Când îmi dau întâlnire eu cu mine (P)

Publicat in 19 mai 2018

 

Care este cea mai mare provocare pentru voi, de când sunteţi mame? Pentru mine, a devenit o mare provocare să-mi împart timpul astfel încât balanţa mea interioară să nu tragă într-o parte sau în alta, ci să formeze o linie perfectă, aşa cum îi şade bine, să fie în echilibru.

În ultima vreme, este destul de dificil să împart 24 de ore, că doar atâtea sunt într-o zi, între un job cu normă întreagă, copil, casă, oale, blog, cuplu, somn (suficient) şi propria-mi persoană. Dacă mai adaug nevoile şi dorinţele de socializare, balanţa mea numai în echilibru nu reuşeşte să fie. Am ajuns la concluzia că echilibrul acesta depinde de mine, chiar dacă balanţa nu-i în echilibru perfect, de cât de bine ştiu să mă organizez, cum îmi setez priorităţile, de unde îmi trag energia, dar şi de modul în care aleg să respir, să petrec timp cu mine, să-mi golesc mintea sau să o las să se concentreze într-o singură direcţie, nu să alerge de la o idee la alta ca la maraton.

După ce am devenit mamă, după ce m-am acomodat cu noua viaţă, eu cu copilul şi el cu mine, mi-am impus să nu uit de mine, indiferent cât de puţin ar fi timpul pe care mi-l aloc. Uneori, 5 minute sunt magice dacă ştii să profiţi de ele, fără să te gândeşti că se termină prea repede. Alteori, zilele mă strâng ca într-o menghină, atât de tare încât nu mai reuşesc să le smulg din strânsoare timpul pentru mine. Şi atunci îi simt lipsa. Nu mai reuşesc să mă concentrez la fel de bine, mă enervez mult mai repede, mă irită lucruri minore, sunt mult mai stresată, obosită, etc.

 

Unde şi când îmi dau întâlnire cu mine

 

Pe parcursul ultimilor ani, timpul meu cu mine s-a modificat. Nu mă refer la durată, pentru că aceasta nu-i niciodată bătută în cuie. Şi-a schimbat natura. Dacă acum 3 ani, timpul pentru mine înseamna, în mare parte, o cafea cu o prietenă, o vizită la manichiură sau la coafor, astăzi percep altfel timpul pe care mi-l aloc sau, mai bine zis, conceptul a evoluat. Uneori aleg să fie timp pentru minte şi suflet, alteori aleg să-l dedic corpului ori plăcerilor mele de femeie.

Îmi invit mintea şi sufletul pe canapea ori în pat. Uneori, închid ochii şi-mi direcţionez gândurile spre linişte, spre lucruri pozitive, spre recunoştinţă. Alteori, aleg să mă pierd printre rândurile unei cărţi, dar neapărat trebuie ca aceasta să-mi fi captat deja interesul. Mintea, sufletul şi corpul îşi dau, din când în când, întâlnire în apa caldă din cadă, într-o linişte perfectă, cu o lumină difuză. Ajunsă acolo, invit stresul să plece şi presiunea să mă părăsească. Nu-i aşa că, uneori, duşurile sunt prea pe repede înainte, ca o probă dată la jocurile olimpice?

Dar cea mai mare problemă rămâne timpul. De unde să-l iau când zilele sunt atât de pline? Nu e ca şi cum l-aş putea cumpăra de la piaţă, la kilogram, şi nici nu mă aştept ca cineva să mi-l ofere pe tavă. Am decis să profit de el cu fiecare ocazie care se iveşte.

 

 

Îmi place să conduc şi uneori mi se întâmplă să merg la cumpărături, singură, în celălalt capăt al oraşul. Profit să mă bucur de condus, să ascult muzică şi să îmi adun gândurile. Plec de acasă cu o listă clară de cumpărături pentru a fi cât mai eficientă şi să-mi rămână şi timp de o cafea. Este momentul în care profit să avansez cu lucrurile pe care le am de făcut ori îmi las mintea să născocească proiecte noi, las inspiraţia să depene toate ideile pe care i le-am frânat din lipsă de timp ori îi permit minţii să ia o pauză, să o scot din priză pentru câteva minute. Asta am făcut de curând. Am ajuns la cumpărături în cealaltă parte a Clujului, în Centrul Comercial Auchan Iris, pentru cei care cunoaşteţi oraşul, şi am găsit o cafenea – restaurant, Bulevard M, de a cărei existenţă nu ştiam. Mi-a plăcut locul, muzica şi, când am aflat că au şi cafea bună, am decis să rămân acolo pentru câteva minute. M-aş întoarce să gust din multele feluri de mâncare pe care le aveau în vitrină, sănătoase majoritatea, spre surprinderea mea, sau măcar să mă îndulcesc cu o prăjitură. Este şi asta o modalitate de a petrece timp cu mine, nu? 🙂 Îmi place când descopăr locuri noi şi liniştite în mijlocul agitaţiei urbane.

Am un job full time de acasă, sarcini casnice de îndeplinit, însă profit de fiecare ocazie să scriu pe blog de prin alte locuri decât din confortul casei. Este încă un mod de a petrece timp cu mine. Îmi dau întâlnire cu mine în oraş, la o cafea, cu o carte, cu telefonul ori cu laptopul. Scrisul mă relaxează şi tehnologia mă ajută să fiu mai eficientă. Mă întâlnesc cu mine în mijlocul naturii sau al oraşului, în cafenele, în restaurante, în maşină sau acasă, pe balcon, pe canapea, chiar şi în bucătărie. Nu îmi programez toate întâlnirile. Las loc şi pentru spontaneitate. Nu le fixez durata, pentru că niciodată nu ştiu cât timp am la dispoziţie. Dar încerc să scot ce-i mai bun din timpul pe care îl am.

 

Mă (mai) simt vinovată când petrec timp doar cu mine? 

 

Era o vreme când mă simţeam vinovată şi egoistă, pentru că-mi alocam timp doar pentru mine. Mă sufocam cu atâtea gânduri de vinovăţie încât nu mai reuşeam să mă bucur de momentele respective. Am învăţat să alung sentimentele de vinovăţie şi aici a contat şi sprijinul partenerului de viaţă. Am înţeles că nu-i neglijez pe cei dragi, ci mă întorc acasă mai determinată să petrecem timp împreună, să ne conectăm cu adevărat. Am înţeles că timpul pe care îl petrec cu mine este în beneficiul tuturor. Este ca un fel de carburant de care am nevoie pentru a fi mai bună, mai liniştită, mai răbdătoare şi cu bateriile mai încărcate. Pe scurt, mai echilibrată. Echilibrul meu se răsfrânge asupra întregii familii.

 

Voi ce faceţi pentru voi? Cum jonglaţi cu toate lucrurile pe care le aveţi de făcut? Când şi cum reuşiţi să luaţi o pauză?

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

Comments

  1. Simo a zis

    Ce poze frumoase! 🙂 Cat despre timp…. Greu! O cafea bauta pe rapid, un dus cu spalat pe cap e deja lux :)) Poate cand va creste copilul, voi putea aloca mai mult timp activitatilor „pentru mine”, desi dupa 8h la serviciu, cred ca voi incerca sa profit seara de timp cu el.

    • admin a zis

      Mulţumesc, Simo! 🙂

      Ştiu că-i greu, dar nu imposibil. Ţine mult şi de cum reuşim să ne organizăm cu partenerul.

  2. Alina_N a zis

    Acum,dupa ce bebe a mai crescut,timp pentru mine inseamna o fuga la salonul de infrumusetare,sau un film bun care sa ma destinda.
    Inca nu am reusit sa am timp pentru o cafea cu prietenele din cauza programului,cand ele vin de la job,noi ne pregatim de baita si somn,insa cumva incerc sa jonglez cu toate,astfel incat sa nu simt ca ma sacrific pentru ceilalti(copil,sot)

    • admin a zis

      Daaa! Asta cu nepotrivirea programului o cunosc prea bine.

      Eu nu sunt de acord cu ideea de sacrificiu. Am considerat-o mereu o perioadă firească, dificilă, care va trece. 🙂

  3. Andreea T a zis

    Hmm câteodată am impresia că nu mai exista acel timp pentru mine, deși vad cum o ora petrecuta altfel face minuni pentru noi, in special în relația cu fetița mea. Totodată simt că nu am de ce să mă plâng, încă nu m-am întors la muncă, așa că am acele 10h pt mine și fetița mea, incerc sa facem lucruri amuzante, drăguțe, să ieșim mult, dar tânjesc după niște cumpărături singura, după o cafea singura sau doar eu cu o prietena. Momentan vad întoarcerea mea la servici fix ca o oportunitate de a fi din nou eu, chiar daca voi munci 9h pe zi drumul până la munca și înapoi, pauzele de la servici vor fi momentele mele, voi alege eu cum sa mă bucur de ele. Cred că nu putem fi doar mame 24/7, o iubesc pe fetița mea până la cer și înapoi dar iubindu-ma și pe mine puțin simt că am mai multe de oferit. Sper să găsim toate echilibrul de care avem nevoie.

    • admin a zis

      Eu zic că a fi mamă 24/7 depinde de om, de felul lui de a fi, de ceea ce îşi doreşte. Ai spus-o aşa de frumos: „Iubindu-mă şi pe mine puţin, simt că am mai multe de oferit”. La fel simt şi eu. Timpul pe care mi-l aloc, simt că îl răsfrâng într-un mod pozitiv asupra celor dragi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *