Ce sarcini casnice poate avea un copil de 2 ani?

Publicat in 13 iulie 2017

sarcini copii

Părinţilor moderni li se reproşează adesea că sunt mult prea protectivi cu copiii, că îi cresc într-un glob de cristal şi nu îi încurajează să fie independenţi. Eu evit generalizările aşa că nu mă pot raporta la părinţii moderni în general, dar pot face referire la situaţia noastră, la modul în care noi am ales să ne creştem copilul.

Noi am ales să fim părinţi autoritativi, concept pe care îl găsiţi în cartea Laurei Markham, „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi„, adică îi oferim copilului nostru iubire şi înţelegere, avem aşteptări adecvate vârstei, suntem implicaţi, oferindu-i fetiţei noastre tot sprijinul nostru în ceea ce face. Scopul nostru nu este să ne controlăm copilul, ci să comunicăm cu el, să găsim soluţii împreună şi să îi cedăm ei controlul de câte ori este posibil. Ne dorim să creştem un copil (viitor adult) fericit, cu încredere în el, responsabil, respectuos şi autonom. Practic, Laura Markham defineşte acest stil de parenting ca fiind unul empatic cu limite.

În mod natural, la vârsta de doi ani copilul vrea să fie independent şi să facă anumite lucruri singur, fără ajutor. De exemplu, Antonia vrea să-şi ia singură pantofii şi pantalonii. Uneori are nevoie de ajutor. Îi spun că sunt acolo şi dacă nu se descurcă, poate să mi-l ceară oricând. Îmi răspunde adesea cu „Nu! Ania!”, care se traduce prin „Nu vreau! Antonia poate şi singură”. O încurajez şi am răbdare chiar dacă ne grăbim să ajungem undeva la o oră fixă. Până la urmă, ea nu are noţiunea timpului foarte clară şi nu înţelege de ce ne grăbim. Eu sunt datoare să programez lucrurile în aşa fel încât să ne ajungă timpul.

La această vârstă, copilul înţelege ceea ce i se spune şi are capacitatea de a îndeplini diferite sarcini. Dacă pentru noi sarcinile casnice sunt o corvoadă, pentru copiii ele sunt un mod de a învăţa, de a descoperi lucruri noi şi de a se simţi o parte importantă din familie. Unii ar spune că cei mici trebuie să se joace, nu să şteargă praful. Eu vă întreb: există o vârstă ideală la care ar trebui să învăţăm să ştergem praful sau să dăm cu mopul ori să ne punem hainele în dulap?! Maria Montessori considera că treburile casnice ar trebui să facă parte din educaţia copilului, că îl pregătesc pentru viaţă şi îl învaţă ce este disciplina.

Vă spun din proprie experienţă că Antonia este extrem de fericită dacă primeşte o cârpă cu care să ştergă sau dacă îi dau o măturică să măture prin casă. De multe ori le ia singură şi se apucă de făcut treabă prin casă. Chiar dacă „trebăluiala” este o joacă, ea se bucură să mă ajute, să facă ceea ce fac eu, să facem treabă împreună. Dacă i-aş refuza aceste lucruri, ea ar înţelege că nu este capabilă şi i-aş submina încrederea în sine. Va înţelege că ea nu poate, dar rezolvă mama treaba. Mai târziu cred că sarcinile casnice se vor deprinde mult mai greu.

Din punctul meu de vedere, copiii trebuie responsabilizaţi de la vârste fragede. Bineînţeles, sarcinile trebuie să fie în acord cu puterile lor. Ei trebuie să înţeleagă că toţi membrii familiei colaboarează pentru bunul mers al casei şi că fiecare trebuie să îşi aducă aportul. Consider că astfel îşi vor dezvolta mai uşor şi mai repede capacitatea de a-şi asuma răspunderea pentru propriile lor acţiuni.

Copiii care se simt mai independenţi şi mai responsabili de sine vor simţi mai puţin nevoia de a se revolta şi obiecta. Îşi vor asuma responsabilităţi de timpuriu. (Laura Markham, „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”)

Când şi cum îmi ajut copilul? 

Nu îi sar în ajutor imediat. O las să văd cum se descurcă în ceea ce face. Îi propun ajutorul dacă cred că are dificultăţi în a face/obţine ceea ce îşi doreşte, dar nu mi-l impun. O las pe ea să decidă. Practic, îi dau şansa să găsească singură o soluţie şi să o aplice. Îi dau încrederea de care are nevoie, că poată să reuşească singură, dar nu refuz să intervin atunci când situaţia o depăşeşte, indiferent dacă i-a găsit sau nu o rezolvare în trecut. De exemplu, dacă ieri a reuşit să se încalţe singură şi astăzi nu-i mai iese, nu îi spun că ieri a putut şi trebuie să poată şi astăzi, ci, aşa cum am mai zis, îi propun ajutorul meu. Poate are o zi proastă.

Pe măsură ce creşte, încerc să o implic în lucruri noi. În primul rând, o văd dornică să încerce să facă lucruri pe care nu le făcea înainte. De exemplu, vrea să ducă farfuriile de la masa din sufragerie în bucătărie. O las ştiind că există riscul să le spargă. S-a întâmplat să spargă o farfurie, a văzut ce se întâmplă şi a învăţat să fie mai atentă atunci când le mânuieşte.

Sarcini potrivite unui copil de 2 ani

  • pune jucăriile la locul lor – ştie foarte bine locul fiecărei jucării. Ştie că punem la loc fiecare jucărie după ce nu ne mai jucăm cu ea. Astfel, avem loc pentru următoarea. În fiecare seară strângem jucăriile împreună.
  • pune cărţile pe raft (într-un sertar în cazul nostru).
  • pune rufele murdare în coş.
  • întindem/strângem rufele împreună – scutură şi ea hainele şi mi le dă să le pun la uscat. Îmi aduce şi cleme să le prind. Când adun rufele uscate, eu le iau de pe sfoară şi o rog pe ea să le pună în coş.
  • pune vasele în dulap – de cele mai multe ori, sortează şi pune în sertar tacâmurile curate, cu excepţia cuţitelor cu lamă ascuţită.
  • pune produsele pe bandă la cumpărături – de fiecare dată când mergem la cumpărături îi spun că am nevoie de ajutorul ei. O rog să rămână în coş încât să îi pot da produsele. La casă o rog să le aşeze împreună cu mine pe bandă.
  • pune pantofii la loc – când ajungem acasă ştie că trebuie să se oprească în hol, să se aşeze, să se descalţe şi să îşi pună pantofii la locul lor. În dulapul pentru pantofi raftul de jos este al ei încât să aibă acces singură la încălţări.
  • pune/strânge masa – este foarte dornică să ajute cu pusul/strânsul mesei. Ştie unde sunt protecţiile pentru faţa de masă, le ia şi le aşează singură. Duce tacâmurile la masă şi îşi duce farfuria la bucătărie după ce a terminat de mâncat.
  • aruncă la gunoi – îşi aruncă singură la gunoi scutecul, şerveţelul sau orice alt obiect ar fi de aruncat. Într-o vreme era neapărat să îi dăm să arunce câte ceva aşa că păstram plicurile de la facturi încât să aibă de lucru.
  • şterge după ea – de multe ori o pasionează apa cum curge … cea din pahar. Îi explic că apa nu o turnăm pe jos şi o rog să ştergem împreună. Pe caloriferul din bucătărie am mereu două cârpe la îndemână.
  • împachetează – când am haine de pus la loc, îi dau şi ei să plieze lavete sau prosoape mici.
  • şterge praful – cred că e activitatea ei preferată. Şi o face bine :).

 

Vă invit pe voi să completaţi lista.

 

sarcini casnice copii

 

Cum recompensăm copilul care face treabă în casă?

Poate că veţi fi tentaţi să vă recompensaţi copilul atunci când participă la treburile casnice. Indiferent că îi daţi ceva dulce, bani sau buline, tot recompensă se numeşte. Dacă optaţi pentru recompensarea treburilor casnice, copilul poate decide la un moment dat să nu le mai facă, fie pentru că a obţinut ce a vrut, fie că s-a plictisit de recompensa oferită. Laura Markham spune că cei mici ar trebui să ajute în casă în măsura în care pot. Cercetările arată că micuţii implicaţi în treburile casnice devin mai săritori, mai dornici să ajute în general. Tot ea spune că ajutorul oferit în casă trebuie separat de bani sau de orice altă recompensă pentru că sunt îndatoriri fireşti pentru care nimeni nu este recompensat. Pe de altă parte, treburile casnice nu trebuie transformate nici în pedepse. Copilul trebuie să înveţe să le acorde importanţă, nu să îi fie teamă de ele. În mod ideal, pedepsele nu ar trebui să existe. Puteţi citi aici de ce.

 

la cumparaturi cu copilul

Are şi altă ocupaţie în timp ce eu mă decid ce să iau de pe raft :).

 

 

De la ce vârstă credeţi că este potrivit să ne responsabilizăm copiii, să le permitem să îndeplinească sarcini casnice?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii

  1. Mihaela a zis

    Perioada asta ”eu pot” e preferata mea! Pe lista noastra ar mai fi asa: sa spele cabina de dus dupa ce ne-am spalat, sa bage rufele in masina de spalat (desi mai avem de lucrat la sortarea pe culori), pune aspiratorul de mana (dupa ce face putina mizerie inainte). Intr-o zi a mancat si scame, asa de mult ii place sa faca curat :))

    • admin a zis

      Tare faza cu mâncatul de scame. Şi mie mi tare dragă când o văd ca o albinuţă. Noi cabină de duş nu avem, am maşină de rufe cu capac, deci nu ajunge şi de apriratorul de mână fuge :))

    • admin a zis

      Mi-am dat o idee bună cu spălatul vaselor, deşi la noi cam toate merg în maşina de vase. Mă topesc când o văd şi pe a mea ca o albinuţă şi cât se implică în ceea ce face.

  2. a zis

    Exact asa a fost si fiica mea de pe la aceeasi varsta. Ma ajuta si era foarte incantata sa se faca utila! Insa, de cand s-a domnisorit, e mai comoda. Nu stiu unde a disparut fetita aia dornica sa ma ajute… ca in locul ei a aparut o adolescenta mofturoasa! 🙂

  3. a zis

    O mica gospodina! Si baietelului meu ii place sa ne ajute, si mereu il lasam. De exemplu cand mergem la cumparaturi, ii pun si lui ceva usor intr-o sacosa. Este foarte incantat sa care si el ceva.

    • admin a zis

      A mea vrea şi ea poşetă şi să se dea cu parfum. Deci, pe lângă ajutor şi treburile casnice, există şi partea feminină. Să o vezi cum se demachiază seara :))

  4. a zis

    Excelentă viziune. Și noi avem principii foarte asemănătoare. Altora li se pare SF de exemplu ca la 5 ani copilul să își strângă jucăriile… Probabil că este vorba și de educația adultului, de puterea exemplului, ocrotirea excesivă și neimplicarea în nicio activitate casnică sub motivul că e mic și are nevoie doar de joacă îi pot transforma în adolescenți / tineri / adulți cu reale probleme de integrare. Bineînteles că „sarcinile” trebuie dozate conform vârstei.

    • admin a zis

      Mulţumim :)!

      Ştiu ce zici cu SF-ul pentru că şi noi avem cunoscuţi care se miră că Antonia îşi pune pantofii la loc, îşi duce farfurie la bucătărie ori şterge dacă face mizerie. Da, cred că este vorba şi de exemplu, şi de implicarea şi de ghidarea pe care adultul le oferă copilului. Mereu am zis că educaţia începe de când se naşte copilul (oarecum), nu din adolescenţă. Atunci e cam târziu.

  5. a zis

    Noi sortam vesela după ce o scoatem din mașina de spălat. Știe deja unde trebuie fiecare, mai ales ca sertarul cu linguri e la nivelul lui. ?

  6. Alina a zis

    La fel e si pitica mea,o furnicuta cu toate vrea sa ma ajute. Cel mai amuzant e cand se opreste din treaba ei sa aranjeze covorul deranjat la baie, sa arunce resturile la cos si de mare ajutor imi este cand aranjam cumparaturile. Dar cel mai mult prefera sa spele vasele si sa se implice cand facem mancare pentru tata. In sensul asta isi muta scaunul dintr-un loc in altul in bucatarie.

    • admin a zis

      Draga de ea! Ziceai de aranjatul covorului. Şi Antonia face asta. Aranjează lucrurile în urma ei. Mă topesc când o văd :)!

  7. Olga a zis

    Fetita mea de 1 an și 10 luni face toate activitățile enumerate, la care aș mai adăuga periatul covoarelor, îi place să pună mâncare în farfurii pt toți cei prezenți la masă: bunei, tata, mama, să adauge legumele tăiate în supa pe care o gătim, să spargă ouăle pt omleta, să pună produsele la loc în frigider sau să îmi dea ceva din frigider, orice o rog să îmi aducă este însoțit de „ptim” adică poftim. Maturat prin casă fiindcă îi este frică de aspirator. Copiii într-adevăr ne imită de aceea trebuie să facem tot posibilul să fim un exemplu bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *