din ceea ce am citit, am adunat câteva exemple de acțiuni care ne pot ajuta să evităm efectele etichetelor.

 

→ Renunțăm la etichetele negative. 

→ Înlocuim etichetele negative cu unele pozitive chiar dacă cele din urmă nu sunt reflectate de comportamentul copilului: „Știu că ești generos/amabil/etc.”; „Știu că poți face x lucru”; „Am încredere că poți fi … „. Urania Creme spune, în programul său de parenting, că o astfel de atitudine nu duce la egocentrism, pentru că nu folosim superlativul, ci ne încurajăm copiii să fie într-un anumit mod. În tot acest proces trebuie să ținem cont de personalitatea lor.

→ Înlocuim etichetele negative cu fraze descriptive.

→ Oferim feedback constructiv.

→ Modelăm comportamentele pe care ne dorim să le vedem la copiii noștri. De exemplu: „Camera ta este cam dezordonată. Ai nevoie de ajutor să faci puțină ordine?”. Un „Ești un dezordonat!” nu ar fi ajutat copilul să remedieze problema.

→ Nu folosim etichetele pentru a ne justifica. De exemplu: „Este un copil timid/copil problemă!”. Aceste etichete sunt adesea puse de părinți pentru a justifica un comportament al copilului, cu intenția de a  „spăla” sau justifica o parte din responsabilitatea părintelui. Când ne întâlnim cu alți adulți, în magazin sau pe stradă, și copilul nu vrea să salute sau să vorbească, spunem că este timid, nu? De fapt, această etichetă are de-a face mai mult cu nevoile părintelui decât cu cele ale copilului. Noi avem nevoie să justificăm acest comportament care nu se încadrează în normele sociale ale celor mari. O soluție ar fi să ne coborâm la nivelul copilului și să îl întrebăm dacă poate saluta sau face cu mâna. Vrem să avem copii sociabili, însă nu ar trebui să ne simțim prost când ei nu se conformează standardelor sociale. Și acestea fac parte din procesul de învățare.

 

Sursă foto: Pixabay.com

 

Ce facem cu etichetele pozitive? Cum le abordăm? 

 

Le putem înlocui cu fraze descriptive. De exemplu,  etichete precum „deștept”,  „empatic” ori  „prietenos” se pot tranforma în fraze care descriu acțiunile copilului, tocmai pentru ca el să înțeleagă mai bine mesajul care nu poate fi transmis printr-o simplă etichetă, de exemplu,  „Ai fost foarte generos când ți-ai împărțit biscuiții cu băiatul din parc.”

Ne ajutăm copiii să vadă aceleași etichete și la alți copii. Aceasta este încă o idee care mi-a plăcut foarte mult, pe care am auzit-o tot de la Urania Cremene. Să ne încurajăm copiii să vadă diversitatea. De exemplu, legat de frumusețe, să încurajăm și alte tipuri de frumusețe. Copiii noștri să înțeleagă că nu suntem la fel, că frumusețea este relativă și că fiecare om este frumos în felul lui. De exemplu, să îi arăt fetei mele că nu doar blondele cu ochi albaștri sunt frumoase, ci și roșcatele cu ochi verzi, brunetele cu ochi negri, ș.a.m.d.

 

Cum îi descurajăm pe ceilalți să le pună copiilor noștri etichete?

 

Știm deja că există conflicte între generații sau chiar între oamenii din aceeași generație, viziuni și atitudini diferite. Eu aleg dialogul atunci când se poate, în special când vine vorba de cei din familie, și încerc să explic puțin ce abordare folosesc. Sunt dăți în care nu mă ajută nici energia și nici interlocutorul să mă lansez în explicații și atunci aleg să fiu pe cât de diplomată posibil. De exemplu, copilei mele i se spune deseori că este timidă. Nu vreau să aprob aceasă etichetă, așa că aleg să spun că nu este timidă, ci are nevoie de o perioadă de acomodare ca toți copiii. Până la urmă, timiditatea nu este ceva rău. Noi îi dăm o conotație negativă. Despre acest subiect am scris aici.

În funcție de circumstanțe, îmi întreb interlocutorul, de față cu copilul, de ce crede că al meu copil este timid. Cred că este important să ne ajutăm copiii să facă diferența între etichetă și un anumit comportament ori o atitudine ocazională. Astfel, vor înțelege că o atitudine singulară nu îi face să fie timizi, răi, agresivi, obraznici, etc.

Dacă ar fi să mă raportez la etichetele pozitive, adesea acestea, venite din partea unor terți, sunt ocazia de a scoate în evidență și alte calități ale copilului. De exemplu, dacă Xulescu îi spune fetiței mele că este frumoasă și are niște ochi superbi, eu confirm eticheta și adaug că, pe lângă frumusețe, fetița mea este și prietenoasă, amuzantă, etc. Cumva îi dau ei de înțeles că nu este doar frumoasă, că este mai mult decât atât.

 

Voi ce atitudine aveți în raport cu etichetele?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *