“Ești urâtă! Ești așa de urâtă!” – afirmația care mi-a umilit copilul

Publicat in 15 octombrie 2019
Photo by Arwan Sutanto on Unsplash

 

Am mers la grădiniță, la ședința cu părinții. După şedinţă, am luat puiul de om și am dat să plecăm spre casă, dar puiul voia în parc. Era târziu și parcul nu era o opțiune. Am încercat să îi explic, dar plânsul ei era mai puternic decât explicațiile mele. Și așa am ieșit pe poarta grădiniței, ea plângând și eu încercând să o consolez.

În fiecare marți, pe strada cu grădinița este piață volantă. Încercam să-mi organizez bagajele din mâini ca să pot lua copila în brațe când, din spate, din mijlocul pieţei, aud un domn strigându-i copilei mele:

“Ești urâtă! Ești așa de urâtă!”

Am înlemnit. M-am întors așa înlemnită cum eram. El rânjea. Oamenii aveau privirile ațintite spre noi. Și mi-am deschis gura în timp ce pe ochi lansam săgeți:

“Nu, nu-i deloc urâtă. E doar un copil care plânge și asta nu o face urâtă. Are dreptul să își exprime emoțiile așa cum știe ea mai bine. Cu asta, am încheiat subiectul. Punct! ”

Nu știu de ce am simțit nevoia să o spun pe aia cu încheierea subiectului și cu punctul, dar cert este că omului i-a pierit rânjetul. Nu știa probabil că există modul mama-leoaică. Lumea încă se uita ca la spectacol.

“Ăăă … da. Mă scuzați, doamnă! Mă scuzați!”

“Ce să fac cu scuzele? Gândiți înainte să deschideți gura, că de aia aveți minte, raţiune, nu?”

Nu bag mâna în foc că știa ce e aia rațiune, dar cred că va fi mult mai puțin tentat să-i mai spună vreunui copil că e urât ori că e urât atunci când plânge. Totuși, mă întreb dacă ar fi îndrăznit să zică ceva în cazul în care Antonia era cu tatăl ei, nu cu mine.

Omul avea 50+ de ani. Așa cum știa vorba asta cu “ce urâtă ești atunci când plângi”, cel mai probabil a auzit-o și pe cea care zice să nu vorbim neîntrebați. Ce bine era dacă tăcea și își vedea de lăzile lui cu legume. Intervenția lui cred că s-a dorit a fi bună (deşi nu avea niciun motiv să intervină), dar cuvintele i-au nenorocit-o și m-au băgat în modul de mama-leoaică de care vă ziceam, pentru că fix așa sunt atunci când simt că trebuie să îmi apăr puiul. O leoaică! Și da, trebuia ca ea să se simtă susținută, să simtă că nu e singură, că eu, mama ei, pilonul ei de siguranţă, o înţeleg. Iar prietena mea, împreună cu fetița ei, au completat gașca fetelor și au întărit partea cu susținerea.

Niciun copil pe lumea asta nu este urât. Nici atunci când plânge, nici atunci când râde. Niciun copil nu trebuie să simtă că plânsul îl urâțește. Plânsul este firesc. Nu înţeleg de ce pe unii îi deranjează atât de tare plânsul copiilor şi vor să-l oprească cu orice preţ. 

Plânsul este un mecanism natural prin care copiii se eliberează de stres şi de frustrări. Psihologii spun că plânsul are putere vindecătoare, terapeutică. Din păcate, mulţi oameni consideră plânsul doar o formă de manifestare a supărării sau un rezultat al stresului, nociv pentru copil. Din acest motiv, vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a opri plânsul copilului de la bun început, aşa cum ştiu ei mai bine, cu afirmaţii care nu aduc decât umilinţă, cu distragerea atenţiei prin diferite mijloace, etc.

Dacă îi negăm copilului emoţiile, dacă i le ignorăm, în mod automat, îi transmitem mesajul că ceea ce simte este greşit. Nu îl vom ajuta să îşi gestioneze emoţiile ori să le înţeleagă, dimpotrivă. Toate acestea nu le spun eu, ci psihologii, aşa că gândiţi-vă de 2 ori înainte să interveniţi atunci când vedeţi un copil plângând şi evaluaţi-vă mai bine metodele. Pentru o mai bună înţelegere a plânsului atât din partea adulţilor, cât şi a copiilor, vă recomand o carte despre care am vorbit deja pe blog, „De ce plângem?”.

După schimbul de replici cu audienţă garantată, ne-am cumpărat câteva mere şi am plecat spre casă, cu zâmbetul pe buze. Antonia s-a descărcat, eu nu m-am lăsat copleşită de situaţie şi ziua s-a terminat într-o notă pozitivă, fără să insistăm prea mult asupra celor întâmplate. Cunoscându-mi copila, ştiu că subiectul va reveni pe buzele ei în viitorul apropiat. Îl vom întâmpina aşa cum se cuvine.

 

Pe subiecte asemănătoare, am mai scris pe blog.

Despre plâns, crize de furie şi păreri necerute:

 

Despre cât de puternice sunt cuvintele pe care le folosim

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *