Cum poţi să faci economii şi să reduci risipa alimentară

Publicat in 28 iunie 2017

risipa alimentara

Într-un articol anterior am scris câteva idei de economisire a banilor, unele care mi s-au părut bune de aplicat şi câteva pe care le aplicăm şi noi. În acelaşi articol v-am spus că voi scrie mai multe despre cum putem face economii cu mâncarea, implicit să economisim bani şi să reducem risipa alimentară.

 

Risipa alimentară

 

Risipa alimentară se referă  la alimentele care există sau sunt produse pentru consumul uman, pe care le aruncăm, indiferent că este vorba de mâncare gătită sau de materie primă. În ţările dezvoltate oamenii risipesc mai multă mâncare, pe când în ţările sărace aceasta este preţuită mult mai mult. Conform Food Waste România, la nivelul consumatorilor, 24% din cantitatea de deşeuri o reprezintă mâncarea gătită, 22% fructe, 21% legume, 20% produse de panificaţie, 11% produse lactate, 1% produse din carne şi 1% alte alimente. Un român aruncă anual 130 de kilograme de mâncare! Enorm! Cifrele reflectă un comportament adesea dezorganizat: cumpărăm şi gătim mai mult decât mâncăm, nu ne verificăm frigiderul şi/sau cămara înainte de a merge la cumpărături şi nu depozităm corect produsele alimentare.

Într-un articol recent, Carmen Radu, blogger, mamă pasionată de nutriţie şi sport, cu cursuri absolvite în domeniu (puteţi citi mai multe la ea pe blog), vorbeşte despre risipa alimentară şi despre platforma FoodCare, o platformă de implicare socială care încurajează comportamentul responsabil faţă de resursele alimentare.

 

Idei de economisire a mâncării

 

Fă-ţi inventarulVerifică ce alimente ai în dulap, în cămară, în frigider şi în congelator. Foloseşte ce ai înainte să mergi la cumpărături sau măcar verifică-le termenul de valabilitate încât să ştii ce ai în casă, ce poţi consuma şi în ce interval.

Nu pleca la cumpărături fără listă. Verifică ce ai în frigider sau în cămară şi, înainte de a merge la cumpărături, fă-ţi o listă cu alimentele de care ai nevoie. Altfel, rişti să cumperi mai multe alimente decât consumi. Ar fi bine să şi mănânci înainte să intri în magazin. Atunci când fac cumpărături cu burta goală, mereu mă iau toate poftele de dulce, de sărat, şi am tendinţa să cumpăr mai mult. Un lucru greşit atât pentru buget, cât şi pentru risipa alimentară, dar mai ales pentru siluetă :).

Impuneţi o regulă pe care ştii că poţi să o respecţi: pe lângă lista de cumpărături, acordă-ţi un maxim de încă 3 produse. Astfel, dacă vrei neapărat să mănânci banane şi nu le ai trecute pe listă, ţi le acorzi din „fondul de rezervă”.

Nu cumpăra produse doar pentru că sunt la promoţie, ci asigură-te că ai nevoie de ele, că le vei consuma în termenul înscris pe ambalaj.

organizare

Depozitează corect alimentele. Când ai ajuns acasă cu cumpărăturile, depozitează-le în funcţie de importanţă. Aici se includ produsele congelate şi cele care necesită să fie refrigerate într-un timp scurt. Se recomandă ca orice aliment care prezintă un risc sau a fost deja refrigerat să ajungă în frigider în următoarele 2 ore după cumpărare. În momentul depozitării, pune produsele mai vechi în faţă sau pe cele care au un termen de valabilitate scurt. La noi dă roade această metodă.

Ştiai că merele emană etilenă, un gaz care accelerează coacerea altor fructe? Ideal ar fi să le depozitezi separat. Poate nu ştiai nici că temperatura ideală de păstrare a castraveţilor este de 15 grade. Sau ştiai că iaurtul se poate consuma şi după termenul de valabilitate înscris pe ambalaj? Bineînţeles, trebuie să îl guşti şi să îl miroşi înainte de a-l consuma şi să te asiguri că nu are capacul bombat.

Ştiai că nu poţi congela alimentele pe o perioadă nedeterminată? Aici găseşti o listă cu duratele de refrigerare şi de congelare ale alimentelor. Atunci când alegi să congelezi alimentele, foloseşte etichete pe care să scrii data congelării. Astfel, vei putea ţine o evidenţă clară a alimentelor pe care le ai în congelator. Pentru conservarea calităţilor nutritive, unele alimente necesită să fie opărite înainte de congelare. Găseşti aici câteva exemple.

Pentru siguranţa ta alimentară este foarte important şi cum decongelezi alimentele. Un aliment decongelat trebuie consumat cât mai repede posibil pentru că bacteriile revin la viaţă. Nu decongela niciodata alimentele în mediul ambiant! Suprafaţa exterioară a alimentului, care se decongelează prima, este expusă prea mult timp unor temperaturi propice proliferării bacteriilor.

Găteşte. Gătitul îţi poate aduce mai multe avantaje decât dezavantaje, dar depinde din ce unghi alegi să priveşti lucrurile. În primul rând, gătitul îţi permite să economiseşti bani. Poţi încropi meniul pentru 1-2 zile cu banii pe care îi dai pe o masă la restaurant. Mie îmi place să ştiu ce mănânc. Într-un restaurant nimeni nu-mi poate garanta prospeţimea şi calitatea alimentelor.

Dacă alegi să găteşti, porţionează corect. Nu umple farfuriile până la refuz, ci pune porţii mici şi mai adaugă mâncare dacă este nevoie. Vei spune că poţi pune mâncarea din farfurie în oală în cazul în care nu-ţi termini porţia. Greşit! Mâncarea intră în contact cu saliva. Enzimele prezente în salivă continuă să descompună substanţele din mâncare şi, în cele din urmă, să o altereze.

 

portie

 

Reciclează. Dacă la cina ai făcut o friptură şi ţi-au mai rămas câteva bucăţi de carne, le poţi include în salata pe care o vei servi mâine la prânz sau într-o tocăniţă cu legume. Salatele cred că rămân cel mai bun mod de a recicla mâncarea.

Fă-ţi un meniu săptămânal. Schiţarea unui meniu săptămânal te poate ajuta să fii mai organizat, să economiseşti mai mult, să risipeşti mai puţină mâncare şi să mănânci mai echilibrat. Din proprie experienţă, vă spun că un meniu săptămânal scris mă ajută să ţin o evidenţă a consumului de proteine animale, vegetale, carbohidraţilor, etc. Paşii sunt aproximativ aceiaşi ca cei enunţaţi până acum: verifici ce ai în casă, incluzi materia primă pe care o ai în meniul săptămânal, faci o listă cu ce îţi lipseşte şi mergi la cumpărături. Nu pare complicat, nu?

Nu reuşesc să fac un meniu săptămânal cap-coadă, însă încerc să fac un plan alimentar pe 1-2 zile încât să ştiu ce trebuie să folosesc sau să cumpăr. În schimb, fac întotdeauna un plan alimentar când avem musafiri ori de sărbători. Îmi notez ce vreau să gătesc, scot reţetele şi îmi fac o listă cu ce am nevoie să cumpăr. De exemplu, aici găsiţi meniul pe care l-am avut de Paşti.

Pregăteşte-ţi prânzul de acasă. Câţi dintre voi mergeţi la muncă cu prânzul pregătit de acasă? Cred că prea puţini. În ultimele mele luni de muncă, am testat această metodă … cu succes. Mâncam mai sănătos, mai diversificat şi la finalul zilei rămâneam cu mai mulţi bani în portofel. Să ştiţi că nu e complicat să vă pregătiţi seara câteva cuburi de feta, o mână de seminţe, o salată verde, câteva roşii cherry şi vreo 3 fâşii de ardei gras. V-aş zice că o salată de quinoa cu legume e la fel de uşor de făcut, doar că quinoa trebuie hidratată şi fiartă. Prea mult de muncă? Atunci omiteţi etapa hidratării şi pregătiţi-vă o salată cu bulgur. Adăugaţi şi nişte turmeric pentru că e gustos şi sănătos ;).

5 idei pentru prânzul servit la muncă:

Salată cu cartofi dulci

Salată de quinoa

Chiftele din carne de vită la cuptor + o salată de crudităţi

Paste cu ciuperci şi dovlecei

Clafoutis cu legume şi mascarpone

 

Voi cum gestionaţi risipa alimentară? Ce metode aţi testat pentru a economisi din bugetul pentru mâncare? 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

Sursa foto (1, 2, 3): Pexels

Comentarii

  1. a zis

    Am avut o buna perioada in care imi luam pranzul de acasa. Chiar se simtea la sfarsit de luna :). Incerc si eu sa ma educ cat pot in sensul economisirii si reducerii risipei alimentare. Uneori imi da cu virgula, insa. Mai am de lucru 🙂

    • admin a zis

      După naşterea Antoniei, cred că am devenit mai conştientă de ceea ce am în jur, de cum mănânc, ce mănânc şi implicit de risipa pe care o făceam. Acum sunt mai atentă decât am fost, dar tot mi se întâmplă să-mi expire câte un iaurt în frigider ori să nu termin o cutie de ricotta.

  2. a zis

    Acum vreo 2 ani am schimbat frigiderul, pentru ca in cel vechi se strica mancarea gatita in maxim 3 zile. Si daca am facut schimbarea, am zis sa iau unul cat mai modern, ca nu il schimbi la fiecare 3 ani. Ultimul il aveam de 10 ani. Am ramas uimita cat de bine imi rezista acum alimentele. Mai mult, in carte erau prezentate „zonele” din frigider in care trebuie sa depozitezi anumite alimente, ca sa reziste mai mult.
    Asta a fost primul pas spre reducerea risipei: un frigider bun, in care sa reziste mai bine alimentele.

  3. a zis

    Uau ce-mi place articolul. Fur niște idei. Bine? Cel puțin cea cu 3 alimente în plus fata de lista e super. Apropo de meniul săptămânal, eu obișnuiesc să-mi fac meniul pe 2 saptamani (și din considerente financiare) și deși ma mai abat de la el, vad exact ce grupe alimentare folosesc astfel încât sa avem un meniu cat mai variat. Pe lângă asta reduc asa risipa foarte tare. Și nu mă stresez ca nu știu ce să cumpăr.

    • admin a zis

      Merci :)! Fură liniştită că de aia e scris ;).

      Eu încă nu mă pot ţine de un meniul săptămânal. Poate voi reuşi după ce terminăm cu nebunia, după ce ne mutăm şi se aşezăm la casa noastră.

  4. Manuela a zis

    Am aruncat multa mancare gatita pt ca se invechea, era prea multa sau ne plictiseam de ea. Am descoperit insa că se pot congela cateva portii din mâncarea gatita, astfel eviti sa o mananci veche, ai libertatea sa variezi meniul (daca nu ai apucat sa faci planul pe o săptămână) si in plus ai si o portie de mancare sanatoasa pentru zilele când nu ai chef sau timp de gatit.

  5. Andrei B a zis

    Foarte bune ponturile. In special cele ce tin de lista de cumparaturi si de reduceri. Nu stiu cum, dar de fiecare data cand mergem la supermaket sa luam cate ceva, facem noi cumva si ajungem la casa cu cosul plin :). Daca profitam de reducerile de sezon, putem pune deoparte chiar si 25 – 30 % din banii pe care i-am plati daca am achizitiona aceleasi produse la pret intreg. Am mai gasit cateva sfaturi utile aici, https://financer.com/ro/economii/200-sfaturi-despre-economii/, pentru cei interesati.

    • Stoian Victor a zis

      Asa e. Daca am avea grija atunci cand mergem la cumparaturi la ce punem in cos, am putea economisi sume frumusele la final de zi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *