Copiii învață din ceea ce văd

Publicat in 22 octombrie 2019

 

Vi s-a întâmplat vreodată ca cel mic să fie “oglinda” voastră, să imite gesturi sau replici pentru care nu sunteți tocmai mândri? Să vă vedeți pe voi în miniatură? Vrem sau nu să acceptăm, le suntem modele copiilor noștri. Ei învață prin imitare, dar și prin tratamentul pe care îl primesc, cu care cresc. Cine sunt primii oameni pe care îi imită copiii? Cei care îi cresc. Pe noi, părinții.

Sună a clișeu, dar vreau să fiu cea mai bună versiune a mea. Asta nu înseamnă să fiu perfectă. Vreau să fiu mai bună pentru mine, dar și pentru puiul de om care, inevitabil, mă copiază în fiecare zi.

 

Ce fel de copii, viitori adulţi, ne dorim să creștem?

 

Un copil iubit, va fi un adult iubitor.

Un copil tratat cu respect, va fi respectuos la rândul lui.

Un copil pe care îl învăţăm ce înseamnă asumarea, va fi un adult corect cu cei din jurul lui.

Un copil care este ascultat, va deveni un bun ascultător în viitor.

Un copil căruia i se dă posibilitatea să aleagă, va fi un adult responsabil.

Un copil pe care-l tratăm cu bunătate, va şti ce înseamnă să fii un bun prieten.

Un copil care învaţă ce înseamnă toleranţa, va şti să îi accepte pe cei din jurul său cu diferenţele pe care aceştia le au.

Un copil încurajat, va fi un adult încrezător.

Un copil care învaţă ce este acceptarea, va şti să iubească sincer.

Un copil crescut cu principiile onestităţii, va şti ce înseamnă corectitudinea şi adevărul.

Un copil crescut cu siguranţă, va şti să aibă încredere în el şi în cei din jur.

Un copil învăţat să se bucure de cele mai neînsemnate lucruri, va fi adultul care va găsi sens şi bucurie în tot ceea ce îl înconjoară.

Un copil criticat, va învăţa să judece şi să-i condamne pe cei din jurul său.

Un copil crescut de oameni care nu respectă regulile, le va înfrânge şi el la rândul lui.

Un copil ameninţat cu abandonul, va creşte nesigur pe sine.

Un copil obişnuit să fie tratat cu milă, va învăţa să-şi plângă de milă.

Un copil crescut într-un mediu cu ură şi gelozie, va deveni, cel mai probabil, adultul invidios de mâine.

Un copil asupra căruia proiectăm nenumărate frici, va fi lipsit de curaj.

Un copil crescut într-un mediu violent, va fi agresorul sau victima de mâine. Şi niciun părinte nu-şi doreşte asta pentru copilul lui.

 

Cred cu tărie că educaţia de acasă, din primii ani de viaţă, cei premergători şcolii, sunt cruciali în dezvoltarea copilului. Ştiu că nu există reţete universal valabile. Ştiu că facem cu toţii greşeli, dar (aproape) niciuna nu este iremediabilă. În cea mai mare parte, noi suntem motoarele educaţiei şi dezvoltării copiilor noştri. Noi suntem modelele lor, frânghiile de care se pot agăţa, pilonii de care se pot sprijini, sfătuitorii la care pot apela oricând, coconul de care au nevoie în momentele grele ori sacul de box atunci când au nevoie să se descarce. Comportamentele noastre din momentele bune sau mai puţin bune vor tinde să şi le însuşească.

Pentru a ne modela copiii, trebuie să ne modelăm pe noi, să ne ştim plusurile şi minusurile, să ne recunoaştem greşelile, să ne ameliorăm acolo unde ştim că nu excelăm şi să profităm de punctele noastre forte. Nu suntem perfecţi şi e absolut ok să nu fim. Nu cred că perfecţiunea trebuie să fie un scop în sine, dar îmbunătăţirea omului de astăzi poate fi un obiectiv pentru ziua de mâine.

 

 

 

 Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *