Acasă la noi – cum am amenajat băile

Publicat in 13 noiembrie 2018

 

 

Acest articol este ultimul din seria de 5 dedicată amenajării apartamentului nostru. Sper ca ideile noastre să vă fie de folos şi să vă inspire în amenajarea cuibului vostru. Astăzi, vă povestesc cum am ales să ne amenajăm băile, care a fost compromisul făcut cu domnul soţ şi care este amprenta personală a fiecăruia. 🙂

 

Băile

 

În mare parte, eu şi soţul meu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Nu facem niciodată alegeri care să îi displacă celuilalt şi căutăm calea de mijloc, cea a compromisului. Cam aceasta este şi povestea băilor noastre. Eu îmi doream 2 băi cu 2 universuri diferite, el era parţial de acord cu mine. Eu voiam lucruri care nu s-au inventat, după cum spune el, şi care riscau să ne explodeze bugetul. Am cercetat, am discutat şi am ajuns la variantele potrivite care să fie pe placul amândurora.

 

Culorile

În baia mică voiam neapărat combinaţia de mov închis cu alb. Recunosc că pentru baia mare nu aveam idei. Tot ce ştiam era că îmi doresc o cadă încăpătoare, pentru că, în baia mică, optasem deja pentru un duş de tip walk-in. Mai ştiam şi că nu vreau niciun suport metalic ori din alt material agăţat pe nicăieri şi nici oglinzi ieşite în afară, cu spaţii de depozitare. Poate că asta vi se pare ciudat având în vedere că în articolele precedente am tot spus cât sunt de importante spaţiile de depozitare pentru mine. Nu am vrut oglinzi cu dulapuri ori cu etajere, ci cât mai simple, pentru că o oglindă cu un corp ieşit în afară ia din spaţiu. Pentru mine este foarte important ca spaţiul să fie generos, să nu mă sufoce.

Cum vă spuneam, în baia mică am optat pentru mov închis şi alb, pentru o faianţă care nu are o suprafaţă plană, ci are un model ondulat în mod neregulat. Pe jos, gresia este albă, simplă, cu suprafaţa netedă şi antiderapantă. Nu am vrut să exagerez cu movul, astfel încât l-am folosit pentru delimitarea duşului, mai exact pe perete exterior al acestuia şi pe pereţii interiori, pe cei 2 pereţi paraleli de pe lăţimea băii.

În baia mare, am ales sau, mai bine zis, soţul a ales o faianţă şi o gresie în tonuri de bej cu maro deschis. Nu am fost foarte încrezătoare în această combinaţie, însă arată mai bine decât credeam. Eu îmi imaginam baia cu un accent de culoare.

 

Mobilierul

În baia mică, am optat pentru un singur corp de mobilier, sub chiuvetă, cu sertare, suspendat, dintr-un MDF alb, cu o suprafaţă uşor ondulată, finisat într-o combinaţie de mat cu lucios. Am ales mânere aparente, mate, rotunjite la capete, pentru a preveni posibilele accidentări ale copilului. Credeţi-mă că abia atunci când sunteţi nevoiţi să alegeţi mânerele mobilierul vă daţi seama cât pot fi acestea de periculoase. Unele erau extrem de tăioase. Am ales o oglindă simplă, cu led, care, zic eu, se integrează perfect în amenajarea băii.

În baia mare, am optat pentru 2 corpuri de mobilier decalate, suspendate, unul sub chiuvetă, cu sertare, şi celălalt (70cm lungime x 30 cm lăţime) poziţionat în partea dreaptă a primului, dar nu la acelaşi nivel, ci puţin mai sus, cu uşă şi rafturi. Pentru mobilier, am ales un MDF semilucios, uşor sidefat, în culoarea mierii. Vă zic sincer că l-am ales cu inima strânsă, pentru că m-am temut să nu fie too much. În privinţa mânerelor, am făcut aceleaşi alegeri ca şi în baia mică. Aici am simplificat şi mai mult partea cu oglinda: pe o placă de MDF din aceeaşi culoare am lipit o oglindă şi am lăsat să se vadă marginile plăcii de material (ca o ramă).

 

De ce un duş de tipul walk-in?

 

Am ţinut neapărat să avem acest tip de duş şi o cabină de duş clasică pentru că:

  • este mult mai estetic
  • se curăţă mai uşor
  • este mai trainic
  • spaţiul este mai mare

Practic, duşul este construit din pereţi şi se închide cu o uşă din sticlă făcută la comandă, pe dimensiunile necesare. Dacă vreţi un astfel de duş, eu vă sfăuiesc ca, la nivel de scurgere, să optaţi pentru rigolă şi nu pentru sifon, pentru că este mai eficientă, dar şi mai estetică. De asemenea, trebuie să aveţi grijă ce fel de gresie puneţi în duş. Neapărat să fie anti-alunecare. Pentru Antonia, de fiecare dată când face duş, pun şi un covor special pentru baie, care se lipeşte de sol cu ajutorul unor ventuze.

 

Detalii

♦ În fiecare baie am făcut câte o firidă deschisă, fără uşi. Firida este un spaţiu de depozitare construit în perete, în acest caz pentru depozitarea şampoanelor, gelurilor de duş, etc. Vă spuneam că n-am vrut să văd suporturi de niciun fel agăţate pe nicăieri. În baia mică, firida este în interiorul duşului, iar în baia mare este deasupra vănii. Pe ultima, am făcut-o puţin mai deosebită. Am placat-o cu nişte plăci de faianţă decorative, cu modele aurii şi am i-am încorporat spoturi.

♦ La nivel de corpuri de iluminat, am optat pentru o aplică de mărime medie în baia mică şi pentru spoturi în zona de duş, asemănătoare cu cele din bucătărie, dar reziste la umiditate, bineînţeles. În baia mare, am optat pentru o aplică mare şi 3 spoturi în partea superioară a firidei.

♦ Iniţial, ne-am dorit un lavoar dublu în baia mare, dar ne-am dat seama că ne-ar ocupa prea mult spaţiu şi ar fi o investiţie inutilă având în vedere că locuim într-un apartament şi avem 2 băi. La nivel de sanitare, am decis să optăm pentru un bun raport calitate-preţ, pentru mărci mai ieftine, şi am preferat să investim în baterii.

♦ Ambele băi au sisteme de ventilaţie, pentru că nu avem geamuri. Acestea sunt legate diferit. În baia mică, când aprindem lumina se porneşte şi ventilaţia. În baia mare, ventilaţia are un întrerupător separat, în interiorul băii. Dacă aş lua-o de la capăt, în baia mică aş proceda la fel ca în baia mare. În ambele băi am optat pentru sisteme de ventilaţie cu jaluzele, adică acestea se ridică atunci când sunt pornite, iar când nu sunt utilizate, jaluzelele coboară pentru a împiedica răspândirea mirosurilor de pe tronson.

♦ Dacă alegeţi plăci de faianţă ondulate, să vă asumaţi riscul să apară zgârieturi când sunt montate.

 

Voi cum v-aţi dorit/vă doriţi să vă amenajaţi baia/băile?

 

Aici găsiţi şi restul articolelor din această serie:

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *