Cyberbullyingul și relațiile virtuale (Copiii și tehnologia digitală #7)

Publicat in 22 septembrie 2020
Sursa foto: Pexels

 

În articolul precedent, despre importanța conținutului digital la care sunt expuși copiii, am făcut o listă cu riscurile pe care le prezintă utilizarea device-urilor mobile, rețelele de socializare/internetul, televiziunea și jocurile video. Pe unele le-am dezbătut deja în articolele anterioare, iar despre unele voi scrie mai amănunțit în acest articol și în cele care vor urma.

Unul dintre riscurile majore la care sunt expuși copiii utilizatori de tehnologie digitală este cyberbullyingul, adică hărțuirea din spațiul virtual. Aceasta poate include mesaje, e-mailuri sau fotografii și poate duce la depresie, chiar și la sinucidere. Spre deosebire de bullying, care se petrecere în offline, cyberbullyingul are o victimă care nu se poate ascunde și un agresor care poate rămâne sub anonimat. Dacă bullyingul se petrecere într-un anumit spațiu, la școală, de exemplu, și într-un anumit interval de timp, victima hărțuirii virtuale este urmărită 24 de ore din 24, indiferent de locul în care se află.

Toți copiii și adolescenții care folosesc rețelele sociale, e-mailul sau SMS-urile se expun riscului de a fi hărțuiți în mediul virtual. Obiectivul părinților este să-și educe copiii să utilizeze responsabil aceste instrumente pe care le au la îndemână, cum să devină buni cetățeni digitali, cum să recunoască un comportament rău-voitor și cum să îl denunțe, să își înfrunte agresorii și să nu devină victime-spectatori ai hărțuirii. Bineînțeles, este important ca mediul de acasă să fie unul suficient de deschis, în care să primeze comunicarea, încât copiii să apeleze la părinți atunci când nu se simt bine pe internet.

Într-un studiu (din 2015) efectuat pe fete din SUA în vârstă de 12-13 ani, 1 din 3 au spus că interacțiunile de pe site-urile de socializare au fost, în mare parte, neplăcute. Cyberbullyingul dăunează imaginii de sine a copiilor noștri, dar îi și învață că cruzimea și răutatea sunt lucruri firești. 

 

Cum îi învățăm pe copii eticheta online și considerația față de ceilalți?

Primul meu gând merge către părinți, ei fiind cei care își pot ajuta copiii cu primele postări și fotografii, însă, și cred că sunteți de acord cu mine, sunt și părinți cărora nu le-ar strica să acumuleze niște informații despre etica pe internet și nu numai. Noi suntem primii care ar trebui să ne învățăm copiii că răutatea și cruzimea sunt inacceptabile indiferent de mediu, iar conflictele se pot rezolva în alte moduri. 

Pentru primele fotografii și texte publicate pe internet, psihiatrul Jodi Gold ne sfătuiește să îi încurajăm pe copii să își adreseze câteva întrebări simple:

     

  • „M-aș simți bine dacă altcineva ar posta o fotografie asemănătoare cu mine?” –  atunci când și-ar dori să posteze fotografia unui prieten, de exemplu.
  • „Aș vrea să vadă bunicii poza/mesajul acesta?”
  • „Are postarea/fotografia aceasta ceva stânjenitor?”
  • „Există șansa de răni pe cineva cu această fotografie/postare?”

La aceste întrebări simple, putem adăuga regula celor 5 minute care presupune să ne învățăm copiii să aștepte 5 minute înainte de a trimite un mesaj atunci când sunt furioși, au o atitudinea defensivă, ofensivă sau agresivă. De asemenea, nu este greșit ca pe rețelele de socializare să-i blocăm pe cei care ne hărțuiesc. Pe www.stopbullying.gov și UNICEF, de exemplu, găsiți mai multe informații și soluții legate de bullying și cyberbullying. 

Sursa foto: Pexels

Subliniez, din nou, că este important să știm ce fac copiii noștri pe internet, să fim noi, părinții, chibzuiți și atenți, să putem recunoaște semnele de depresie în cazul în care aceasta apare și să ne învățăm copiii să gestioneze conflictele într-un mod sănătos. Pentru a întări această idee, vreau să vă redau 2 cazuri extreme pe care le-am găsit în cartea lui Jodi Gold. 

 

Cazul 1: „Megan Meier era un copil de 13 ani care s-a împrietenit pe internet cu un băiat pe nume Josh. După ce a ajuns să aibă încredere în el, Josh a început să îi spună că nimănui de la școală nu îi plăcea de ea. Alți colegi din clasă au participat la un schimb de cuvinte cu ea în care s-au proferat insulte. Megan i-a cerut sprijin mamei, care s-a arătat total supărată. După o ceartă aprinsă cu mama, s-a dus la ea în cameră și s-a spânzurat. S-a dovedit că Josh era mama în vârstă de 47 de ani a unei prietene. Această mamă se înfuriase, deoarece Megan spusese lucruri răutăcioase despre fiica ei.”

 

Cazul 2: „În septembrie 2013, Rebecca Sedwick, în vârstă de 12 ani, s-a aruncat de pe o fabrică de ciment și a murit; fusese hărțuită în spațiul virtual. Guadalupe Shaw, o fată de 14 ani, fusese printre cei care o chinuiseră pe Rebecca. Postase că Rebecca ar trebui să bea înălbitor de rufe și să moară. După sinucidere, a postat: „Da, știu că am hărțuit-o pe Rebecca și că s-a omorât, dar @*&!%.”

 

Vă las pe voi să trageți concluziile. 

 

Câteva cifre deloc încurajatoare: 

  • 90% dintre copiii care au văzut hărțuiri pe rețelele sociale nu au întreprins nimic. 
  • Numai 1 din 10 copii le spun părinților că sunt hărțuiți. 
  • Fetele sunt de 2 ori mai predispuse să ajungă victime ale hărțuirii, în comparație cu băieții. 

 

 

Care sunt efectele agresiunii de tip cyberbullying?

  • scăderea performanței școlare și adesea evitarea școlii
  • copilul își pierde interesul pentru lucrurile care îi plac
  • izolare socială și retragere
  • schimbări de dispoziție (anxietate, iritabilitate, etc.)
  • coșmaruri
  • schimbare radicală în relația copilului cu tehnologia
  • dureri fizice (de cap, de stomac, etc.)
  • depresie
  • în cazuri extreme, cyberbullyingul poate duce la suicid

 

Studiile arată că efectele negative ale cyberbullyingului le resimt atât victimele, cât și agresorii. Dar de ce unii copii devin agresori? Răspunsul nu este unul universal valabil. Unii copii o fac pentru că sunt frustrați, furioși sau, pur și simplu, plictisiți. Alții o fac pentru că vor să își consolideze statutul social. Ce nu înțeleg agresorii este că cyberbullyingul nu oferă protecția anonimatului. Postările și fotografiile se pot șterge de pe dispozitivul original, însă ele nu dispar cu totul odată ce au fost publicate. Pe de cealaltă parte, victimele evită să le spună părinților că au devenit o țintă pentru că le este rușine și teamă să nu îi dezamăgească. De asemenea, părinții sunt adesea critici vis-a-vis de utilizarea tehnologiei și copiilor le este frică de pedepse în cazul în care le vor cere părinților ajutorul. 

 

Întrebările potrivite pentru a-i „descoase” pe copii

În cartea ei, „Părinți în era digitală”, Jodi Gold sugerează câteva întrebări care ne pot folosi ca punct de pornire în discuțiile cu copiii și care ne ajută să le înțelegem profilul digital, însă recomandarea clinicianului este să le adresăm cu discreție pentru a nu părea cicălitori și a ne determina copiii să se închidă în loc să comunice: 

  • Ce ți-a plăcut/nu ți-a plăcut astăzi la școală? 
  • A fost cineva rău cu tine pe internet/la școală? 
  • Se petrec multe drame sociale la școală și pe internet? 
  • În general, cum preferi să comunici cu prietenii (chat video, SMS, mesaje pe Facebook, etc.)? 
  • Faci parte dintr-o gașcă? Cum ți se par copiii din gașcă? Este un grup stresant sau pretențios în vreun fel? 

 

 

Un lucru important de știut pentru copii și părinți este faptul că există instrumente online anti-bullying pentru copii și tineri. Le găsiți aici, pe pagina UNICEF România. 

 

 

 

Puteți citi și articolele precedente din seria „Copiii și tehnologia digitală”:

 

 

 

 

Surse consultate pentru scrierea acestui articol: 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *