Cărţi pentru copii: The Crush Series

Publicat in 9 august 2019

Din punctul meu de vedere, cărţile pentru copii sunt ca nişte porţi spre lume. Cu ajutorul lor, cei mici descoperă lumea şi modul în care ea funcţionează, descoperă locuri, animale, culori, emoţii, virtuţi, activităţi şi multe altele. Cu cât coperţile unei cărţi ascund ilustraţii frumoase şi poveşti captivante, cu atât aceasta se va strecura mai bine în sufletul copilului.

Fac această introducere pentru a vă povesti despre o serie de cărţi pe care am descoperit-o de curând, The Crush Series.

 

 

Descriere şi observaţii

 

Seria de cărţi The Crush Series are 5 cărţi, din care 2 sunt lansate, Frog Crush şi Monkey Crush, toate în limba engleză, cu nişte ilustraţii minunate. Cărţile sunt scrise de Ian Worboys, tatăl a patru copii, cu funcţia de CEO, nicidecum de scriitor, care spune că părinţeala a contribuit la dezvoltarea lui personală şi care povesteşte că părinţii care nu se iau prea tare în serios, ajung cu mai multă uşurinţă la inimile celor mici. El a început să scrie poezii pentru proprii lui copii, însă niciun subiect nu părea să-i atragă suficient. Aşa a apărut The Crush Series care face referire la legăturile care există în lumea animală şi transmite un mesaj educaţional important legat de consecinţele propriilor acţiuni, cum mici acţiuni pot avea consecinţe mari … they can cause a crush. 🙂

 

The Crush Series începe cu Frog Crush, prima carte a seriei, care debutează cu o broscuţă înfometată. Stând pe o floare de nufăr, ea visa la un prânz care să-i potolească foamea. În poveste apar o muscă, un peşte, un crocodil şi un hipopotam. Ce legătură este între aceste animale? Vă las pe voi să descoperiţi, alături de copiii voştri. Pot doar să vă spun că finalul este imprevizibil. Şi, la sugestia autorului, să ştiţi că este musai să intraţi în pielea fiecărui personaj în parte, să faceţi feţe amuzante şi să vă schimbaţi vocea de câte ori schimbaţi personajul pentru ca cei mici să se conecteze cu povestea.

 

Despre Monkey Crush, a doua carte din serie, nu vă spun prea multe decât că implică o nucă de cocos, o maimuţă, un tigru, un leu şi un vânător. Cărţile le puteţi cumpăra de pe site-ul thecrushseries.com sau din librăriile Cărtureşti (aici).

Cred că este bine să ştiţi că 10% din profitul generat de vânzarea cărţilor merge către organizaţia caritabilă The Robbie Bobby Foundation, care a fost înfiinţată de autorul cărţilor atunci când şi-a pierdut unul dintre fii. De fapt, Ian şi-a propus să publice poveştile pe care le spunea copiilor săi în amintirea fiului său. Aceasta este şi o modalitate prin care îi ajută pe cei care au nevoie de ajutor, persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, afecțiuni mintale sau emoționale, dar și tineri sportivi, fiul pe care l-a pierdut fiind sportiv la rândul lui.

Silke Diehl, cea care a ilustrat cărţile, şi-a dorit dintotdeauna să ilustreze cărţi pentru copii. Şi-a încercat norocul în alte domenii legate de artă dar, până la urmă, The Crush Series a dus-o acolo unde îşi dorea să fie încă din copilărie, la ilustrarea cărţilor pentru copii.

 

Dacă sunteţi în căutare de cărţi pentru copii, în limba engleză, vi le recomand cu drag atât din punct de vedere al textului şi al mesajelor, cât și al ilustraţiilor.

 

 

Alte cărţi pentru copii:

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *