Dacă vrei să dăruieşti, fă-o din suflet. Nu judeca şi nu aştepta să primeşti nimic în schimb.

Publicat in 12 noiembrie 2019
Sursa foto: Pexels.com

 

Zilele trecute, am dat niște lucruri unei familii nevoiașe. Nu am făcut vreun gest ieșit din comun. Le-am dat niște lucruri pregătite să fie donate: haine, încălțăminte, cărți pentru copii și jucării. Inițiativa îi aparține unei prietene. Ea cunoaște familia asta de ceva vreme și a vrut să le ceară apropiaților ei să contribuie, dacă pot.

Familia asta nevoiașă este formată din 2 adulți și 7 copii. Să ne oprim aici. Tu la ce te gândești acum? Ce te întrebi/îți spui? “Cine i-a pus să facă 7 copii?” sau “Copiii nu au nicio vină”? Cele 2 opțiuni nu vi le adresez în mod întâmplător. Cei care au folosit în exprimarea lor prima variantă (și altele asemănătoare, dure şi categorice), au ales să nu ajute, deși statutul financiar le-ar fi permis să o facă. Cei care s-au exprimat asemănător cu opțiunea nr. 2 au ales să contribuie. Și aici intervine unul dintre principiile mele: când dăruiești o faci din suflet, fără să judeci, indiferent de cauza pe care o alegi. Știu că, de multe ori, e dificil să nu judeci, să nu pui întrebări, să nu vrei să găsești răspunsuri. Dar lumea asta are atâția judecați, atâția judecători, încât bunătatea complet gratuită devine o raritate.

Familia asta nevoiașă locuiește într-un sat îndepărtat, fără prea multe posibilități să muncească, dar încearcă să-și creeze oportunități, așa cum pot și știu ei mai bine. Copiii învață bine, cei care au vârsta de mers la școală. De ce 7 copii? Nu e foarte greu de ghicit. Cel mai probabil, o educație sexuală inexistentă și măsuri de protecție zero.

 

 

De-a lungul timpului, am ajutat, dar cred că aș fi putut să o fac mai mult. Ce știu sigur este că timpul, poate maturitatea dobândită și experiențele trăite, m-au ajutat să îmi bazez actele de caritate și dăruirea pe câteva principii.

♥ Să nu judec.

♥  Să nu umilesc. Nu dăruiesc haine deteriorate și jucării stricate pe principiul că beneficiarii oricum nu au nimic.

♥  Să o fac cu sufletul deschis, fără să aștept nimic în schimb. Uneori am așteptat un “mulțumesc”. Alteori, când l-am primit, mi s-a frânt sufletul și mai tare. Să fie primit și folositor darul. Să-și atingă scopul. Să aducă o licărire de fericire. Doar asta contează.

♥  Să nu mă implic în cauze în care nu cred.

♥  Să nu mă implic acolo unde este posibil să nu mă pot ține de cuvânt, să aleg cauza mânată de impuls ori de orice altceva. Dacă nu mă pot implica/dedica, aleg să spun pas. Nu mai vreau să fac compromisuri, pentru că risc să par neserioasă, să fiu dezamagită de mine și să dezamăgesc.

♥  Întotdeauna putem aduce o schimbare în bine în comunitatea noastră, dar trebuie să ne-o dorim. Și asta nu implică întotdeauna bani. Îmi place să cred că lumea ar fi un loc mai bun dacă fiecare dintre noi am face un bine omului mai puțin norocos de lângă noi.

Photo by Nina Strehl on Unsplash

♥  Pentru mine, a dărui este o nevoie înainte de orice altceva. Este modul prin care ajut, dar și modalitatea prin care îmi exprim recunoștința pentru ceea ce am și pentru ceea ce primesc. Fiecare faptă bună pe care o fac îmi aduce liniște și mulțumire în suflet. Asta e recompensa cea mai mare.

♥  Încerc să îi conving pe cei din jurul meu să dăruiască din puținul lor și nu îmi (mai) este rușine să o fac.

♥  Vorbesc online şi offline despre unele acțiuni la care iau parte, evenimente caritabile și cauze. Nu o fac cu scopul de a mă lăuda ori de a primi complimente de la cineva. O fac pentru că informația circulă din gură în gură, din share în share, de la om la om. Cu cât află mai mulți oameni, cu atât mai mulți generoși/voluntari se pot aduna. Şi asta nu poate decât să fie în beneficiul acelei cauze.

 

Să fim mai buni, mai prezenţi, mai atenţi la ce avem în jur!

 

O cauză în care cred este această și, dacă rezonați, vă îndemn să ajutați → singura policlinică fără plată din România (pentru oamenii nevoiași).

 

Pe aceeași temă: 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

 

 

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *