Cadouri şi atenţii pentru profesori – un obicei de care nu suntem pregătiţi să ne despărţim

Publicat in 13 martie 2019
Foto: Pexels

 

Mi-a scris o mamă că, în clasa copilului ei, părinţii încă adună bani pentru cadourile învăţătoarei. De Crăciun au adunat 1000 de lei şi acum, de 8 martie, încă 900 (suma adunată până în momentul în care mi-a scris). Era indignată că părinţii nu se opresc şi continuă să facă chete pentru diferite ocazii. A discutat cu părintele care a iniţiat strângerea de „fonduri”, i-a spus că o consideră o practică imorală şi ilegală şi a decis să nu contribuie. Spunea că nu vrea să fie parte din acest sistem infect şi nu acestea sunt valorile pe care vrea să i le transmită copilului ei.

 

Ce zice legea? 

 

Ministerul Educaţiei a adoptat codul de etică pentru profesorii din învăţământul preuniversitar. Profesorilor le este interzis să solicite sau să accepte cadouri, bani sau servicii, dar şi să facă meditaţii cu elevii de la clasele lor. De asemenea, profesorii trebuie să le ofere elevilor protecţie fizică, morală şi psihică şi să sesizeze orice formă de violenţă verbală sau fizică, de discriminare, neglijenţă sau exploatare. În cazul în care cadrele didactice încalcă aceste prevederi, riscă să fie sancţionate cu avertisment, reduceri de salariu, suspendare sau concediere.

Codul de etică are mai multe prevederi, dar scopul meu nu este să le redau pe toate în acest articol, ci să pun accentul pe partea care implică darurile, banii şi alte „atenţii”.

 

De ce părinţii continuă să perpetueze acest obicei? 

 

Din păcate, deşi există o lege în vigoare, părinţii continuă să cultive acest obicei. Este o practică atât de înrădăcinată încât unii părinţi nici nu concep să se despartă de ea. Pe motivul recunoştinţei, părinţii continuă să adune bani pentru cadourile de Crăciun, de 8 martie, de Paşte, de final de an/ciclu de învăţământ ale profesorilor. Cred că există alte mijloace prin care ne putem arăta recunoştinţa faţă de dascălii copiilor noştri. Un buchet de flori şi o felicitare scrisă cu sufletul ori ceva meşterit de mâinile copilului ar trebui să fie un gest simbolic, suficient şi plin de însemnătate.

Din punctul meu de vedere, părinţii sunt principalii vinovaţi în întreţinerea acestui obicei, urmaţi de profesorii care acceptă aceste „atenţii”. Pentru mine, dascălii care nu ştiu să spună „Nu!” plicului ori cadoului costisitor, nu sunt oameni tocmai integri. Ştiţi cum văd eu această practică? Ca pe un fel de mită, nu un gest de apreciere, ca pe o cumpărare a atenţiei profesorului, o contribuţie care să ne dea confortul că puiul nostru este bine tratat.

Practic, părinţii întreţin corupţia la scară mică, în comunitate. Şcoala trebuie să fie centrată pe învăţare şi pe cultivarea anumitor valori, iar oferirea acestor „atenţii” profesorilor nu ţine nici de învăţare şi nici de dezvoltarea unor valori pe care ni le dorim pentru copiii noştri: onestitate, integritate, respect, etc.

 

De ce părinţii continuă să adune bani şi profesorii să primească daruri costisitoare sau chiar şi bani în plic? Pentru că „aşa se face”, „aşa trebuie” sau pentru că „nu sărăceşte nimeni pentru ăia 50 de lei daţi”. Nu, nu aşa se face, nu este o practică generală, valabilă peste tot şi aici putem lua exemplu de alţi părinţi din lume, din alte ţări. Atenţia şi implicarea profesorului nu ar trebui să ţină de numărul şi de valoarea cadourilor primite. Este meseria pe care şi-a ales-o, profesia pentru care este remunerat. Dacă îl nemulţumeşte, poate că reorientarea profesională ar fi o soluţie. Şi acei 50 de lei pot reprezenta un efort financiar pentru anumite familii. Să nu uităm că învăţământul preuniversitar este gratuit, accesibil pentru toată lumea, în care toţi copiii ar trebui să beneficieze de acelaşi tratament, indiferent de statutul financiar.

 

Photo by rawpixel.com from Pexels

 

Pentru unii părinţi este o chestiune de principiu. Consideră că aceste gesturi îi reprezintă, că nu contravin moralităţii, dimpotrivă. Alţii cotizează, pentru că merg în direcţia turmei, pentru că nu vor să facă notă discordantă. Sunt cazuri, aşa cum îmi spunea mama care mi-a scris, în care cadourile sunt însoţite de lista persoanelor care au participat la strângerea de „fonduri”. Unii cotizează de teamă că, odată ajunsă această listă în mâna profesorului, copiii lor vor fi trataţi diferit, nu în sensul bun.

Îmi aduc aminte sumele extrem de mari cotizate acum 11 ani, când am terminat liceul. Mamei nu-i plăceau şedinţele cu părinţii, dar a hotărât să meargă la una dintre ele. A fost fix aceea la care s-a discutat despre bani pentru banchet şi pentru cadourile profesorilor, bineînţeles. Suma stabilită nu a fost una pe care să şi-o permită toţi părinţii. Alţii considerau că este prea mică (raportată la statutul lor probabil). Sunt sigură că unii părinţi s-au simţit copleşiţi. Finalul? Un banchet pe care mi-l aduc aminte cu drag, dar care poate a fost puţin cam mult pentru vârsta pe care o aveam. Zvonuri că unii profesori nu au fost mulţumiţi de cadouri, că unele seturi de bijuterii au fost din aur galben şi nu din aur alb sau invers.

 

Se pot aduna bani pentru alte cauze, din care copiii să aibă ce să înveţe (exerciţiu practic)

 

Gândiţi-vă cam câţi bani adună părinţii, pe parcursul unui an, pentru cadourile profesorilor. Suma de mai poate să se multiplice cu succes atunci când vorbim de copii de liceu.

→ Să luăm suma de 50 de lei (sunt cazuri în care se dă mai mult/mai puţin) pentru 4 ocazii/an (8 martie, Paşte, final de an, Crăciun).

→ Asta înseamnă 200 de lei/an/copil.

→ Să presupunem că o clasă are 25 de copii. Asta ar înseamna 5000 de lei/an.

Poate că suma nu pare mare, dar credeţi-mă că ar fi suficientă să facă fericită o familie sărmană, cu frigiderul gol şi mai multe guri de hrănit, sau o mână de copii pe care nu-i vizitează Moş Crăciun ori n-au nici măcar pantofi de mers la şcoală. Banii ar merge spre cauze din care copiii noştri ar avea ce să înveţe. Dar oare lumea ar fi la fel de deschisă şi de promptă să cotizeze?!

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *