Eşti duşmanul propriul tău copil

Publicat in 6 iunie 2018

 

 

Ești dușmanul propriul tău copil de fiecare dată când …

 

îi dai o palmă la fund. Știu că o palmă la fund nu a omorât pe nimeni, dar nici nu a făcut pe nimeni să-i fie bine. Nu vei face decât să te eliberezi de frustrări și să îi pricinuiești copilului dureri fizice și sufletești. Dacă durerea fizică trece, durerea din suflet rămâne. Palma aia nu se uită. Ce mesaj îi transmiți copilului tău atunci când îl disciplinezi cu palma? Va crede că agresivitatea fizică este o metodă acceptabilă de rezolvare a problemelor. Când copilul va deveni agresiv, ce vei face? Îi vei trage încă o palmă?

 

îi spui că este incapabil, că nu e stare să facă un anumit lucru. Crezi că aceste cuvinte îl vor ambiționa să fie mai bun? Nu! Îi vor distruge orice urmă de încredere în sine. Îi vor tăia aripile.

 

îl minți. Nu îi spune și nu îi promite nimic dacă nu ești sigur că te poți ține de cuvânt. De ce să îi creezi speranțe ca apoi să i le nărui? Ce încredere ar putea să mai aibă în tine?

 

îi spui că lucrurile plămădite în imaginația lui nu există. Lucrurile imaginare joacă un rol foarte important în dezvoltarea copilului. Practic, atunci când cel mic își folosește imaginația în joacă, el creează noi situații, reguli și personaje, se pune în pielea lor, experimentează. Imaginația îl ajută pe copil să devină mai empatic, mai încrezător în sine, să-și dezvolte abilitățile sociale și intelectuale.

 

îi reproșezi lucrurile pe care i le-ai oferit. Dacă cineva îți oferă un cadou sau îți face o favoare, cum te-ai simți dacă ți le-ar cere înapoi? Exact asta simte și copilul tău, chiar mai mult decât atât, pentru că reproșul vine din partea omului care ar trebui să îl iubească, să-l ocrotească, să-l sprijine și să îi facă daruri în mod necondiționat.

 

îl mustrezi în public. Tu cum te-ai simți dacă părintele tău sau partenerul de viață te-ar critica în public? Ești adult, dar tot nu ți-ar fi bine. Stima ta de sine ar avea de suferit, dar probabil te-ar copleși și privirile celor din jur.

 

 

îi dictezi ce trebuie și ce nu trebuie să facă în viață. Copilul nu este o extensie a ta. Rolul de părinte nu îți justifică dorința de a controla tot ceea ce se întâmplă în viața copilului tău. Nu înseamnă că dacă ești părinte, ești atotștiutor. Lasă-l să aibă propriile lui experiențe, propriile lui greșeli. Nu îl priva de lecția învățării.

 

îl compari cu alții. Așa cum niciun adult nu este identic cu altul, așa nici copiii nu sunt trași la xerox. Au propriile ritmuri de dezvoltare, propriile sentimente, emoții și experiențe. De cele mai multe ori comparațiile sunt incorecte din start. Nu-i așa că majoritatea comparațiilor pe care le-ai făcut sau le-ai auzit se referau la punctele slabe ale unui copil puse în balanță cu punctele forte ale unui alt copil? În altă ordine de idei, când îți compari copilul, îi distrugi încrederea în sine și îi frânezi evoluția. Și încă ceva: oare suntem cu toții buni în toate în viața asta?

 

îl respingi.

 

te sacrifici pentru el. Nu este alegerea copilului să vină pe lume. Nu el decide în locul tău. Inevitabil, atunci când lucrurile pe care le faci le resimți ca sacrificii pentru binele copilului, undeva, la un moment dat frustrările tale vor ieși la suprafață. Îi vei reproșa. Tu devii un părinte nefericit, dar îi impui copilului să fie fericit și să se comporte după cum îi dictezi, în raport cu sacrificile pe care le-ai făcut. Vei crește un copil care, la maturitate, va pretinde să aibă parte de același tratament și din partea celorlalți, nu doar din partea ta. Ceilalți ar trebui să-i facă și să-i dreagă, pentru că i se cuvine. Asta va înțelege. Iubește-ți copilul, dar iubește-te și pe tine.

 

îl cumperi. Să știi că banii pot cumpăra momente scurte de fericire, dar nu vor fi niciodată baza unei relații sănătoase copil-părinte. De fiecare dată când îi spui „îți cumpăr x lucru dacă faci asta”, nu faci decât să îl condiționezi, să îl faci să se simtă incapabil, singur, neîncrezător în sine. Înainte de toate, copilul tău are nevoie de tine și de timp petrecut împreună. Zilele trecute îmi povestea o cunoștință despre un tată care îi duce copilului câte o jucărie în fiecare zi când ajunge acasă de la muncă. Este o formă de a compensa lipsa fizică, lipsa timpului împreună. Pe lângă faptul că această practică este costisitoare, care este mesajul pe care părintele îl transmite copilului? Ce se va întâmpla atunci când copilul se va plictisi de toate jucăriile primite?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Surse foto: Pixabay

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *