Nani, nani, puiul mamii

Publicat in 12 aprilie 2018

 

 

Aseară îmi spunea că e un bebeluș, că vrea să o țin ca pe un bebeluș. I-am pus capul pe brațul stâng, am lipit-o de mine, i-am atins obrazul cu al meu și cu mâna dreaptă îi țineam picioarele. Am început să o leagăn prin casă și să-i cânt „Nani, nani, puiul mamii”. A închis ochii cu zâmbetul pe buze. În fața ochilor mei au început să defileze amintirile. Culmea este că nu mi-au venit în minte nopțile nedormite ori orele nesfârșite în care stătea la sân. Nu m-am gândit nici măcar la plânsetele neconsolate din vremurile alea ori la orele multe de legănat. Nu m-am gândit la lucrurile care mă dureau, la nimic din ceea ce atunci îmi doream să înceteze. Într-o fracțiune de secundă, i-am simțit în brațe corpul mic și fragil, părul scurt și fin, pielea moale și mirosul de lapte. Pe toate acestea le-am păstrat în cufărul cu amintiri, amintiri pe care le țin în suflet pentru totdeauna, pe care nimeni nu mi le va putea lua vreodată. Ele au ieșit la suprafață, nu durerile de atunci.

Știți, durerile se uită. Somnul nu se recuperează, dar se transformă în timp, cred că în energie, în putere. Tot ce mi-am dorit să treacă, a trecut. De fapt, au trecut și lucrurile care mi-aș fi dorit să nu plece. Nu mai miroase a bebeluș, dar pielea i-a rămas catifelată și obrajii îi sunt la fel de moi. Acum vorbește, dar mă privește la fel de curioasă ca atunci. Părul i-a crescut, dar este la fel de mătăsos. I-a dispărut semnul de pe buza de jos, dar buza de sus este identică cu cea a tatălui ei. Perfectă. Picioarele nu-i mai sunt la fel de mici, dar i le sărut cu tot atâta drag ca atunci. Nu o mai pot ține în brațe cât și când vreau eu, dar am învățat să profit să ne lipim una de cealaltă de fiecare dată când mi-o cere.

Cât de indecise suntem noi, mamele! Ba ne dorim copii mari și independenți, ba ne-am întoarce în timp să ne mai bucurăm de bebelușul de atunci. Îmi este dor de ea mică, dar îmi crește sufletul când o văd mare. Are peste 15 kg, dar mi-ar plăcea să mai aibă 7 ca să o pot ține strâns în brațe, lipită de mine, să-i simt inima cum bate la unison cu a mea. Anii au trecut dar, în sufletul meu, rămâne bebelușul meu pentru totdeauna. Și de-mi va cere peste 5 ani să o iau în brațe și să-i cânt „Nani, nani, puiul mamii”, o voi face. Și-o s-o fac și când va avea 30 de kile. Să mă țină spatele, că brațele-mi vor fi mereu deschise pentru ea.

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *