DIY: Cum puteţi confecţiona o oiţă pufoasă

Publicat in 12 aprilie 2019

 

Vreau să vă arăt oiţa pufoasă pe care am meşterit-o cu Antonia, acum câteva săptămâni. Adevărul este că nu am realizat-o cu gândul la sărbătorile de Paşte, ci mai degrabă cu intenţia de a petrece altfel de timp împreună. Cu ocazia asta, am vorbit despre reciclare şi despre cum ne putem confecţiona jucării, din materiale simple, cu un strop de creativitate şi încă unul de îndemânare.

 

 

Materiale necesare: 

  • o rolă de hârtie igienică (cartonul cilindric din mijlocul rolei, mai exact)
  • vată
  • 1 bucată de sârmă pluşată (maro, de preferinţă)
  • 2 ochi autoadezivi
  • 1/2 coală A4 din spumă albă sau carton alb
  • lipici
  • 1 marker/pix negru
  • foarfecă
  • pensulă (opţional)

 

 

Pasul 1

Începeţi prin a umple rola de hârtie cu vată. Astfel veţi fi siguri că oiţa voastră nu va avea porţiuni din corp fără blană. 🙂 Dacă aplicaţi vata doar pe rolă, nu şi înăuntrul ei, s-ar putea să rămână goluri.

 

Pasul 2

Eu am uns rola cu lipici şi am aplicat vată din loc în loc. De fapt, Antonia s-a oucpat singură de partea asta. Mai exact, am făcut nişte mingi mici din fâşiile de vată. Dacă ar fi să refac oiţa, cred că întâi i-aş lipi picioarele şi abia apoi i-aş confecţiona blana. După ce rola este îmbrăcată în vată, picioarele mi se par puţin mai greu de lipit. Voi faceţi aşa cum vi se pare mai simplu.

 

 

Pasul 3

Am desenat faţa oiţei pe coala din spumă şi am decupat-o. Dacă nu aveţi o coală din spumă albă, puteţi folosi hârtie cartonată. Apoi, i-am aplicat ochii şi i-am trasat gura şi urechile. I-am lipit faţa de una dintre extremităţile rolei din carton. Ar fi bine să ştiţi, de la început, unde vreţi să fie faţa oiţei.

 

Pasul 4

I-am confecţionat oiţei nişte blană şi pe cap/frunte. Apoi, am aplicat picioarele pe care le-am confecţionat din sârmă pluşată. Mai exact, tija de sârmă am tăiat-o în 4 bucăţi egale şi le-am lipit de corpul oiţei.

 

Nu e complicat, nu? 🙂

 

 

Sfatul meu este să nu vă jucaţi cu oiţa peste noapte, pentru ca lipiciul să se usuce. Tot pe acelaşi principiu, cu mai puţine materiale, puteţi confecţiona şi un nor pufos. Aveţi nevoie doar de rola din carton, vată şi lipici.

 

 

Alte idei de proiecte DIY de făcut cu cei mici: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *