DIY: Fetru pe panglică (button snake)

Publicat in 24 martie 2017

În limba engleză se numeşte button snake. În limba română traducerea sună ciudat aşa că i-am zis fetru pe panglică. Este o jucărie pe care o puteţi face acasă pentru cei mici, colorată, foarte uşor de realizat şi inspirată din pedagogia Montessori. Este o activitate care face parte din viaţa practică şi îl ajută pe copil să înveţe să încheie şi să descheie nasturi şi nu numai. Vedeţi mai jos câteva dintre beneficiile acestei activităţi şi cum am realizat-o.

 

Beneficii: 

  • contribuie la dezvoltarea motricităţii fine
  • îi dezvoltă copilului capacitatea de a prinde lucrurile între degetul mare şi cel arătător, chiar şi cel mijlociu („the pincer grasp”). 
  • dezvoltă atenţia şi concentrarea
  • contribuie la dezvoltarea coordonării mână-ochi

 

 

Materiale: 

  • o bucată de panglică (a mea a avut aproximativ 40cm)
  • fetru (în funcţie de câte bucăţi doriţi să puneţi pe panglică)
  • un nasture
  • ac şi aţă
  • foarfecă

 

fetru pe panglica activitate

 

Prima dată m-am ocupat de bucăţile de fetru care urma să le pun pe panglică. Am tăiat vreo 20 de bucăţi de aproximativ 7x7cm. La un capăt al panglicii am cusut o bucată de fetru care are rol de opritor. Apoi, fiecare bucată de material am tăiat-o pe mijloc încât să încapă nasturele prin ea. La celălalt capăt al panglicii am cusut nasturele. Am ales un nasture de mărimea unui monede de 50 de bani.

Nimic complicat, nu :)?

 


fetru3

 

fetru pe panglica Montessori

 

 

Alte activităţi asemănătoare:

Puzzle magnetic pentru copii

Roata culorilor

Inimă de „cusut”

Curcubeu cu pom-pom-uri

Joc de asociere a imaginilor

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *