2 ani de blog (+ ceva pentru voi)

Publicat in 4 noiembrie 2017

 

Astăzi se împlinesc 2 ani de blog. Sunt 2 ani de când scriu 100% din suflet. Scriu pentru mine, pentru cei dragi și pentru cei cărora le prinde bine o informație în plus ori rețeta unei cine delicioase deja testate. 🙂 Blogul e ca al doilea copil al meu. A crescut împreună cu fetița mea, din mâinile mele, complet neputincios la început și a devenit relativ autonom pe parcurs.

Dacă vă întrebați cât am câștigat din blog în acești 2 ani, vă spun că deloc sau enorm. Depinde din ce punct de vedere vreți să știți. Bani nu am câștigat deloc. Da, 2 ani de zile am scris din pasiune, să mă descarc, să mă refugiez, să mă relaxez, să ajut și chiar să inspir. În schimb, am primit extrem de multă apreciere, cuvinte frumoase, încredere în mine şi informaţii pe care n-aş fi crezut vreodată că le voi dobândi. Am cunosc atât online, cât și offline oameni minunați la care nu aș fi ajuns dacă blogul nu ar fi existat. Nimic în viață nu-i întâmplător.

Fără voi, cei care mă citiți, cei care îmi sunteți alături în fiecare zi, cel mai probabil blogul nu ar fi astăzi la a doua aniversare. Poate aș fi renunțat, poate nu aș fi reușit să adun o comunitate în jurul lui ori inspirație suficientă. Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți aici și sper să îmi rămâneți aproape pe termen lung.

 

Cifre şi alte detalii adunate în 2 ani de când scriu pe noidoisibebe.ro

 

  • Cel mai citit articolScrisoare pentru cea mai bună prietenă. A fost scris pe vremea când încă nu scriam cu diacritice, când nu eram la fel de organizată, dar îmi curgeau cuvintele din suflet, ca şi acum.
  • Cea mai citită reţetăTort cu fructe şi cremă de mascarpone.
  • Numărul total de articole de pe blog: 463 (+acesta) dintre care 150 de reţete sănătoase pentru întreaga familie.
  • Numărul aproximativ de vizitatori unici pe lună: 25.000 de oameni.
  • Numărul de abonaţi ai blogului (într-o vreme în care se spune că oamenii nu se mai abonează la bloguri): 355. Dacă nu v-aţi abonat încă şi vreţi să fiţi siguri că nu rataţi cele mai recente articole, vă puteţi abona la newsletter-ul blogului aici.
  • Doar 51% dintre voi mă găsiţi pe reţelele de socializare. 49% intraţi direct pe blog sau mă găsiţi pe Google.
  • Mă bucur că sunt şi bărbaţi care îmi accesează blogul (6,7%).
  • Pe lângă România, primele 3 ţări din care mă citiţi sunt Anglia, Germania şi Italia. Indiferent de unde sunteţi, mă bucur că mi-aţi acceptat invitaţia de a mă vizita, de a-mi răsfoi articolele scrise şi de a vă întoarce să mă citiţi din nou.

 

Vă fac cadou o parte din mine

 

Astăzi vreau să vă dăruiesc (încă) o parte din mine. Vreau să vă ofer 3 dintre cărţile care mi-au mers la suflet în acest an. Mă despart cu greu de cărţile care îmi transmit emoţii puternice, dar ştiu că nu le voi mai reciti. Sunt atât de multe cărţi cu poveşti impresionante şi cu o scriitură care stârneşte emoţie, încât recititul cărţilor care mi-au trecut deja prin mână nu este o opţiune. Prefer să le dăruiesc, dar nu oricui. Îmi doresc să le dau mai departe unor oameni care şi le doresc cu adevărat şi care le vor citi cu nesaţ. Una dintre cărţile de mai jos poate ajunge la voi. Trebuie doar să-mi scrieţi într-un comentariu, pe blog, pe care v-o doriţi. Trebuie să vă exprimaţi preferinţa până joi noaptea. Voi face extrageri separate prin random.org, câte una pentru fiecare carte. Norocoşii îi voi anunţa vineri, 10 noiembrie. Pe lângă cărţi, îmi propun să vă trimit ceva în plus, ceva care să vă inspire şi să vă folosească.

 

În încheiere, am o rugăminte. Pe lângă numele cărţii pe care v-o doriţi, vă rog să îmi spuneți mai jos care sunt articolele voastre preferate (nu neapărat titluri, ci subiecte) și să îmi spuneți ce subiecte v-ar plăcea să regăsiți pe blog. Pentru mine este important să ating o parte din așteptările voastre (știu că nu reușesc să mulțumesc pe toată lumea).

 

Vă mulţumesc încă o dată că sunteţi aici!

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Sursa foto (1): Pixabay

Comments

  1. Gina Z. a zis

    Am ajuns pe blog tot căutând retete pe care sa i le pregătesc fetiței mele. Am descoperit, pe lângă ce cautam, foarte multe lucruri interesante cum ar fi articolul despre cereale și pseudocereale. Vreau sa-ti multumesc pentru tot ce faci. Stiu ca viata de mama si sotie este foarte solicitante și e mare lucru ca iti găsești timp sa inspire si sa ajuți oameni.
    P. S. Mi-aș dori să citesc „Tatăl celuilalt copil”
    P. P. S. La mulți ani cu cat mai multi vizitatori unici și cat mai multe inspirații pentru articole și retete!

  2. anamaria c. a zis

    Esti minunata si imi place felul tau de
    a te exprima!La cati mai multi ani inainte si oameni care sa te citeasca!
    Ca si carte aleg Tatal celuilalt copil.

  3. Andreican Romina a zis

    Mi-as dori sa citesc doua dintre cele trei carti recomandate:
    1. Tatal celuilalt copil
    2. Splendida cetate a celor o mie de sori

    Stiu ca regula era sa ne alegem o sigura carte, dar mi-este greu sa ma decid.

    Multumim pentru informatiile impartasite si la cat mai multe articole! 🙂

  4. Andrada a zis

    Buna, Flavia! Am ajuns pe.blogul tau in urma unui like vazut pe Facebook si de atunci te urmaresc zilnic. Momentan, articolele care ma intereseaza sunt cele legate de alimentatia bebelusului, si, in special retetele, gandite ca meniuri comune pentru toti membrii familiei. Am si eu o bebelina de 7 luni, care nu se impaca foarte bine cu alimentele solide, diversificarea devenind astfel o etapa dificila si descurajatoare. Mi-ar placea sa mai citesc despre activitati bebelusesti indoor, ca tot vine iarna sau recomamdari de carti pentru copii si parenting. Deocamdata, am luat o pauza de la beletristica pentru oameni mari, dat in viitor mi-ar face placere sa citesc „Splendida cetate a celor o mie de sori”. Mult spor in continuare!

  5. a zis

    La mulți aaaani! Îți admir perseverența și dedicarea, pe care ți le acorzi ție, căci scrisul și blogul e un timp pe care chiar îl investești, uneori foarte greu în mod consecvent. Mă bucur tare mult de rețete, cele pe care le gătesc de la tine, surpriză! nu le arunc la gunoi. Un antitalent ca mine are nevoie de îndrumare pas cu pas și asta am regăsit în articolele tale cu rețete. Mi-ar plăcea să citesc și despre activități sau jocuri împreună cu copilul. Caut inspirație.

    Multă inspirație și spoooor la scris în continuare!

    • admin a zis

      Mulţumesc din suflet, Cătălina! :* Partea cu consecvenţa cred că vine din pasiune.
      Tare mă bucur când reţetele mele au succes. Urmează cât de curând un articol cu activităţi şi unul cu jocuri. 😉

  6. Iulia a zis

    La multi ani! Imi place tare mult cum scrii, indiferent de subiectul ales. Articolele mele preferate sunt cele cu retete baby friendly, deoarece am un baietel de 13 luni pentru care gatesc sanatos.
    Mi-ar placea sa primesc cartea „Splendida cetate a celor o mie de sori”.
    Mult succes in continuare!

  7. Lenu a zis

    La mulți ani! Iubesc articolele culinare de unde și cele cu jocuri. Când rămân în pana de idei apelez la resursele tale. 😍 Am pe whislist Splendida cetate a celor o mie de sori. Îmi doresc sa o citesc. Mulțumesc!

  8. Veronica a zis

    La multi multi ani , Flavia ! Ma bucur tare mult ça am avut sansa sa te cunosc, sa invat de la tine, ma bucur ca scrii pe blog, te urmaresc cu drag, am gasit inspiratie mereu in retetele tale sanatoase, si Luca le apreciaza 😜 Legat de articole preferate, hmm, ar fi multe, cele legate de retete in primul rand, activitatile propuse pentru pitici, ce mai, toate 😜 Mi ar placea sa citesc cartea Vanatorii de zmeie ( fiindca ai tot scris de ea si m ai facut tare curioasa ) La multi ani inca o data si fie ca tot ce ti ai propus sa ti le indeplineasca ( stiu ca vei réussi sa duci la bun sfarsit tot ce ti ai propus ) Va pupam de la mic la mare si succes in continuare !

    • admin a zis

      Mulţumesc tare mult, Vero! Să înţeleg că Luca a început să fie mai mâncăcios decât era? 🙂

      Vă pupăm şi noi cu drag!

  9. Selma a zis

    La si mai multi ani! Trebuie sa recunosc ca cel mai mult ma intereseaza retetele dar si trairile despre care scrii atat de frumos. Pana acum cel mai mult mi-a placut cel despre motivele de intoarcere in Romania, a atins o coarda sensibila 🙂
    Iar cartea care mi-ar placea cel mai mult ar fi Tatal celuilalt copil, pentru ca i-ai facut un review atat de interesant si sunt tare curioasa!!

  10. Nicoleta a zis

    Buna. La multi ani frumosi inainte si sa nu te paraseasca inspiratia! Retetele tale imi plac la nebunie si urmaresc tot ce mai apare nou de mancare pt bebeii mofturosi si nu numai.
    Dintre cele 3 carti, nu am citit Cetatea celor o mie de sori si mi-as dori mult sa o fac.
    Numai bine.

  11. Ioana a zis

    La multi ani si mult mult spor la scris si de acum inainte!!!!!! Imi e imposibil sa aleg un singur articol preferat, asa ca…fac o lista :)))))) Mi-a placut foarte mult, am citit cu lacrimi in ochi articolul „Care este binele pe care l-ai facut astazi?”. „Ghid de interactionare cu copilul meu” mi-a mers la suflet, clar! Articolul cu draga noastra Zlata mi-a placut si el tare mult. Mai era un articol, despre prietena ta cea mai buna, articol ce l-am trimis nasei mele si am emotionat-o si pe ea pana la lacrimi. Imi plac articolele in care vorbesti despre importanta unei alimentatii sanatoase, despre importanta cresterii copilului in 2017, nu cu ideiile cu care am crescut noi. Mi-ar placea sa citesc cartea „Tatal celuilalt copil”.

  12. Mihaela Grigoras a zis

    Mi-as dori sa citesc toate cele trei carti, dar daca trebuie sa aleg una anume atunci : Vanatorii de zmeie ar fi optunea mea. . Desi am citit opinii foarte bune despre cartile autorului Khaled Hosseini inca nu am reusit sa citesc vreuna dintre ele.
    Dintre articole imi plac cele cu/despre copii, carti, calatorii.

  13. a zis

    eu am ajuns la tine la recomandarea Florinei Baddea fiind in cautare de retete pentru copii. Asa am ajuns sa consult retetele tale si sa imi placa mult.
    As vrea cartea Cetatea celor o mie de sori. Am citit Vanatorii de zmeie si tare mi a placut.
    Imbratisari!

    • admin a zis

      Sunt plăcut surprinsă că recomandarea vine de la Florina, pentru că nu interacţionăm prea mult. Mă bucur că îţi plac reţetele de pe blog. Sper să îţi fie pe plac şi următoarele.

  14. Ralu a zis

    Imi place mult tot ce scrii. Imi place cum creste Antonia si imi place de voi ca familie. Cel mai mult citesc retetele, dar nu pot spune ca nu m.au emotionat toate articolele pline de suflet. As dori sa citesc ‘Vanatorii de zmeie’. Te pupam! Ralu si Teo

  15. Clerc a zis

    Buna, Flavia! Am gasit blogul tau ieri cautand o reteta de tort pentru fetitele mele si mi-a atras atentia tortul cu fructe si mascarpone, sigur am sa il incerc. Iti urez la cate mai multe articole; déjà ma gandesc cum sa imi fac timp sa citesc cat mai multe dintre ele. Mi-ar placea sa citesc cartea” Tatal celuilalt copil”. La multi ani!

  16. Otilia Ciulanescu a zis

    Am ajuns sa-ti citesc blogul atunci cand am inceput diversificarea fetitei mele si eram in cautate de meniuri si retete. Apoi am descoperit povestea voastra si am continuat sa te citesc cu mare interes.
    Iti doresc sa continui cu scrisul cat mai multi ani de acum incolo!
    Cartea care mi-a atras atentia este Vanatorii de zmeie.

  17. Ioana a zis

    La multi ani blogului! Si La multi ani si tie! Felicitari pentru toata munca depusa si mult spor in continuare in ceea ce faci! Asa cum am mai spus si alta data, mie imi plac tare mult retetele tale, pe care le-am descoperit cand am inceput diversificarea baietelului meu care acum are 2 ani si 1 luna. Noua ne plac tare mult retetele si meniurile si intotdeauna cand sunt in pana de idei cu gatitul, pe blogul tau gasesc ceva potrivit. La multi ani inca o data!
    P.S. Nu am citit nici una din cele trei carti, dar as alege-o pe „Vanatorii de zmeie”.

  18. Raluca ILEA a zis

    Flavia am citit si citesc de la primul articol blogul tau, felicitari pentru aniversare multi ani inainte! Te pup 🙂 (Splendida cetate a celor o mie de sori)

    • admin a zis

      Mulţumesc, Raluca! :* Mă bucur că te am printre cititorii fideli.

      P.S: Nu te pot adăuga pentru extragerile cărţilor. Înscrierile au fost până joi noaptea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *