Şi pe când al doilea copil?

Publicat in 23 februarie 2018
Photo by Heidy Sequera on Unsplash

 

Și pe când al 2-lea copil?

– Nu știm încă. Nici nu știm dacă va fi un al 2-lea copil.

– Cum să nu fie?! Cum să nu aibă copilul frați?! Să crească singur?!

– Noi singuri am crescut și suntem bine.

– Da, dar nu-i bine. Trebuie să fie măcar 2, să se sprijine, să se ajute.

– Nimeni nu ne poate garanta că se vor înțelege când vor fi mari.

– Cum să nu se înțeleagă dacă cresc împreună, ca frații?! Unde crește unul, crește și al doilea. Le dați aceeași educație.

 

După primul copil sunteți norocoși dacă nu ați avut dialoguri asemănătoare cu cei din jur. Nu știu cum se face, dar publicul larg știe bine ce și cum trebuie făcut, chiar mai bine decât protagoniștii. Când ești într-o relație de ceva vreme, toată lumea îți spune, mai cu perdea sau fără, că așteaptă invitația la nuntă, dar poate că tu nici nu te gândeai să îi inviți. Îți pecetluiești iubirea cu un DA hotărât în fața ofițerului stării civile și în fața lui Dumnezeu (sau poate că nu) și în scurt timp poporul așteaptă un moștenitor. Dacă noi, muritorii de rând, avem presiunea asta în cârcă, atunci cum o fi în cazul cuplurilor care fac parte din familiile regale?! După o vreme anunți sarcina, naști și când abia îți revii din lăuzie, acești spectatori ai vieții tale îți lansează inevitabila întrebare: „Și pe când al doilea copil?„. Dacă îndrăznești să spui că nu-l vrei, se dezlănțuie privirile cu ochi ieșiți din orbite, sfaturile necerute, diagnosticele presupuse (care țin mai mult de secția de psihiatrie), etichetele lipite-n frunte şi presimţirile unui viitor plin de păreri de rău.

Dar cine spune că trebuie să faci 2, 3 sau 10 copii?

Am să vă povestesc o întâmplare petrecută toamna trecută. Verişoara mea cumpărase de la o mămică din Cluj o maşinuţă pentru băieţelul ei, genul acela pe care copilul se urcă şi o manevrează dând din picioare. Ea nu-i din Cluj, eu mă pregăteam să-i fac o vizită, aşa că m-a rugat să mă întâlnesc eu cu vânzătoarea. În 3 minute, după „Bună ziua. Eu sunt Cutăreasca”, doamna mamă-vânzătoare mi-a spus fără ocolişuri ce hram port:

 

Ea: Şi dumneavoastră aveţi copii?

Eu: Da. Am o fetiţă de aproape 2 ani şi jumătate.

Ea: Să vă trăiască! Şi pe când surioara sau frăţiorul?

Eu: Deocamdată nu avem în plan un al doilea copil.

Ea: NU?! Doamne, ce greşeală faceţi! Sunteţi egoistă dacă gândiţi aşa. O să muriţi atât dumneavoastră, cât şi soţul, iar copila va rămâne singură pe lume. 

Eu: Suntem prea tineri să ne gândim la moarte. Vom vedea în viitor dacă vine bebe doi.

Ea: E clar că sunteţi o egoistă!

 

Dragă doamnă care m-ai cunoscut într-o parcare şi ţi-ai rupt 5 minute din timpul tău preţios să mă povăţuieşti, să ştii că numa’ egoistă nu-s! Ştii, nu cred că-s datoare cuiva cu explicaţii, cu atât mai puţin ţie. Alegerea conceperii unui copil îmi aparţine mie şi domnului soţ, nu publicului care asistă la viaţa noastră ori nici măcar atât nu face.

Vă spun sincer că eu mă abţin să pun întrebări, precum: „Şi când faceţi un bebe? Şi când vine bebe doi?„. De când sunt mamă, am învăţat să vorbesc mai puţin (ştiu că cei care mă cunosc vor zâmbi acum) şi să gândesc mai mult. O astfel de întrebare poate deschide nişte răni ştiute doar de cuplul în cauză. Nu este cazul nostru, însă sunt destui ce-i care-şi doresc copii şi nu-i pot face. Şi, în altă ordine de idei, nu-i treaba nimănui când prietena x, vecina de la 4 sau doamna din parc face copii sau câţi face. Sunt nişte decizii extrem de personale, luate în cuplu, fără să fie nevoie să le trâmbiţeze în faţa marii adunări.

Cu ce mă ajută pe mine să ştiu dacă x sau y face sau nu copii? De ce să fiu eu cea care le pune oamenilor în cârcă o presiune suplimentară prin adresarea unei întrebări, care, la prima vedere, pare foarte simplă? Parcă prea ne vine natural să ne băgăm cu bocancii în viaţa celorlalţi. Din rolul femeii care are un copil şi nu-l plănuieşte (încă) pe al doilea, vă spun cu multă sinceritate că întrebarea „Când îl faci pe al doilea?”, adresată sub toate formele şi mascată în tot felul de exprimări, devine agasantă.

 

 

Dacă fac unul, doi sau cinci copii este o decizie care îmi aparţine mie şi omului cu care îmi împart viaţa. Un al doilea copil va veni în viaţa noastră atunci când vom fi pregătiţi, nu când se vor aduna prea multe întrebări curioase din partea celorlalţi. Un al doilea copil nu va veni pentru ca fetiţa noastră să nu fie singură, nici pentru că societatea spune că-i bine să fie doi. Al doilea copil va veni atunci când vom simţi noi că este momentul potrivit să vină. Nu-mi spuneţi că dacă aştept prea mult, nu-l mai fac şi nici că diferenţa de vârsta ideală între copii este de 2 ori de 5 ani. Nu cred în diferenţe de vârstă ideale între fraţi. Cred în puterea lui „împreună facem să ne fie bine”, indiferent de câte suflete suntem şi în ce ani ne-am născut.

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

 

 

Comentarii

  1. Gina Z. a zis

    Inca dinainte sa se nasca primul copil, o fetita, noi ne doream sa facem doi. Inca ne dorim doi, doar ca nu e momentul. Nu suntem pregatiti nici noi si nici fetita. Asa ca nu ma mai stresez cu diferenta de varsta(as fi vrut undeva la 3-4 ani), sunt sigura ca vom simti momentul potrivit.

  2. a zis

    Tipic persoanelor băgăcioase: ele știu mai bine decât tine și nu văd nimic indiscret în a pune întrebarea aceasta.
    Nu-i nimic rău când întrebi omul: „Îți dorești copii?”, dar „Când faci și al doilea copil?” sună de parcă te chestionează cineva.
    *Scuze, n-am știut că am colocviu astăzi!:))
    Tonul face muzica, într-adevăr, dar și mesajul pe care vrei să-l transmiți e mereu plin de însemnătate!

    • admin a zis

      Cum spuneam, întrebarea devine agasantă când o auzi de prea multe ori. Uneori avem prea multe curiozităţi privind vieţile altora.

  3. Andreea a zis

    Am auzit asta de multe ori. Si nu planuiam al doilea copil, dar s-a intamplat sa vina si l-am primit cu bucurie. Si in timpul sarcinii, cand venea vorba cu diverse persoane despre cati copii am, cand le spuneam ca e al doilea dar ca poate nu si ultimul, se uitau cam ciudat si de regula spuneau „ee, e bine sa va opriti la doi”… :)) ma umfla si rasul. De unde unul nu e de ajuns, nici mai mult de doi se pare ca nu e bine… asa ca atentie, ca si dupa al doilea urmeaza un set nou de replici 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *