Cateva lucruri pe care le-am descoperit in mamicie

Publicat in 3 august 2016

Lucruri pe care le-am descoperit de cand sunt mama

 

Stiti voi ca bebelusii nu vin cu instructiuni de utilizare, crestere si asa mai departe. Ei bine, nici mamicia nu-i asa simpla cum pare. Cand eram insarcinata toata lumea imi spunea sa profit si sa dorm, sa dorm cat pot de mult … de parca am putea dormi in avans incat sa ne facem rezerve pentru macar 6 ani luni. Lumea isi da cu parerea, insa fiecare mama trebuie sa traiasca schimbarile astea pe pielea ei. Ideile din timpul sarcinii si cele de dupa nu prea coincid. Dupa ce am nascut cateva aspecte m-au lovit in plina figura:

  • Nesomnul – niciodata nu am fost mare prietena cu somnul. Cand eram copil imi terorizam verisoarele cu trezitul dimineata (atunci cand dormeam la ele). Ghiciti cine era plina de energie la 7:00 dimineata? Eu. Cand m-am mutat cu sotul ghiciti cine i-a scos din vocabular si din obiceiuri la grasse matinee? Tot eu. Cand eram insarcinata ma scurgeam de somn pana ajungeam la munca. In prenatal mi-am promis ca voi dormi cat pentru toti anii in care le-am bantuit altora diminetile. Si tot nu s-a intamplat. Trebuia sa ma trezesc si sa fiu activa incat sa nu simt ca mi s-a dus ziua degeaba. Cand am devenit mama as fi putut sa dorm oricat, oricum si oriunde, dar aveam „alarma” la purtator. Copila mea nu a fost deloc prietena cu somnul in primele luni de viata (nici nu ma mir). Ziua se trezea cand imi era lumea mai draga, iar noaptea isi batea recordurile: in noaptea precedenta 2 treziri, in noaptea asta 5, in urmatoarea vreo 8 si tot asa. Cand si-a batut recordurile la treziri a inceput sa colectioneze duratele cat statea treaza: vreo 30 de minute, apoi o ora, pana a ajuns la vreo 4 ore de stat treaza de la 2:00 la 6:00. Ma intepau ochii de nesomn si imi intepeneau muschii de la atata leganat. Cand a vazut ca fac fata a trecut la urmatoarea strategie: adormitul greu, foarte greu si trezitul imediat dupa, urmat de un adormit si mai greu. In concluzie, niciodata nu am crezut ca mamicia ma va face atat de dornica de somn. Si cand incepeam sa-mi pierd speranta, am vazut odihna de la capatul puterilor. Nu va imaginati ca dorm neintoarsa de la 20:00 la 8:00, dar ma bucur sa leg cate 4-5 ore de somn, sa fac o pauza scurta de alaptat (de multe ori nici nu realizez ca m-am trezit) si sa-mi continui visele pana la urmatoarea pauza.

 

  • Mai indragostita si mai iubita – atat in timpul sarcinii, cat si dupa ce am nascut am avut momente in care am fost insuportabila. Asta o spun sotul si cei din jur … si eu (na, ca am recunoscut!). Parca furtuna de hormoni se transforma in tornada de aproape fiecare data cand ceva nu iesea conform planului meu. A fost o perioada in care mi-a fost/ne-a fost greu. Nici comunicarea nu era cum trebuie, nici eu, nici casa, nici somnul, nici mancarea, nici aerul, nimic! Am inteles ca derapez si am incercat sa ma dau pe brazda. Cand am reusit sa ma detasez, am inteles ca sunt mai iubita decat am fost, mai apreciata, mai inteleasa, mai ajutata, mai femeie si mai sotie decat am fost vreodata. Tot atunci am simtit ca il iubesc mai mult (nu stiam ca se poate!), ca e cel mai bun sot si tata, cel mai atent, cel mai grijuliu, cel mai cel. Ne-am regasit sub cate un curcubeu fara sa mai fie vreo furtuna.

 

  • E o placere sa fac shopping – n-am fost veci femeia care sa se piarda prin magazine cu orele. Mereu am incercat sa scurtez sedintele de shopping. La noi in casa sotul e mai shoppingarar (nu va uitati ca nu exista cuvantul in DEX) decat mine. El le propune si le programeaza. Eu execut ca o nevasta ascultatoare ce sunt. In schimb ma bucur ca un copil la care a venit Mos Craciun cand merg sa fac shopping pentru ea (cred ca a fost in top 3 activitati cand eram insarcinata). Aici gasiti lista de cumparaturi pe care am facut-o inainte sa nasc. In magazinele pentru copii as sta pierduta cu zilele si as goli contul de fiecare data daca n-ar mai trebui sa mancam a doua zi.

cumparaturi pentru bebe

  • Cate o explicatie pentru orice – ce stiam eu inainte de sarcina de pusee, regresii, achizitii, s.a.m.d? Exact nimic. Ei bine, m-a lovit avalansa de informatii in sarcina, dar sa vedeti cum m-a doborat dupa ce am nascut! Imi dau seama cat eram de limitata inainte de a  ramane insarcinata (spun limitata incat sa nu ma apostrofez si mai urat de atat). Puneam plansul copilului mai degraba pe seama unor isterii pe care mama era incapabila sa le gestioneze/controleze … Si, de fapt, cat de diferite sunt lucrurile in realitate. Bine ca am invatat la timp ca un copil nu se dreseaza, nu e rasfatat pentru ca e tinut in brate, nu trebuie sa „scapi” de el de teama ca se va obisnui in patul tau si Doamne cate mai sunt! Oare cum am rezista noi, adultii, daca am trece prin atatea momente bulversante cate indura un bebelus?!

 

  • Mai obsedata de curatenie – am crescut cu o mama perfectionista, iubitoare de ordine, organizare si curatenie dusa la extrem. Pe masura ce am crescut isi dorea sa-i fiu ajutor de nadejde, doar ca in liceu i-am cam spulberat visele legate de treburile gospodaresti. Responsabilitatea mea era sa imi fac ordine si curatenie in camera si in baie. Cam niciodata nu-mi reusea decat cu harta, indignare si revolta (din ambele sensuri). In facultate ceva s-a intamplat si am inceput sa-i calc mamei pe urme. Maritata, mutata la casa mea si cu un bebe pe drum mi s-a spus: „Lasa ca vei face cat vei putea”, „Nu vei mai reusi sa faci cat faceai”, etc. Trec lunile, nasc, vine mama, pleaca mama, iar vine mama si imi spune: „Mai mama, tu esti mai ceva decat mine. Inca n-am vazut un om atat de tipicar si cu casa asa de pusa la rand in conditiile in care esti singura si fara ajutor”. Stiti cum m-a durut asta?! Adica, pe de-o parte, ma bucur sa aud asta de la mama, dar, pe de alta parte, retraiesc toate momentele de teroare la care m-a supus cand eram copil. Antonia, iarta-ma de pe acum, puiule!

 

  • Dusul cel de toate zilele – un mit! Mi-a luat 9 luni sa-mi dau seama. Saream ca arsa de-mi zicea cineva ca n-o sa ma mai spal de 2,3,4,5 ori pe zi, cand si cum voi avea eu chef. Candva faceam bai lungi si fierbinti cu o carte in mana. Dupa nastere faceam dusuri cand apucam si atunci ma cuprindea schizofrenia: „Offf, prea tare se aude apa. Prea tare am dat cu furtunul de vana. Cred ca plange. Oare plange? Daaa, plangeeee!!!”. Stergeam sapuneala si dadeam buzna in camera: copilul dormea neintors. In prezent tot nu exista dus zilnic, dar sunt pe drumul cel bun. Nu mai am porniri schizofrenice, dar am o alarma care „suna” dupa primele 30-60 de secunde de la pornirea apei: „Ma … Mam … Mama … Mammaaaa”! Cand exista un „mammmaaaa” lung, stiu ca trebuie sa sterg sapuneala si sa plec.

viata de mamica

 

  • Insotitor la toaleta – stim ca barbatii au o placere nemaipomenita de a uita de ei pe toaleta. Niciodata nu am inteles cum isi pot irosi 20-30 de minute la fiecare pasaj, dar stiu cum e sa iti rezolvi treburile in mai putin de 60 de secunde … cu asistenta. Niciodata n-as fi crezut ca se poate!

 

  • Dormitul in 3 – cand eram insarcinata am hotarat cu al meu sot ca ne vom tine copilul aproape, adica vom cosleepui (un englezism romanizat si nici asta nu-i in DEX) vreo 6, maxim 9 luni si apoi ea ramane la ea in camera si noi in a noastra. Mintea mea tulburata de hormoni a luat de buna gura lumii: „Cum sa dormiti toti 3?! Vreti sa nu mai scapati de ea in urmatorii 3, 5, 10 ani?! Se duce naibii viata voastra de cuplu! Copilul nu are ce cauta in pat cu parintii!”. Draga lume atotstiutoare, sa stii ca teroristul (de copil vorbim aici, nu de barbat) pe care mi l-ai descris cand inca nu era pe lumea asta doarme langa noi si acum, la un an si doua luni. Te anunt cu parere de bine (pentru noi) ca nu suntem pregatiti sa renuntam! Prea ma topesc cand imi zambeste dimineata la trezire, e prea simplu sa alaptez avand-o langa mine (aaa da, se mai si trezeste noaptea!), prea imi incalzeste sufletul cand ma cauta cu mainile ei mici, cand ma escaladeaza motivata sa ajunga sa-i dea trezirea lui taicasu. Daca esti atat de preocupata de relatia noastra de cuplu, sa stii ca doi oameni normali la cap, care se iubesc si sunt pe aceeasi lungime de unda nu-si simt viata de cuplu sabotata de micul terorist. Nu stiu daca va dori sa doarma langa noi pana va merge la facultate, dar stim sigur ca noi nu suntem pregatiti sa renuntam la momentele astea unice pe care ni le-a adus viata de familie.

 

As mai avea lucruri de adaugat pe lista, dar imi propun sa revin cu inca o serie :).

Scrieti-mi aici sau pe facebook cu ce lucruri complet noi v-ati confruntat in mamicie si poate strangem material suficient incat sa mai facem impreuna vreo 2-3 serii :).

 

 

 

Surse foto: Pinterest; Siasplace.me

Comments

  1. cati a zis

    Scrii atât de frumos, elocvent si ai un asa talent in a descrie trairi încât nici nu stii cat ma supăr ca se termina articolul!
    La fel si eu am primit sfaturi ca nu o sa mai scăpăm de copil pana la 10 ani daca il luam cu noi in pat, ca vezi doamne bebelușii astea sunt niste lighioane la pândă care abia asteapta sa profite de tine si sa facă numai ce vor si când vor…bieții de noi, părinții, cum o sa mai patimim noi…
    Adevarul este ca din afara pare de neindurat sa nu dormi luni, ani poate o noapte întreagă, sa stea agățat cineva de sfarcurile tale dureroase si lista poate continua . Dar numai cine traieste cu adevarat experienta asta , o intelege si crede ca asa trebuue sa fie: iubire neconditionata.
    Multumesc încă o data pentru articol.

    • admin a zis

      Multumesc mult, Cati! Ma emotioneaza atatea cuvinte frumoase :)!

      Ai perfecta dreptate, insa ma intristeaza parintii intre care apar dispute pt ca mama sau amandoi dorm cu copilul, unul vrea si altul nu. Si mai tare ma supara gandul ca exista mame care renunta prea usor la alaptat, altele care isi lasa copilasii de cateva luni singuri in camera pentru ca altfel „se invata”. Din pacate, nu simtim toti/toate la fel.

  2. andreea a zis

    Foarte frumos mesajul transmis, sa sti ca ma revad in ceea ce ai scris plus ca nu stiu cum sa fac sa ii gatesc cand nu doarme, deoarece nu prea ii place, nici sa stea in scaun, jos , vrea plimbat sa umble si in brate, deci mami o solutie? si are momente cand asa plange, striga ca nu stiu ce sa mai fac cu el, noi papam asa: la 10-10:30 uneori chiar 11 micul dejun:fructele, ii cand pe la 12:30-13 se pune la somn, iar daca doarme cineva cu el doarme si 2-3 ore daca nu la jumatate de ora este prezent, si pe la 14-15 uneori si mai tarziu pranzul, iar cel tarziu la 19 ii dau cina si bineinteles lm daca se poate toata ziua si noaptea, ce spui de programul nostru mami? nu pot sa fac altfel deoarece dimineata dormim cu tzatza in gura bb are 10l jumate, scuze daca te-am bombardat cu multe intrebari

    • admin a zis

      Stii tu ca nu exista reteta/solutie miracol si nici universal valabila, care sa se aplice tuturor copiilor. Voi trebuie sa va gasiti ritmul. Cand fetita mea nu mergea de-a busilea, o luam in bucatarie cu caruciorul si ii dadeam jucarii. Mereu am luat-o cu mine peste tot prin casa. Erau zile cand statea si altele in care nimic nu ii era pe plac.
      Legat de program, eu zic sa incerci sa te organizezi sa ii dai pranzul pana 14:30-15:00. Asa exista un interval aprox egal intre mese ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *