De ce am ales să ne întoarcem în România?

Publicat in 14 noiembrie 2016

acasa

 

 

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu articolul ăsta. E ca şi cum mi-aş pune sufletul pe tapet când nici mie nu-mi vine încă să cred că planurile de întoarcere sunt ale noastre. Eu sunt plecată de 5 ani, iar al meu soţ de 15 dintre care ultimii 13 ani i-a petrecut în Luxemburg. Dacă era după mine, n-aş fi plecat din România, însă l-am cunoscut pe EL. Cum nicio o relaţie nu-i sănătoasă la distanţă, am hotărât să ne mutăm împreună în Luxemburg … pentru o vreme. N-am ştiut cât va fi dura vremea aia, dar aveam un plan pe câţiva ani. Nu ştiam pe câţi. Durata s-a măsurat în „până ar trebui să înceapă copilul şcoala”. Când măsuram timpul, copilul nu exista. A apărut după mai bine de 3 ani (ai mei) de locuit pe meleaguri luxemburgheze.

După ce s-a născut Antonia toate planurile s-au accelerat şi viaţa noastră a luat-o pe repede înainte. Niciodată nu mi-am dorit mai mult să plecăm. Aș minţi dacă aş spune că nu mi-am dorit lunar, poate chiar zilnic să îmi împachetez ultimii ani din viaţă, petrecuţi în „strălucitul Vest”, să-mi iau soţul şi copilul, să ne urcăm în maşină şi să nu ne mai oprim până la Cluj. Dar ar fi fost prea simplu şi, de când mă ştiu, lucrurile simple n-au fost pentru mine. Apoi, poate ar fi fost şi-un gram de inconştienţă.

A trecut timpul şi întoarcerea noastră nu mai suferă amânare. Atunci când am ştiut că planul e realizabil, am început să le dăm de veste apropiaţilor şi nu numai. S-au bucurat din suflet cei care an de an ne sugerau să ne întoarcem acasă, cei care ne duc dorul, cei care ne iubesc, cei care ne cunosc aşa cum suntem. Inevitabil ne-au tăiat entuziasmul cei pentru care România nu înseamnă mai nimic, cei pentru care familia are o altă însemnătate decât pentru noi. Ne-au știrbit entuziasmul, dar dorinţa şi elanul au rămas aceleaşi. Şi, totuşi, de ce lăsăm o viaţă confortabilă, un venit sigur, un sistem de sănătate foarte bine pus la punct şi toate celelalte avantaje pentru a ne întoarce în nesiguranţă, în corupţie, etc.?

Primul şi cel mai important motiv e familia. Nimic niciodată nu poate fi mai important, mai cald, mai primitor, mai plin de iubire. Nu mă văd crescându-mi copilul departe de bunici şi nici nu-i pot priva pe ei de nepoată. Trebuie să aibă rolul lor permanent în viața copilului şi nu doar de 2-3 ori pe an. Vorbesc la singular, însă soţul îmi împărtăşeşte viziunea. Părinţii noştri ne au doar pe noi. Dacă unul dintre ei ar fi bolnav, banii trimişi pentru ca cineva să aibă grijă de ei nu ne compensează prezenţa. Apoi, suntem conştienţi că sufletul lor se stinge câte puţin în fiecare zi, pentru că înaintează în vârstă singuri, fără noi. Şi noi la rândul nostru ne luptăm cu doruri mari şi lacrimi multe. Mi dor chiar şi de soţul meu. Stau cu el într-o casă, dar timpul nostru împreună e foarte limitat. N-avem sărbători (foarte rar) şi nici weekend-uri împreună. Decizia e luată şi cu gândul ca noi trei să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului. Este o vorbă care zice că prietenii ţi alegi, iar familia ţi-o dă Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu a fost generos cu noi pentru că avem o familie mare, frumoasă din care fac parte şi prietenii. Așa că e timpul să profităm de ea! Mereu îmi imaginez cât de frumos ar creşte Antonia alături de ceilalți copii din familie.

 

Banii nu sunt totul. Pe vremea când eram fără EL, mama îmi zicea că un teanc de bani nu mă va încălzi când mă voi pune în pat. Şi bine zicea! La fel nu mă încântă banii adunați într-un cont puși în balanţă cu lipsurile sufletești care se accentuează. În România nu vom pune la fel la ciorap, poate nu vom pune deloc, dar vom avea momente pe care nicio sumă nu le poate cumpăra.

Copiii cresc cu iubire înainte de orice. Un bebeluş are nevoie ca mama să-i fie zi de zi aproape măcar în primul an de viaţă. Bebeluşul nu poate înţelege că mama a plecat la muncă atunci când el avea 3 luni pentru ca lui să-i fie bine, să aibă bani pentru a-i asigura confortul. Lucrul acesta este valabil şi pentru copiii mai mari. Nu vreau ca Antonia să crească cu educatoarele de la creşă, deşi sunt nişte femei minunate. Nu vreau să fie cu un străin 8-10 ore pe zi. Nu vreau să îi spun că sâmbăta fugim la cumpărături, facem curăţenie, mâncare şi dupămasa mama se trânteşte în parc pe o bancă pentru că nu mai are energie. Nu vreau să crească într-un sistem în care totul este centrat pe bani, pe business, în care valorile umane pe care eu le ştiam de acasă sunt degradate sau chiar inexistente. Vreau să fie înconjurată de iubirea celor dragi în permanenţă, nu să o coplesșească și să o zăpăcească de vreo 2 ori pe an. Nu vreau să vină vremea în care nu va trage către bunici, către România şi va prefera să zică „Bonjour” în loc de „Bună ziua”.

Rozul din România se prăfuieşte atunci când ajungi în Vest. Din România, Vestul se vede atât de roz, de civilizat şi de frumos încât mulţi şi-ar face bagajele într-o clipită să trăiască în Raiul de pe pământ. Care Rai?! Raiul care se vede din România, la faţa locului dispare sau, în cel mai bun caz, se estompează. Plusuri şi minusuri sunt peste tot, dar depinde ce vrei în şi de la viaţă. Să nu credeţi că aici nu există corupţie sau că toată lumea te respectă pentru ceea ce eşti. Să nu vă imaginaţi că nu există discriminare. Să nu vă miraţi dacă vi se spune că şcoala nu-i chiar aşa cum ar trebui să fie şi nici specialiştii din sănătate nu-s cei mai buni.. Exemple am multe şi nu din auzite, ci trăite pe propria-mi piele (vă povestesc câteva altă dată). Tocmai despre asta este vorba, despre experiențe proprii. Îi încurajez pe toţi cei cu gânduri de emigrare, să o facă. Să nu judece pe nevăzute, din auzite, ci să-şi ia viaţa în mâini şi să trăiască experienţa expatului pe propria piele. Unii o pot percepe mai bună decât tot ce au trăit în România, alţii îşi vor face bagajele şi se vor întoarce, dar, mă repet, contează ce vrea fiecare de la viaţă. Noi simţim că trece viaţa pe lângă noi. Am luat decizia care acum este cea mai bună pentru noi și pentru sufletele noastre. Nu ştiu dacă ne va părea rău sau nu, dar ştiu că aş regreta dacă ar mai trece câţiva ani tot aici, fără să fac ceva pentru mine, pentru familia mea, pentru binele şi pentru fericirea noastră împreună.

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Sursa foto: Pixabay

Comments

  1. Vally a zis

    Felicitări! Suntem fix în aceeași situație! Ne-am întors pentru binele familiei noastre, al posibilității băiețelului sa petreacă timp cu bunicii, ptr tot ce reprezinta tara/ locuri dragi unde am crescut și copilărit…
    Doamne ajuta!

    • admin a zis

      Multumim! Prind bine povestile asemanatoare ?, dar risti sa te bombardez cu intrebari. Unde ati fost plecati? Cat timp ati stat si de cat timp v-ati intors in Ro? Cum e mutarea?

  2. adina a zis

    Buna, sa sti ca sunt in asentiment cu dorinta ta de a te întoarce acasă.Locuim de 5 ani in Germania dar confortul material nu înlocuiește chemarea gliei.Am doi cipii care se simt bine in Romania iar recent a murit mama fulgerător cu dorinta de a ma avea acasă.Deci da, noi o sa revenim acasă pentru ca acolo este sufletul fericit si familial linistită.

    • admin a zis

      Îmi pare nespus de rău pentru pierderea ta. Trebuie să fie cumplit de dureros. Mult succes să vă îndepliniţi planurile! Pe când estimaţi că vă repatriaţi :)?

  3. Andreea a zis

    Mult succes in tot ceea ce veti face !!
    Va dorim multa fericire si liniște alături de familie !
    Câteodată …m-as urca in mașina si doar la Campulung ( Muscel ) m-as opri.

  4. alina a zis

    eu am revenit in 2012 in Ro, am mai facut o scoala ( se pare ca inutila), iar acum, ca sunt insarcinata, fug din nou din tara. nu stiu pt cat timp, dar ma simt mai singura ca oricand aici.
    bine, situatia mea e diferita, sotul si-a schimbat si el domeniul de activitate si noul job il tine la departare de tara multe luni pe an, mama e in Spania de 14 ani…iar eu sunt singura pe lume aici…prietenii au viata lor, multi din ei au plecat care mai de care pe alte meleaguri..de aici si decizia mea de a fugi din nou din tara. nu ma retine absolut nimic aici, ba din contra, ma dispera totul.
    va doresc mult succes si sa fie cu noroc intoarcerea voastra acasa!

    • admin a zis

      Mulţumim :)!

      Da, ai dreptate! Situaţiile sunt diferite. Noi suntem sudaţi ca familie şi aici se includ şi prietenii apropiaţi.

  5. Alina a zis

    Sunt curioasa care e parerea ta acum, la aproape un an dupa… sper ca ai gasit in Romania/Cluj ceea ce doreai si ca pentru tine e o varianta mai buna.
    Personal, de cand avem copil, ne dorim mult mai mult sa plecam, pentru ca el sa traiasca intr-o societate mai orientata pe respect, sa aiba parte de mai multe lucruri bune si de mai mult timp cu noi…banii sunt ultimul lucru care ne intereseaza in aceasta decizie, iar familia e sigurul lucru care ne mai tine momentan aici.

    • admin a zis

      Alina, articolul a fost scris in noiembrie 2016, dar descrierea de pe Facebook este de astăzi. Plecăm între 11 şi 15 septembrie. Societatea perfectă nu cred că există nicăieri în lume. Pentru noi, timp mai mult cu noi înseamnă în România, nu aici. Revin cu impresii la ceva timp după mutare. 🙂

      • Alina a zis

        Da, am vazut dupa ce am scris comentariul, mult success cu mutarea si chiar sper sa fie asa cum va imaginati, astept cu nerabdare impresii dupa 4-6 luni.
        Momentele cu familia vor fi „priceless” si probabil la capitolul mancare sanatoasa si naturala Romania sta mai bine (sau cel putin mai accesibil) decat multe alta tari Europene), astea vor fi din start niste plusuri mari.
        Din ce zici despre timp, deduc ca o sa aveti un business al vostru sau ceva de genul, ca nu veti fi angajati (ca daca esti angajat, la capitolul timp liber e cel putin la fel de nasol in Romania ca si in alta tara)…mult success si cu asta si sa aveti o experienta mai buna cu birocratia romaneasca decat am avut noi si sa nu vi se ceara in prea multe locuri spaga/pile pentru a primi autorizatiile pentru care toate actele sunt in regula.
        In rest, cu traficul Floresti-Cluj sau cu lipsa infrastructurii de orice fel nu te obisnuiesti niciodata, si nici cu mizeria si mita pentru asistentele din spitalele de copii (eu tot sper sa se faca un spital pediatric privat in Cluj inainte sa ajunga piticul meu la majorat 🙁 )

        • admin a zis

          Revin cu impresii dupa 4-6 luni.

          Vom avea si ceva al nostru, iar eu ma voi angaja, cel mai probabil, pt o perioada. Apoi, in 2-3 ani planul este sa-mi deschid ceva al meu. De muncit se munceste indiferent daca esti angajat sau ai afacerea ta. Cea din urma iti da putin mai multa flexibilitate. In rest, ma consoleaza ideea ca fetita noastra nu va fi la cresa/gradi pana seara, pt ca avem bunicii aproape.

          Cat despre birocratie, campioni sunt si astia de aici, dar fara spaga. Asta este un aspect dificil de gestionat. Totusi, am inteles ca s-au redus considerabil in ultimele luni sau asa vorbesc cei care sunt in interior.

          Traficul il stiu. L-am testat in trecut. Nici aici nu scapi de el, desi exista infrastructura. Cat despre spitale, acolo e marea mea frica. Privatul ramane prima optiune, dar sper sa nu fie cazul.

  6. Oana a zis

    Multa bafta cu acomodarea acasa! Nu ma indoiesc ca o sa fie bine. Noi suntem plecati in Uk de 2 ani si un pic si speram ca anul viitor pe vremea asta ne luam drumul spre Cluj. La fel gandim si noi, vrem sa fim langa familie,sa ii vedem cum imbatranesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *