Bomboane raw cu migdale şi pudră de roşcove

Publicat in 30 aprilie 2017

Bomboane raw cu nucă de cocos si lamaie

 

Sunt un fan declarat al bomboanelor raw pentru că sunt uşor de făcut, sunt gustoase şi merg atât pentru o gustare de peste zi, cât şi la o masă festivă. De Paşti am încercat două variante: unele albe cu nucă de cocos şi lămâie şi unele ca ciocolata, cu migdale şi pudră de roşcove. Înlocuiesc cu succes arhicunoscuta prăjitură tăvălită care nu cred că a scăpat nimănui în copilărie. Era printre preferatele mele.

 

Ingrediente: 

  • 70g migdale
  • 20g seminţe floarea soarelui (crude)
  • 10 curmale mici
  • 50g stafide
  • 2 linguri fulgi de cocos
  • 2 linguri pudră de roşcove
  • sucul de la o jumătate de portocală (aproximativ 40-50 ml)
  • 2 linguri unt de cocos (la temperatura camerei)
  • 1 linguriţă scorţişoară
  • 1 linguriţă mesquite (opţional)

 

Mod de preparare: 

  1. Am început cu o zi înainte cu hidratarea migdalelor (în apă, la frigider, peste noapte sau cca. 8 ore). Am hidratat şi seminţele de floarea soarelui timp de aproximativ 1-2 ore. Curmalele şi stafidele le-am hidratat în lapte vegetal peste noapte (în cazul în care aveţi curmale foarte uscate).
  2. Când nucile, seminţele şi fructele au fost hidratate, le-am scurs bine de apă, respectiv de laptele vegetal şi le-am mixat în blender cu sucul de portocală.
  3. Amestecul obţinut l-am amestecat cu restul ingredientelor.
  4. Compoziţia trebuie să fie modelabilă. Dacă vi se pare prea moale, mai puteţi adăuga o lingură de fulgi de cocos. Untul de cocos va ajuta la întărirea bomboanelor atâta timp cât acestea sunt păstrate la frigider.

Mi-au ieşit 15-20 de bomboane pe care le-am dat prin nucă de cocos.

 

Sfat: 

Când modelaţi bomboanele ungeţi-vă mâinile cu ulei de cocos.

 

Alte reţete de bomboane raw:

Bomboane raw cu vişine

Bomboane raw cu nucă de cocos şi lămâie

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Comentarii

  1. a zis

    Sunt prea pofticioasa ca sa pot sa rezist la bunatatile ce le postezi aici, asa ca ieri am incercat si bombonelele astea raw. Am mai facut si in trecut, cu putin alte ingrediente, dar cele de mai sus au iesit super, super aromate (am pus coaja de portocala de la congelator, nu suc, ca n-am avut in casa). Stafide n-am mai pus, ca pana la momentul in care trebuia sa le adaug imi iesise asa o compozitie buna ca n-am mai vrut s-o stric cu nimic. Prietenului meu i-au placut ca au fost foarte gustoase, iar mie ca le-am facut in 10 minute maxim. <3

    PS: Eu am cumparat mai demult (dar am folosit abia ieri prima data) faina din pudra din roscove, este acelasi lucru cu pudra de roscove sau e ceva diferit?

    • admin a zis

      Aşa îmi eşti de dragă! <3 Şi aşa de tare mă bucur că preparatele propuse de mine sunt şi pe placul vostru.

      Da, pudra de roşcove şi făina din pudră de roşcove sunt acelaşi lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *