A 3-a experiență la UPU Cluj (în plină pandemie)

Publicat in 27 aprilie 2020
Sursa foto: Pexels

 

Duminică am ajuns pentru a 3-a oară la UPU Cluj. Prima dată a fost în 2017 când Antonia și-a rupt clavicula. A 2-a a fost după un episod de inconștiență (în urma unui knock-out prin căzătură), în 2018. A 3-a oară a fost după experiența de la UPU Constanța, anul trecut, când am avut nevoie de părerea unui specialist în privința rănii pe care Antonia a avut-o pe spate. A 3-a oară nu a fost o urgență, ci am agreat cu medicul să o vadă pe Antonia la o oră x, deci experiența asta nu o punem neapărat la socoteală.

Când ne-am autoizolat, am știut că vrem să evităm cu orice preț spitalele, deci, dacă e nevoie, să suflăm și în iaurt. Am bifat 2 căzături în perioada asta, a doua ceva mai serioasă decât prima, dar nimic grav. Ei bine, a 3-a vizită la UPU am făcut-o din cauza unei căpușe după ce, pe câmpul de lângă cabană, ne-am bucurat de înălțarea unui zmeu. Nici nu mi-a trecut prin cap să-mi pun problema căpușelor.

Dimineața, la trezirea târzie a Antoniei, am crezut că are o scamă neagră în ureche, undeva între gaura urechii și pavilion. Când m-am uitat mai bine, scama era de fapt o căpușă. Și cum să scot eu căpușa de acolo?! Anul trecut, am văzut cum arată kit-urile pentru scoaterea căpușelor și cum se folosesc, dar nu sunt adaptate pentru asemenea zone. În plus, căpușele trebuie să fie scoase în siguranță, să nu fie traumatizate și să își lase salivă prea multă. Mai mult decât atât, ele pot fi infectate și purtătoare ale bolii Lyme. În acest caz, lucrurile se complică. 

Inițial, i-am spus Antoniei că îi voi scoate eu căpușa (i-am explicat procesul, că nu doare, etc.). Apoi, i-am spus că trebuie să mergem la un specialist, pentru că zona este destul de dificilă și specialistul își poate face cel mai bine treaba. Specialist însemna cabinet medical ori spital. Am lăsat-o timp de 2 minute singură, cât să iau la mine ceva de mâncare (se întâmpla fix la trezire, înainte să bea ori să mănânce). La întoarcere, mi-a spus că o doare burtica, a devenit moale în brațele mele, buzele i s-au albit, fața la fel, iar ochii nu îi putea ține deschiși. Din cauza fricii, i s-a făcut rău. Am plecat spre spital fără să mai stau pe gânduri, cu ea în pijamale. I-am spus că plecăm în aventură, așa alandala, în pijamale, că mâncăm micul dejun în mașină. Așa cum știți și voi, panica nu aduce nimic bun, așa că am ales să construiesc o poveste în jurul întâmplării, să îi spun că e momentul să ne facem câteva amintiri pe care să le povestim și altora. În mașină și-a revenit, a mâncat, am povestit, a pus întrebări și eu am răspuns sincer și am integrat răspunsurile în poveste. Mai târziu, după ce ne-am întors acasă, a cerut să transpună aventura în 2 desene (ne-a cerut ajutorul să o facă).

Noi 3 plecăm de la cabană spre spital.

 

Aici suntem la spital. Eu aștept la triaj, ei mă așteaptă în mașină. De acolo, mergem la UPU. În clădire este desenat patul pe care a stat și personalul medical.

 

 

Opțiunile înainte de UPU

“Așa și unde mergem?” Eu și Horațiu am jucat ping-pong cu întrebarea asta. Primul gând – la centrul de pediatrie unde lucrează pediatra Antoniei. Am sunat. Pediatra ei lucra abia a doua zi și scoate căpușe, în general. Doamna doctor care era de gardă nu făcea asta. Mno bun. La infecțioase nu aveam ce căuta, că e spital pentru cei cu covid, așa că UPU era singura variantă posibilă. Duminica nu ai prea multe variante. 

 

 

Triajul pacienților care ajung la UPU

Înainte de a intra la UPU, un domn în combinezon, care butona o tabletă, mă aștepta la ORL, la triaj, la un fel de apă de ploaie, unde poți spune fix ce vrei tu … pe proprie răspundere. A fost suficient să merg doar eu și să răspund la câteva întrebări.

Domnul: Pentru ce ați venit?

Eu: Fetița mea are o căpușă în ureche. Fiind o zonă dificilă, nu reușesc să i-o scot singură și am preferat să vin.

Domnul, cumva dezgustat: Pentru o căpușă?!?!

Eu, rușinată, cumva dornică să mă justific: Da! Știți, nu sunt genul de părinte care să vină la urgențe atunci când copilul face febră 37. Am trecut cu ea prin câteva episoade cu palpitații și nu am putut să îmi asum răspunderea de a scoate căpușa în siguranță.

Domnul: Doamnă, în landurile din Germania e plin de căpușe și nu merge nimeni la urgențe pentru că e mușcat de căpușă. De căpușe nu se moare, dar de covid da. (WTF?!? Ce-i cu atitudinea asta?!)

Am zis atât: Asta am considerat eu de cuviință! Vă mulțumesc pentru gândurile bune! Vă doresc o zi frumoasă!

Și dusă am fost la UPU.

 

 

Despre UPU Cluj, sfaturi și concluzii

La UPU era aproape gol. Doar un bebeluș era înăuntru și tăticul lui afară. Sala de așteptare era goală. I-am povestit doamnei de la recepție, rușinată cumva, așteptându-mă să fiu mustrată, de ce suntem acolo și … surpriză:

Doamna: Foarte bine ați făcut că ați venit! Zona nu cred că v-ar fi permis să scoateți căpușa în mod cât mai sigur.

Domnul doctor, cel care a consultat-o pe Antonia, a ținut să îmi spună același lucru. Procedeul de scoatere a căpușei a fost unul rapid și nedureros, precedat de o criză de plâns pe fondul fricii și al necunoscutului. Peste ce am dat? Peste oameni umani, calzi, blânzi, înțelegători, răbdători și empatici. Toți au avut răbdare și ne-au vorbit frumos, deși îmi pot imagina nivelul de stres și de oboseală, în această perioadă, al personalului medical. S-au ocupat de noi 5 oameni (cu atâția am avut contact), 2 domni și 3 doamne, un doctor (doar lui îi știu numele, Robert Roth) și cred că ceilalți erau toți asistenți, dar nu sunt sigură. Cert este că le mulțumesc tuturor pentru toată grija și atenția.

Revenind la căpușă, ea nu poate fi testată în această peroadă (există posibilitatea de a testa căpușele care ne ajung în corp). Nu știm dacă este sau nu purtătoare de Lyme, dar rămânem pozitivi și atenți la posibilele schimbări ale stării de sănătate a Antoniei: roșeață în jurul mușcăturii, vărsături și febră. Se pare că protocolul cere 3 doze de amoxicilină administrate în 24 de ore. Ne vom consulta și cu pediatra ei în vederea unor testa pe care ar trebui sau nu să le facem. Cert este că dacă apare unul dintre semnele menționate, trebuie să ne prezentăm la ambulatoriul de la infecțioase.

 

 

Concluzii:
  1. Au apărut căpușele, așa că protejați-vă dacă ieșiți în natură. Este posibil ca nu toate farmaciile să aibă refăcute stocurile de repelente împotriva căpușelor.
  2. Căpușele pot să nu fie tocmai inofensive și să fie purtătoare de Borrelia burgdorferi, bacteria care cauzează boala Lyme despre care puteți citi aici.
  3. Panica nu aduce nimic bun și nici negarea faptelor. Să vorbim cu copiii despre ce ni/li se întâmplă și să îi lăsăm și pe ei să se exprime așa cum consideră de cuviință. Eu recunosc că am surprinsă de modul în care a ales Antonia să expună cele întâmplate.
  4. Dacă nu ai nimic bun de spus, taci din gură (mesaj către domnul de la triaj). A trebuit să aleg și nu în necunoștiință de cauză. Stau din 11 martie în autoizolare și nu aș fi ales să merg la urgențe, în plină pandemie, pentru o banalitate (chiar dacă asta poate părea o mușcătură de căpușă).
  5. A 4-a vizită la UPU, mai bine zis, al 4-lea contact cu oamenii de acolo, mi-a lăsat același sentiment ca primele 3. Am auzit povești triste de acolo, dar experiențele mele au fost toate bune și voi vorbi de fiecare dată despre ele. Consider că e necesar să vorbim și despre cele rele, dar și despre cele bune din sistemul medical, atât despre oamenii în halate care știu să fie OAMENI, cât și despre cei care uită pentru ce au depus un jurământ ori despre cei care merg la spital doar pentru a avea un job care să le permită să pună o pâine pe masă.

Să luați rândurile de mai sus ca atare, o relatare a experienței noastre, o avertizare că e important să ne protejăm de căpușe, să le scoatem corect, dar nicidecum ca pe un îndemn să mergeți la spital pentru orice lucru minor. Eu nu l-am considerat minor și de aceea am decis să merg la UPU în plină pandemie. Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoită.

Important este că am încheiat isprava cu „Mami, mai vreau în aventură!”

 

 

 

 

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Comments

  1. Violeta a zis

    La cat de blanda a fost iarna asta, capusele nu au disparut,din pacate! Grija mare pe viitor! 😉
    La facultatea de medicina veterinara nu se mai testeaza capusele?

    • admin a zis

      Din cate am inteles, nu se testeaza in aceasta perioada si este destul de logic sa fie asa avand in vedere ca toate sunt inchise.

  2. Mariana a zis

    Of. Identic am patit si eu cu copilul de 1 an jumate. Tot in ureche, pe pavilion, foarte aiurea. Sotul gasise una pe piciorul lui si nu stiu ce mi-a venit sa ma uit in urechile copilului care dormea. Cand am vazut ca e prinsa in ureche, am simtit ca pica cerul. Am mers la Grigore Alexandrescu si au scos-o acolo. Avea picioarele rupte, ca eu serile precedente l-am sters cu prosopul in ureche dupa baie. A fost traumatizant cu scosul…un colt ramasese inauntru, l-a scos cu acul… s-a inrosit in zona din preajma muscaturii (cred de la alcool sanitar, apa oxigenata, manevre), acum a facut cojita. Sper si eu sa fie bine si sa nu faca vreo complicatie. Am terminat tratamentul profilactic si vom vecdea cum va mai fi. Imi e teama sa il mai scot afara acum 😂. Ca si tine, nu mi-a trecut prin cap ca ar fi capuse… asta e.
    Sanatate multa si voua! Seara buna!

    • admin a zis

      Of, ce rau imi pare pentru experienta voastra! La noi a fost ceva mai simplu, dar, intre timp, am bifat si o a doua capusa, pe mana de data asta. Pentru a doua nu a mai fost nevoie sa mergem la spital. Am gasit-o repede, am gasit si kit-ul la farmacie si i-am scos-o eu.

      Sa fim cu totii sanatosi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *